Emisarul special al Uniunii Europene in Republica Moldova, Adriaan Jacobovits de Szeged, sustine pe deplin planul Ucrainei, care prevede posibila independenta a Transnistriei, este informatia obtinuta in exclusivitate de catre reporterul Departamentu
Emisarul special al Uniunii Europene in Republica Moldova, Adriaan Jacobovits de Szeged, sustine pe deplin planul Ucrainei, care prevede posibila independenta a Transnistriei, este informatia obtinuta in exclusivitate de catre reporterul Departamentului Externe deplasat in capitala Olandei. Stirea vine ca o ghilotina peste planurile diplomatiei romanesti, cu rapoarte inflorite de prea multe ori pentru opinia publica si forurile de decizie. Prin noile pozitii agresive ale diplomatiei de la Kiev se dovedeste ca Ucraina isi continua planurile de subminare a Romaniei in zona, in ciuda declaratiilor formulate de presedintele Viktor Iuscenko si aruncate chiar in fata sefului statului roman, Traian Basescu. Practic, prin aceasta operatiune, Ucraina incearca eliminarea Romaniei pentru a doua oara de la masa negocierilor - dupa ce Rusia l-a determinat pe Iliescu sa o faca in anii '90 - si impune o forma voalata a planului rusesc pentru Transnistria, care legitimeaza prin "alegeri libere" separatismul regiunii. Mai mult, atacul ucrainean se consolideaza pe mai multe canale adancite in diferende din trecut, inclusiv si mai ales pe canalul Bastroe. Moldova "pro-europeana" a comunistului Vladimir Voronin mai da si ea un sut Romaniei, anuntand ca este dispusa sa accepte planul ucrainean, cu toate ca generalul de la Chisinau il asigurase pe comandantul de la Bucuresti ca va sustine pozitia acestuia. Cu declaratia lui Adriaan Jacobovits de Szeged, tinut in brate nefiresc pe la Bucuresti, Traian Basescu este injunghiat pe la spate de trei ori. Mana pare insa sa fie aceeasi. Politica externa a noii Romanii, avizata de Statele Unite, si prin care se doreste democratizarea si stabilizarea regiunii Marii Negre este corodata, incet dar sigur, de catre o putere redutabila, prin intermediul functionarilor institutiei flasce a Uniunii Europene. Pana acum, dupa cum se stie, UE nu a reusit sa-si creeze nici o politica externa comuna, alta decat cea de raspuns la aceea a Statelor Unite. Al treilea, castiga. Raspunsul Bucurestilor trebuie sa fie, barem de data aceasta, transant. (Victor RONCEA)
Emisarul special al Uniunii Europene in Republica Moldova, Adriaan Jacobovits de Szeged, sustine pe deplin planul ucrainean pentru rezolvarea crizei transnistrene si nu vede necesar un rol de partener al Romaniei in negocierile pentru rezolvarea acestei crize. "Cred ca trebuie sa sustinem planul ucrainean. Angajarea activa a Ucrainei in rezolvarea acestei crize este deosebit de pozitiva si trebuie sustinuta," a declarat diplomatul european. Planul propus de presedintele ucrainean Iuscenko in cadrul summit-ului GUAM de la Chisinau prevede, printre altele, organizarea de alegeri in Transnistria de catre actualul regim de la Tiraspol. In ciuda faptului ca exista semnale conform carora sprijinirea alegerilor in actuala situatie din Transnistria nu ar face altceva decat sa acorde legitimitate regimului Smirnov, Adriaan Jacobovits de Szeged sustine ca, desi "calendarul planului poate sa nu fie cel mai bun, totusi acest plan exista, incercarea ucraineana de a ajuta este absolut pozitiva". In ceea ce priveste prezenta trupelor ruse in Transnistria, diplomatul european considera ca "nici un fel de trupe nu au ce cauta acolo unde se tin alegeri". Pentru eventualele alegeri din Transnistria Adriaan Jacobovits de Szeged sustine necesitatea indeplinirii preconditiilor democratice in Transnistria, cum ar fi libertatea de miscare si libertatea presei, insa nu a precizat cum vor fi asigurate aceste preconditii.
Intrebat daca planul Iuscenko nu este o forma atenuata a planului Kozak, propus de Moscova, Iacobovits de Szeged a precizat ca in planul Iuscenko: "nu se vorbeste nicaieri de federalizare - bineinteles exista anumite puteri care vor fi acordate Transnistriei, noi credem ca este vorba de o singura tara in care se va aplica principiul european al subsidiaritatii". Insa planul ucrainean prevede eventuala desprindere de Republica Moldova.
Diplomatul european ne-a informat ca "presedintele Voronin accepta ideea ca anumite puteri vor fi delegate autoritatilor transnistrene alese liber." Iacobovits de Szeged nu a putut preciza care anume puteri vor fi delegate autoritatilor de la Tiraspol, precizand ca aceste probleme se afla in curs de negociere. In ceea ce priveste participarea directa a Romaniei la rezolvarea crizei transnistrene, Iacobovits de Szeged a apreciat ca o astfel de implicare a Bucurestilor nu este necesara. "Este foarte important ca Romania sa ia parte la toate intalnirile la nivel european si sa-si faca auzita vocea in ceea ce priveste criza transnistreana. Romania ar trebui sa fie total angajata in rezolvarea crizei transnistrene prin intermediul Uniunii Europene". Intrebat daca implicarea directa a Romaniei in negocierile transnistrene ar fi folositoare, Iacobovits de Szeged a afirmat: "Nu, o implicare prin intermediul Uniunii este binevenita. Franta, Italia, Olanda - aceste tari nu se implica direct, ci prin intermediul Uniunii". Declaratiile diplomatului european au survenit intalnirii avute cu ministrul roman de Externe, Mihai Razvan Ungureanu, la Institutul pentru Relatii Internationale Clingendael din Olanda.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.