Mihaela Ursuleasa este considerata astazi drept cea mai promitatoare pianista a generatiei sale. Are 25 de ani. A fost candva un "copil minune" si experienta aceasta a fost la un pas sa o distruga. Asa cum s-a intamplat cu foarte multi alti tineri ta
Mihaela Ursuleasa este considerata astazi drept cea mai promitatoare pianista a generatiei sale. Are 25 de ani. A fost candva un "copil minune" si experienta aceasta a fost la un pas sa o distruga. Asa cum s-a intamplat cu foarte multi alti tineri talentati. Mihaela Ursuleasa a acceptat sa ne vorbeasca despre un sistem brutal, creat pentru a aduce performante rapide si glorie efemera. Un sistem care produce pe banda rulanta mici robotei spectaculosi, dar cu "termen de garantie" redus. Metodele sunt inumane: program de studiu de 8-10 ore pe zi, renuntarea completa la orice viata personala, indepartarea de familie. Si batai crunte. Acest regim de teroare da rezultate. Dar numai pe termen scurt. Suficient insa pentru ca profesorii sa-si adauge in palmares cateva trofee, sa colinde lumea in turnee platite de familiile elevilor, sa adune banii din premii. Exploatati fara mila timp de cativa ani, storsi ca niste lamai, epuizati fizic si psihic, fostii copii minune sunt apoi aruncati in uitare. Maturitatea ii gaseste uzati inainte de vreme, bolnavi si - mai ales - complet nepregatiti pentru o cariera muzicala solida. "Farmecul" lor dispare o data cu copilaria. Mihaela Ursuleasa a reusit sa scape acestui destin tragic. La mustata. Ea isi aminteste astazi calvarul pe care l-a indurat, timp de sase ani, ca eleva a profesoarei Stela Dragulin. Care si astazi se lauda ca talentata pianista este "creatia" sa. "N-as vrea ca alti copii sa treaca prin ce am trecut eu, dar stiu ca se intampla", marturiseste Mihaela Ursuleasa. De aceea s-a hotarat sa vorbeasca.
Palme si lacrimi
Nascuta intr-o familie de muzicieni brasoveni, Mihaela Ursuleasa a inceput sa studieze pianul la varsta de cinci ani, cu tatal ei. La sase ani si jumatate a devenit eleva Stelei Dragulin, o profesoara cunoscuta pentru relatiile sale in lumea muzicala. O adevarata "descoperitoare de talente".
La 12 ani, Mihaela Ursuleasa avea deja un palmares impresionant si o vasta experienta concertistica. Dar cu ce pret? Pianista ne vorbeste astazi despre "metodele pedagogice" ale profesoarei ei:
"Ce nu am considerat niciodata acceptabil a fost violenta fizica. Una e sa tragi de ureche un copil daca face o boacana, dar alta e sa "rezolvi" orice problema prin palme. In Occident asa ceva este ilegal. Ca profesor, esti arestat pentru un astfel de comportament."
Mihaela Ursuleasa isi aminteste si acum cat de tare dureau palmele incasate de la profesoara ei: "Si inca ce dureau! Eu veneam cu buzele umflate. Bataile nu erau nici la modul simbolic, nici o data la doua saptamani; in fiecare zi. Eu o rugam pe mama, in fiecare dimineata, sa-mi "tina pumnii". Mama nu intelegea ce am: "De ce sa-ti tin pumnii, ca te duci sa studiezi, nu sa tii un concert." Mie mi-era frica sa nu ma bata. Era o practica obisnuita. Singura explicatie pe care o primeam era "nu ai cantat bine". Nu mai continua, nu-mi spunea ce am facut gresit, pac o palma. Or, pentru un copil - eu spun ce simteam eu atunci - este groaznic sa-l pedepsesti fara sa-i spui cu ce-a gresit de fapt. La varsta aia se formeaza - sau se poate distruge - increderea in sine. Increderea mea in mine a fost, multi ani dupa ce am plecat din Romania, destul de fragila." Cat despre pregatirea psihologica, aceasta era la pamant. Mihaela Ursuleasa se infioara si acum: "Meseria asta are foarte mult de-a face cu sufletul, cu creierul, cu pregatirea psihologica. Pe mine ma batea si inainte de concert. Intram in lacrimi pe scena. Deseori mi s-a intamplat asta. Ceea ce este complet gresit."
"Cine ti-a zis ca tu ai Paste?"
Terorizata de batai, micuta pianista nu cracnea in fata programului draconic care ii era impus. Pentru ea nu existau vacante sau zile de sarbatoare. Trebuia sa studieze minimum opt ore pe zi, in absolut fiecare zi a saptamanii. La scoala, nu acasa. Pentru a fi "controlata" de femeia de serviciu. Fiindca "tovarasa profesoara" nu se deranja sa vina in afara programului. Ceea ce, pentru fetita era o adevarata fericire. Scapa, atunci, pentru cateva ore, de spaima batailor. Cand Stela Dragulin era in scoala, Mihaela intra in panica:
"Daca ma opream din cantat sa merg la toaleta, cand ma intorceam ma pocnea. "De ce nu am auzit pianul timp de cinci minute?" Fiindca eu studiam intr-o clasa, iar ea statea in clasa de-alaturi. O data, era duminica Pastelui, si a venit matusa mea de la Iasi. Eu dimineata la sapte eram gata sa plec la scoala. Matusa mea mi-a zis: "Unde pleci in duminica de Pasti. Stai cu mine ca am venit atata drum ca sa te vad!" Eu, "nu ca ma bate tovarasa!" "Stai aicea, rezolv eu cu tovarasa", mi-a zis matusa mea. Am ramas acasa. Luni, ma duc dimineata la scoala. Cand deschid usa de la clasa, trosc vreo 10 palme. "De ce n-ai fost ieri aicea? Mi-a spus femeia de serviciu ca n-ai venit!". O punea pe femeia de serviciu sa ma controleze. Eu veneam duminica, dar ea statea acasa la ea. Numai eu eram obligata sa vin. Eu aveam pian acasa. Dar trebuia sa vin la scoala ca sa vada femeia de serviciu ca faceam opt ore de studiu si nu sapte si jumatate. Degeaba am incercat sa-i spun ca a venit matusa mea, ca era Pastele... A tipat la mine: "Cine ti-a zis ca tu ai Paste?"
Eu nu mai faceam altceva decat sa cant. Si noaptea in somn mi se miscau degetele ca pe pian. Sigur ca trebuie si severitate, dar ce se intampla acolo nu era normal."
Copii imbatraniti inainte de vreme
Cazul Mihaelei Ursuleasa nu era nicidecum singular. Toti elevii Stelei Dragulin traiau acelasi cosmar. Mihaela povesteste: "Avea un elev mai mare, avea vreo 20 de ani, care era mai inalt ca ea si tot il batea. Vreme de vreun an nu l-am mai vazut. Cand l-am reintalnit, nu mai avea par in cap. Chelise. Si ce par ii mai ramasese era albit. La 21 de ani. Din cauza stresului.
Alte doua fete, eleve ale ei, au facut ulcer duodenal in clasele primare. Mama mea venea la scoala in fiecare zi la pranz cu oala de ciorba, ca sa apuc sa mananc si eu mancare calda. Un alt elev, Horia Mihail, i-a lesinat o data in brate. In lift, se pregatea sa mearga la concert. L-au dus la spital si doctorii i-au zis ca nu are nimic, decat ca e epuizat si trebuie sa se odihneasca."
Mihaela Ursuleasa este convinsa ca fosta ei profesoara nu a renuntat nici acum la metodele ei distrugatoare: "Asta face cu toti copiii. Dansa are o eleva (n-am sa-i spun numele), are acum vreo 15-16 ani. Eu am auzit-o pe fetita la Brasov, acum vreo 3-4 ani, am vorbit cu ea dupa concert, am felicitat-o si am intrebat-o cum e la doamna profesoara. La care fetita s-a uitat foarte timida la mine si mi-a spus "pai, ma mai bate". Mie mi s-a facut mila, aproape ca mi-a venit sa plang. Mi-am dat seama ca nu a schimbat nimic."
Toti copiii astia, daca te uiti in ochii lor, vezi un fel de teroare. Eu stiu sa o recunosc, fiindca si eu am trecut prin asta. Ma vad pe mine insami.
"Sistemul" Stelei Dragulin nu provoaca doar probleme fizice, ci si grave traume psihologice, explica Mihaela Ursuleasa: "Eu am fosti colegi care au fost la dansa si care, desi talentati, au renuntat la muzica. O fata a spus ca ea nu mai poate sa vada un pian in fata ochilor. Daca il vede, sau daca aude cuvantul pian, i se face rau. Nu stiu daca doamna Dragusin isi da seama de raul pe care il face."
Indepartarea parintilor
Cum de accepta, totusi, parintii sa-si lase copiii maltratati? "Mama nu stia de batai; a aflat mult mai tarziu", explica Mihaela Ursuleasa. De altfel, familiile elevilor erau sistematic "tinute la distanta": "Mama mea a fost mereu blocata, sau indepartata, sub pretextul ca ma deranjeaza pe mine. Ca-mi distruge concentrarea. Asta m-a deranjat de la inceput." Trebuie precizat ca mama Mihaelei Ursuleasa este ea insasi muziciana, absolventa a Conservatorului din Bucuresti.
Parintii elevilor Stelei Dragulin erau incantati de performantele rapide obtinute de copiii lor. De succesele imediate. Mihaela Ursuleasa isi aminteste: "Dansa are un foarte mare talent: cand descopera un copil cu potential, il duce foarte repede, foarte departe. Are un mare talent de a comunica, de a convinge persoanele din jur. Dar oamenii nu stiu din pacate ce se ascunde in spatele acestor aparente. Dansa "trece peste cadavre" - spun metaforic - pentru a-si atinge scopul. Pentru a obtine foarte repede performante. Cu orice eforturi, cu orice sacrificii din partea copilului. Chiar daca este mai mult decat poate duce. Copilul ala, daca este elevul dansei, trebuie sa cante cel mai bine, trebuie sa cante perfect. Altfel este batut. Si cand canta cel mai bine, tot este batut. Asta in timp ce parintii sunt tinuti la usa si li se zice: "Ah, nu intrati ca-l deranjati pe copil de la munca!""
Exploatarea financiara
Incantati de progresele copiilor, parintii acceptau conditiile impuse de Stela Dragulin. Si faceau, la randul lor, sacrificii. Financiare. Mihaela Ursuleasa povesteste cum au stat lucrurile in cazul ei: "Drumurile ei erau platite de parintii mei, cazarea si masa la fel, iar tot ce castigam eu se impartea in jumatate." Mai multe amanunte despre acest subiect ne ofera mama pianistei. Cea care s-a confruntat direct cu rapacitatea profesoarei. O profesoara care, inaintea gloriei, punea totusi profitul personal. Un episod relevant in acest sens: la noua ani, Mihaela Ursuleasa s-a clasat pe locul doi la concursul de la Senigallia, la egalitate cu un alt concurent. Stela Dragulin a cerut sa i se acorde fetitei premiul trei - intreg - decat sa fie nevoita sa imparta banii cuveniti pozitiei secunde.
Ramasa vaduva, Agripina Ursuleasa a fost nevoita sa-si vanda argintaria pentru a putea face fata pretentiilor profesoarei fiicei sale. Pentru Stela Dragulin nu era, insa, de ajuns. Asa ca s-a decis sa-si rotunjeasca singura veniturile, in mod ilegal. In 1990, la Tokio, ea a permis inregistrarea unui recital al Mihaelei Ursuleasa si comercializarea casetelor video. Fara stiinta sau acordul familiei micutei pianiste. Care avea atunci 11 ani. Semnatura fetitei, smulsa in graba si fara sa i se explice despre ce este vorba, nu avea oricum nici o valoare legala. Reprezentantului firmei producatoare, Stela Dragulin i-a aratat procura prin care mama Mihaelei o autoriza sa-i insoteasca fata in strainatate. Atat si nimic mai mult.
Agripina Ursuleasa a aflat cu totul intamplator, cateva luni mai tarziu, ca in Tokio se comercializeaza CD-uri si casete video cu fiica sa. Drepturile de autor le incasase Stela Dragulin.
Dragulin a refuzat oferta lui Abado
Din cauza profesoarei ei, Mihaela Ursuleasa a fost la un pas sa piarda ceea ce considera astazi marele noroc al vietii ei. Implinise 12 ani, si un impresar din Italia - fermecat de talentul ei - ii aranjase o auditie cu marele dirijor Claudio Abado. Pianista povesteste: "Ne-am dus acolo, eu cu Stela Dragulin. Abado m-a ascultat si i-a zis ei ca poate sa-mi ofere o bursa de studii pentru vara. Un curs de vara unde vin cei mai mari pianisti, profesori. Omul, ca sa ajute. La care ea se uita ofuscata la el si zice: "Mihaelei nu-i trebuie alt profesor. Numai cu mine studiaza. Eu sunt cea mai buna profesoara". Abado s-a uitat la ea, s-a intors cu spatele si a vorbit cu altcineva. Dupa care doamna Dragulin a dat un interviu la ziar in care a zis ca Abado a promis ca Mihaela va canta cu Berliner Filarmoniche, ca o ia imediat. Eu am citit ziarul si m-a apucat rasul. I-am spus mamei mele: "Nu e adevarat asa ceva. Omul a zis ca daca vreau sa fac un curs de vara.""
Aceasta a fost picatura care a umplut paharul. Lucrurile nu mai puteau continua asa. Mihaela Ursuleasa povesteste ce a urmat: "S-a dus mama la Viena si a vorbit cu Abado. I-a scris o scrisoare, in care i-a explicat pe scurt cum arata viata mea. Abado a citit-o si a zis ca, daca asa stau lucrurile, este serioasa problema. I-a spus mamei mele: "Ganditi-va ce vreti. Eu pot sa cant cu fata dumneavoastra acum, sa facem vreo zece concerte si sa devina imediat, peste noapte, renumita; dar dupa aceea nu stiu daca o sa aiba baza pentru o cariera solida." Eu nu aveam nici o baza."
Scoala ruseasca a performantelor cu orice pret
Claudio Abado a sfatuit-o pe Mihaela Ursuleasa sa intrerupa o vreme orice activitate concertistica. I-a explicat primejdia arderii etapelor si a indemnat-o sa recupereze "bazele" care ii lipseau. Pianista marturiseste: "Eu cantam intuitiv. Aveam mari lacune de repertoriu. Trecusem direct la Rahmaninov, Prokofiev, fara sa fi facut Bach, sonate de Mozart, partituri pe care un tanar trebuie sa le parcurga. Nu aveam cunostinte elementare."
Metodele Stelei Dragulin aduc performante imediate, dar au consecinte devastatoare pe temen lung. Ceea ce pe profesoara nu o intereseaza. Mihaela Ursuleasa explica de ce: "Ea nu se gandeste ce o sa se intample peste 20-30 de ani. Ea are nevoie de copii. Stie ca acesti elevi candva vor pleca, nu o sa stea toata viata, pana la 50 de ani cu ea." De aceea, trebuie exploatati cat sunt mici. Mihaela Ursuleasa confirma: "Copiii-minune sunt slabiciunea tuturor. Chiar si marii muzicieni se entuziasmeaza cand vad un copil care canta Rahmaninov sau Paganini. Dar daca ar canta exact la fel la 30 de ani, nu l-ar baga nimeni in seama. E bine sa trimiti un copil sa cante pe scena de mic. Dar nu direct Rahmaninov, si nu cu zece ore de studiu pe zi. Nu transformandu-l intr-o papusa mecanica, intr-un robot."
Sa nu ne facem iluzii ca Stela Dragulin este un caz singular. Problema are radacini mult mai adanci. Mihalea Ursuleasa este de parere ca sistemul porneste de la "scoala ruseasca": "Exista profesori, sau scoli, care au convingerea ca un copil trebuie sa studieze pana la epuizare si sa repete un pasaj de o suta de milioane de ori, dar fara sa gandeasca, pentru ca numai asa merge. Si stilul de viata este exact ca la armata. Eu, inainte sa plec la Viena, incepusem sa am lapsusuri in cantat. Pentru ca ceva se automatizase prea tare. Asta si din lipsa de timp. Pentru ca daca in trei luni trebuia sa invat concertul de Rahmaninov, trebuia sa invat cat de repede puteam. Mi-l baga cu palnia.
Cand studiam, eu nu ma gandeam la ce cantam. Cantam mecanic si ma gandeam ca in fiecare clipa poate sa intre pe usa si cine stie ce o apuca. Iar o apuca nervii, imi da o palma. Daca as fi ramas eleva ei, nu stiu unde as fi ajuns. Poate ajungeam sa cant ca o nebuna, dar cred ca intram in spital. Si nici profesional nu ajungeam departe, pentru ca nu se poate merge asa pana la infinit."
Marele proiect de viitor al Mihaelei Ursuleasa? Sa infiinteze o fundatie pentru sprijinirea copiilor talentati. Care sa reuneasca muzicieni, profesori, sponsori. Sa ofere sprijin material, dar si sfaturi si informatii. Pianista vrea sa-i fereasca pe altii de cosmarul pe care ea l-a trait: "Pentru mine, sederea la Viena a fost un noroc imens. Daca eu am primit un asemenea ajutor, de ce sa nu se bucure si altiide sprijin? Cred ca se poate face muzica si fara palme, fara complexe, fara frica."


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.