Ucraina dezinformeaza flagrant privind cazul Bastroe intr-o operatiune ampla de propaganda. Astfel, intr-o asa-zisa stire de presa a unei agentii ucrainene se afirma ca Uniunea Europeana sustine proiectul ucrainean de construire a canalului navigabil
Ucraina dezinformeaza flagrant privind cazul Bastroe intr-o operatiune ampla de propaganda. Astfel, intr-o asa-zisa stire de presa a unei agentii ucrainene se afirma ca Uniunea Europeana sustine proiectul ucrainean de construire a canalului navigabil Bastroe, dupa cum "informeaza" agentia "Liga", preluata de "Rusia la Zi." UE si-ar fi exprimat acordul fata de exploatarea canalului Bastroe de catre partea ucraineana, sustine Liga, citand un comunicat al biroului de presa al Ministerului Transporturilor din Ucraina. Presupusul sprijin european a fost adus in discutie cu ocazia unei intrevederi recente intre ministrul ucrainean al Transporturilor, Evgheni Cervocenko, si presedintele Directoratului General pentru Energie si Transport al Comisiei Europene, Francois Lamoureux, partile implicate invocand in sprijinul afirmatiilor faptul ca "acest canal trebuie sa distruga monopolul Romaniei asupra transporturilor de marfuri si sa reduca simtitor costul lor," noteaza "Rusia la zi."
Aceste declaratii intervin in contextul in care Consiliul Europei a solicitat de fapt Ucrainei sa sisteze lucrarile de amenajare a canalului Bastroe pana la elaborarea unui studiu referitor la impactul asupra mediului, prin intermediul unui raport al Comitetului pe probleme de Mediu, Agricultura si Afaceri Locale si Regionale al Consiliului Europei, elaborat de raportorul olandez Leo Platvoet si prezentat public la o reuniune europeana de la Lisabona.
Totodata, agentia de presa ucraineana sustine faptul ca, pana la acest moment, au fost executate in totalitate actiunile prevazute prin proiect in privinta protectiei mediului inconjurator si au fost compensate daunele ecologice provocate, respectiv echivalentul a 1,52 milioane de grivne. De altfel, partea ucraineana ar fi pus la dispozitia autoritatilor de la Bucuresti rezultatele monitorizarii ecologice, sustine ambasadorul Evgheni Bersed, citat de "Rusia la zi". "Totul poate fi citit, criticat. Este ceea ce nu a fost la inceput," a remarcat diplomatul, declarandu-se surprins de pozitia partii romane, care "nu critica, in esenta, rezultatele monitorizarii noastre." Autoritatile de la Bucuresti "vorbesc despre asta la modul general, nu concretizeaza. Ma uimeste, intr-o oarecare masura," a mai spus Bersed. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.