Michael Jackson a iesit invingator din procesul pentru agresiune sexuala a unui minor, dar a pierdut batalia cu opinia publica, arata un sondaj publicat marti, potrivit caruia majoritatea americanilor nu sunt de acord cu verdictul, transmite Mediafax
Michael Jackson a iesit invingator din procesul pentru agresiune sexuala a unui minor, dar a pierdut batalia cu opinia publica, arata un sondaj publicat marti, potrivit caruia majoritatea americanilor nu sunt de acord cu verdictul, transmite Mediafax. Potrivit unui sondaj Gallup efectuat in orele ce au urmat anuntarii verdictului, 48% dintre americanii chestionati nu sunt de acord cu decizia juriului de a-l achita pe Jackson, fata de 34% care sunt de acord cu aceasta. In plus, in ciuda sutelor de admiratori care s-au adunat in ultimele luni in jurul tribunalului si ranch-ului lui Jackson, se pare ca numarul fanilor lui s-a injumatatit de la inceputul procedurii juridice, in urma cu 19 luni, potrivit aceleiasi surse. Totusi, cantaretul beneficiaza inca de o baza solida de admiratori: 25% dintre persoanele chestionate se declara fani, iar procentul ajunge pana la 33% pentru persoanele cu varsta sub 50 de ani. Celebritatea acuzatului a jucat un "rol important" in verdictul juriului pentru 62% dintre respondenti. 49% dintre ei au urmarit anuntarea verdictului, transmis in direct de televiziuni. Daca jumatate dintre persoanele chestionate au fost surprinse sau intristate de verdict, 28% s-au declarat furioase si doar 26% satisfacute. Verdictul a fost resimtit diferit si in functie de rasa: doua treimi dintre albi dezaproba decizia juriului, in timp de 56% din respondentii de alta rasa sunt de acord cu el. Sondajul a fost efectuat pe un esantion de 635 de adulti si are o marja de eroare de patru puncte, a precizat Gallup. Pe de alta parte, forumurile de pe Internet si emisiunile de radio care au dat cuvantul ascultatorilor au fost inundate, marti, de mesaje de protest fata de acest verdict si chiar insulte fata de Jackson. Unul dintre jurati a recunoscut chiar ca dupa parerea lui, Jackson a abuzat de copii in trecut, dar probele nu erau suficiente pentru a-l condamna. "Inainte de proces, oamenii inclinau sa creada ca Jackson a dormit cu minori si a abuzat de ei, iar acest lucru nu s-a schimbat", a afirmat Martin Kaplan, profesor asociat la Facultatea de Comunicare Annenberg, din cadrul Universitatii California de Sud. "Era deja considerat in Statele Unite o ciudatenie numai buna de expus la circ si ramane asa", a afirmat acesta cu fermitate. "Chiar daca a fost gasit nevinovat, cariera lui Michael Jackson asa cum o stim s-a incheiat. Publicul american nu are prea mare respect pentru verdictul unui juriu californian", afirma si Morris Reed, consultant de imagine. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.