Zece membri ai unui grup infractional din Valea Jiului, care au fost audiati, miercuri, la Deva, fiind acuzati de infractiuni precum santaj, ultraj contra bunelor moravuri sau trafic de persoane, au fost arestati preventiv, pentru 29 de zile. Dupa ce
Zece membri ai unui grup infractional din Valea Jiului, care au fost audiati, miercuri, la Deva, fiind acuzati de infractiuni precum santaj, ultraj contra bunelor moravuri sau trafic de persoane, au fost arestati preventiv, pentru 29 de zile. Dupa ce au fost audiate, timp de peste 12 ore, la Parchetul de pe langa Tribunalul Hunedoara, cele zece persoane au fost duse la Tribunalul Hunedoara, cu propunere de arestare preventiva pentru comiterea infractiunilor de asociere in vederea constituirii unui grup infractional, ultraj, santaj, trafic de persoane, trafic si consum de stupefiante, viol.
Acestia au fost retinuti in urma unei descinderi efectuate de oamenii legii hunedoreni in Valea Jiului. Politistii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, ajutati de colegii lor de la Serviciul de Investigatii Criminale si de angajati de la Serviciul Politiei de Interventie Rapida din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Hunedoara, au efectuat 12 perchezitii domiciliare in mai multe localitati din Valea Jiului. De la locuintele suspectilor au fost ridicate arme albe - sabii, castaniete, cutite, bate de baseball, precum si cagule si droguri. Subcomisarul Traian Berbeceanu, seful Serviciul de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog din cadrul IPJ Hunedoara, a declarat, citat de Mediafax, ca in timpul cercetarilor s-a stabilit ca, in perioada 2002 - 2005, cei zece s-au constituit intr-un grup infractional, la care au aderat mai multe persoane. "Au savarsit infractiuni cu violenta, chiar ultraje impotriva unor politisti si jandarmi. Sunt persoane cunoscute in Valea Jiului, au facut mai multe scandaluri. Unii dintre ei sunt implicati intr-o retea de trafic cu persoane, care trimitea oameni in Spania. De asemenea, acestia sunt cercetati pentru trafic si consum de stupefiante, in urma perchezitiilor in locuinta unuia dintre cei retinuti fiind descoperite droguri", a afirmat Berbeceanu.
Vor urma alte arestari
Berbeceanu sustine ca exista doua dosare in care cativa dintre ei sunt cercetati pentru ultraj impotriva oamenilor legii. De asemenea, seful SCCOA Hunedoara mai spune ca exista opt dosare in care Parchetul de pe langa Judecatoria Petrosani a dat neinceperea urmaririi penale deoarece reclamantii au cedat, dupa ce au fost supusi unor presiuni psihice si fizice, retragandu-si plangerile. "Un exemplu in ceea ce priveste infractiunea de santaj este un club unde membrii grupului refuzau sa achite contravaloarea taxei de intrare, consumatia si rezervarea meselor. Ei le spuneau angajatilor clubului sa treaca in contul patronului italian aceste cheltuieli", afirma subcomisarul Traian Berbeceanu. Comisarul sef Alexandru Draghici, seful Inspectoratului de Politie al Judetului Hunedoara, spune ca persoanele retinute s-au constituit intr-o structura piramidala cu lider si ca santajau mai multi patroni de firme din Valea Jiului. "Prin aceste retineri s-a dat o lovitura lumii interlope din Valea Jiului si, in mod cert, vor urma si alte arestari", a declarat Draghici. Anchetatorii sustin ca majoritatea celor retinuti au antecedente penale si sunt fara ocupatie, iar unii dintre ei detin case de amanet si au strans averi considerabile. Daca vor fi gasiti vinovati de capetele de acuzare, acestia risca intre cinci si 20 de ani din inchisoare. (B.C.G.)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.