Circulatia trenurilor a fost paralizata ieri, intre orele 07.00 si 11.00, cand toti feroviarii au intrat in greva generala. Federatiile sindicale din infrastructura (Elcatel, Drum de Fier, Miscare-Comercial si USIFER Atlas) s-au alaturat, de ieri dim
Circulatia trenurilor a fost paralizata ieri, intre orele 07.00 si 11.00, cand toti feroviarii au intrat in greva generala. Federatiile sindicale din infrastructura (Elcatel, Drum de Fier, Miscare-Comercial si USIFER Atlas) s-au alaturat, de ieri dimineata, protestului declansat in urma cu aproape doua saptamani de catre mecanicii de locomotiva si salariatii din depourile CFR. In aceste conditii, timp de patru ore, nici un tren de marfa sau de calatori nu a circulat, iar cele surprinse in parcurs la ora declansarii protestului au stationat in prima gara si au reluat circulatia abia dupa ora 11.00. Din Gara de Nord din Bucuresti ar fi trebuit sa plece patru trenuri, in intervalul 07.00-11.00. Casele de bilete erau deschise, iar calatorii incercau sa afle ce se intampla. Vanzarea biletelor a fost reluata la ora 11.00, primul tren ce a plecat din Gara de Nord fiind rapidul spre Thessaloniki (Grecia), la ora 11.35. La megafonul garii s-au facut periodic anunturi legate de greva. La Constanta, gara importanta in aceasta perioada de vara, transferul spre statiunile de pe litoral s-a facut cu microbuzele, companiile rutiere de transport profitand de moment si majorand tarifele. Potrivit sefului Regionalei CFR Calatori Constanta, Gabriel Taranu, intre orele 7.00 si 11.00 nici un tren nu era programat sa plece spre Bucuresti, primul fiind in grafic pentru ora 14.28. El a precizat ca un tren rapid care a plecat din Constanta spre Bucuresti la ora 5.45 a stationat in Ciulnita; iar trenul de la Satu Mare a fost surprins de greva la Neptun, dar a circulat totusi pana la Mangalia, avand in vedere distanta mica. Acceleratul de Iasi-Mangalia a fost oprit in Eforie, cel de la Timisoara a stationat la Rosiori, iar trenul de la Oradea spre litoral a ramas la Medgidia.
Greva declansata ieri de sindicatele din infrastructura a afectat, pe ansamblu, circulatia a 181 de trenuri, potrivit Ministerului Transporturilor. Protestul va continua, in aceasta forma, pana pe 24 iunie, daca sindicatele si administratiile feroviare nu vor ajunge la o intelegere. Conform legii, pe timpul grevei generale trebuie asigurata o treime din activitate. In cazul de fata, faptul ca organizatiile sindicale participante la protest au adoptat programe diferite a bulversat traficul, in circulatie ramanand mai putin de o treime din trenuri. In timpul grevei mecanicilor de locomotiva, au fost asigurate la nivel national 24 de trenuri rapid, 14 intercity, 18 accelerate, 413 trenuri personal si 24 de trenuri internationale. "Decizia de oprire a conflictului poate fi solutionata de o singura persoana, si anume presedintele statului, Traian Basescu", declara, la finalul negocierilor de duminica, Ionel Socaciu, liderul federatiei Elcatel.
Dobre, acarul care da verde
Ministrul Transporturilor, Gheorghe Dobre, altfel, directorul care a dat verde minerilor in 1990, a cerut feroviarilor sa opreasca greva generala, avand in vedere prejudiciul adus angajatilor, calatorilor si beneficiarilor si pierderile de 30-40 de miliarde de lei generate zilnic, dar si faptul ca, nefiind asigurata treimea din activitate prevazuta de lege, protestul risca sa devina ilegal. El arata ca legea prevede textual asigurarea "serviciilor esentiale" pe durata grevei, "dar nu mai putin de o treime". Liderii sindicali sustin ca nu pot fi acuzati ca incalca legea, intrucat este vorba despre conflicte declansate in cadrul unor societati diferite. Feroviarii cer majorarea in medie a salariilor cu 10,7%, 20 de tichete de masa lunar si conditii mai bune de munca. Potrivit unor surse juridice, ieri Ministerul Transporturilor si CFR SA au depus la Tribunalul Bucuresti plangeri prin care solicita judecatorilor ca greva sindicalistilor de la CFR sa fie declarata nelegala. Instanta urmeaza sa fixeze un termen pentru a judeca aceasta cauza. Saptamana trecuta, Tribunalul Bucuresti a declarat legala greva mecanicilor de locomotiva, respingand solicitarile CFR Marfa si CFR Calatori de constatare a ilegalitatii formei de protest a Federatiei Sindicatelor Mecanicilor de Locomotiva din Romania, a Federatiei Sindicatelor Ramuri Vagoane, respectiv a Federatiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din Romania.
Tariceanu a mai pierdut o buna ocazie sa taca
"Formele de protest ale sindicatelor din calea ferata impun o reanalizare a strategiei de dezvoltare a transportului feroviar, in conditiile in care, prin greva, companiile din domeniu isi reduc cota de piata in favoarea transportatorilor rutieri", a afirmat ieri premierul Calin Popescu Tariceanu. "Am avut intentia sa prezentam o strategie de dezvoltare a infrastructurii de transport din Romania, dar, in conditiile actualei greve, va trebui sa recalibram sistemul de transport pe calea ferata, deoarece o parte din transportul de marfa si de persoane se reorienteaza in acest moment pe partea rutiera. In aceste conditii, o parte din infrastructura de transport pe calea ferata nu-si va mai gasi utilizarea in mod eficient", a spus Tariceanu. Intrebat daca acest lucru inseamna reducerea cotei de piata a companiilor de transport pe calea ferata, premierul a afirmat ca grevistii isi reduc singuri aceasta cota, deoarece o parte importanta din transportul de marfa si de persoane este preluat de catre operatorii rutieri. "Acest lucru este in dezavantajul CFR, care nu isi va mai putea recastiga cota de piata pe care o pierde zilnic prin greva in care se afla. Cred ca ce am spus e suficient de clar. Este o vorba pe romaneste: cine are urechi sa auda", a adaugat Tariceanu.
Pierderi pentru firme
Greva lucratorilor de la CFR cauzeaza dificultati importante companiilor din portofoliul Ministerului Economiei si Comertului (MEC), mai ales celor care trebuie sa onoreze contracte de export, ca si societatilor din minerit, a afirmat ieri ministrul de resort, Codrut Seres. El a aratat ca exista mari dificultati in transportul carbunelui de la mine la termocentrale. Problema nu este inca una dramatica, deoarece producatorii de energie electrica dispuns inca de stocuri de carbune, iar societatile din minerit au la randul lor depozite in care sa pastreze carbunele. Seres a apreciat insa ca situatia s-ar putea inrautati daca greva continua. In ceea ce priveste companiile care au contracte de export, ministrul a mentionat Oltchim Ramnicu Valcea si Compania Nationala a Sarii, pe lista firmelor pe care greva CFR le impiedica sa livreze marfa la timp partenerilor externi. El a spus ca din aceasta cauza pot aparea si probleme de imagine si ca partenerii externi isi pot pierde increderea in capacitatea companiilor romanesti de a-si respecta un contract."


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.