Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat o Hotarare privind instituirea si plata unei taxe locale de utilizare a Centrului Istoric al Municipiului Bucuresti, ce va fi perceputa pentru activitati de productie, mesaje comerciale, filme si spectacole.
Consiliul Local al Sectorului 3 a adoptat o Hotarare privind instituirea si plata unei taxe locale de utilizare a Centrului Istoric al Municipiului Bucuresti, ce va fi perceputa pentru activitati de productie, mesaje comerciale, filme si spectacole. Astfel, pentru utilizarea temporara a domeniului public din zona orasului vechi - asa cum este delimitata de PUZ-ul aprobat prin HCGMB nr. 252/2004 -, consilierii locali au introdus, in ultima sedinta, taxa de 100.000 lei/mp/zi pentru productia de mesaje comerciale, productia de film si televiziune, precum si pentru productia teatrala si alte spectacole de divertisment, in afara celor realizate sub autoritatea sau in colaborare cu Primaria Sectorului 3.
Pentru aceste activitati, agentii economici sau alte persoane fizice sau juridice vor solicita la Directia de Gospodarie Comunala din cadrul Primariei Sectorului 3 obtinerea unui aviz de utilizare temporara a domeniului public si vor plati taxa la Directia Impozite si taxe Locale Sector 3. Aceste taxe speciale se platesc anticipat, pentru numarul de zile sau fractii de zile conform unei avizari prealabile. Avizarea se va face de catre organele abilitate desemnate de catre conducerea Primariei Sectorului 3, care vor stabili locatia si numarul de zile pentru care se va face taxarea. Actele necesare pentru obtinerea unui aviz de utilizare temporara sunt o cerere, insotita de un plan cu localizarea zonei in care doresc sa-si desfasoare activitatea.
La sfarsitul lunii februarie, municipalitatea Bucurestilor a interzis, la solicitarea Primariei Sectorului 3, circulatia rutiera in Centrul Istoric, in perspectiva inceperii unor lucrari pentru refacerea infrastructurii zonei, in valoare de 9,5 milioane de euro. Proiectul este finantat de BERD si presupune introducerea retelelor edilitare si refacerea drumului, executia lucrarilor de infrastructura urmand a se derula pe o suprafata de 56 de hectare - intiderea totala a orasului vechi.
Primarul Liviu Negoita sustine ca, dupa limitarea traficului rutier, a primit foarte multe solicitari din partea caselor de film, a firmelor de publicitate, pentru realizarea unor productii in diverse zone ale "muzeului nostru national in aer liber", desi in zona este un adevarat santier. "Am constatat ca santierul nu este un impediment, iar daca zona este atractiva si-asa, ne-am gandit ca ar fi bine sa se plateasca o taxa pentru ocuparea acestui teritoriu. Sumele obtinute din astfel de activitati vor fi folosite pentru investitii, pentru consolidarea celor 97 de monumente istorice si pentru refacerea fatadelor celor 120 de cladiri ambientale", a argumentat primarul Sectorului 3 decizia de instituire a unei taxe speciale.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.