Am incercat dintotdeauna fata de profesia de diplomat un sentiment de deznadejde, ca sa-l parafrazez pe Ralea, ca in fata unei femei frumoase si inaccesibile. La asta a contribuit, fireste, imaginea unor Talleyrand, Martha Bibescu (desi fara portofol
Am incercat dintotdeauna fata de profesia de diplomat un sentiment de deznadejde, ca sa-l parafrazez pe Ralea, ca in fata unei femei frumoase si inaccesibile. La asta a contribuit, fireste, imaginea unor Talleyrand, Martha Bibescu (desi fara portofoliu), Titulescu, Ion Vianu si - de ce nu? - Andrei Plesu. Am mers cu idealizarea pana intr-acolo incat, odata, am scris chiar un poem in care zugraveam intoarcerea in tara a unui diplomat, dintr-o misiune mai indelungata in strainatate, ca pe o plecare in exil. "Pantofii lui, Bally, scriam, purtat de un suflu poetic ovidian, mangaiati de covoarele elegante din saloanele de pe Rue de Rivoli si de pe Quai d'Orsay, rasuna trist, acum, pe culoarele reci si intunecoase din Modrogan..."
Mai apoi, am aflat ca femeia frumoasa si inaccesibila nici nu este atat de frumoasa - daca o privesti de-aproape, si nici atat de inaccesibila - daca stii cum s-o apuci; ca unii diplomati si-au luat de la celebra Ecole Nationale d'Administration doar diploma de absolvire, ei isi facusera, de fapt, studiile la scoala de la Baneasa -, daca nu cumva si-au luat diploma de absolvire chiar de la Baneasa si si-au facut studiile pe la cine stie ce grup scolar obscur, din provincie.
Odata, demult, cineva mi-a aratat pe unul dintre tinerii cu ochi albastri care se plimbau cu mainile la spate pe Calea Victoriei, dimineata pe la ora 8, cand mergea Ceausescu la birou. Il vezi? mi-a explicat amicul, pleaca la post, in strainatate. Zau? m-am mirat, naiv, da' ce merite are? Tatal lui, a venit raspunsul, este responsabilul restaurantului MAI. Recent, am cunoscut un diplomat care reprezentase multi ani Romania intr-o capitala europeana. Ii venea greu sa se resemneze la ideea ca de-acum inainte va fi doar pensionar. Avea o mustata fina, deasupra buzei, canita cu creionul. Daca ii puneai o vioara sub brat, ar fi putut poza pentru un poster cu imaginea clasica a lautarului. Nu este exclus, m-am gandit eu, sa fie vorba despre aceeasi persoana, la o diferenta de 30 de ani!
Imaginea MAE: soldatul subnutrit cu maidanez
Am mai aflat si faptul ca, daca la capitolul frumusete nu sta bine, dama noastra nu se poate lauda nici cu cinstea, ca dintr-o misiune in strainatate te poti intoarce usor cu, cel putin, doua, trei Mertane scutite de vama - de unde vorba: diplomat zici, bisnitar zici. Si am vazut cu ochii mei ca, la urma urmei, insasi cladirea Ministerului de Externe roman aduce mai degraba a penitenciar decat a pension. La intrarea principala, zic eu, ar trebui sa stea, asemenea unei statui vii, un barbat frumos, de 1.80m, caruia femeile sa-i ceara numarul de telefon si barbatii adresa croitorului unde si-a facut uniforma de dorobant cu fireturi de aur. Si, daca tot trebuie sa fie si un caine - asta da totdeauna bine la imagine! - macar sa fie un Afgan, ca intr-o panza de Whistler. Ei bine, nu, in Modrogan te intampina un soldat in termen, un taraie brau subalimentat, insotit de un maidanez rapciugos, ca la orice depozit de armament. Nu-i de mirare ca inspiratia mea s-a adaptat de-ndata noii situatii: "Fa-ma, mama, diplomat, la intrare cu soldat!"
Se poate intelege, la o adica, faptul ca este greu sa innoiesti peste noapte o intreaga garnitura de ambasadori, dar sa nu fii in stare sa gasesti un barbat de 1,80 si o uniforma de parada, mi se pare prea de tot! Macar de-i inchiriam cu ora de la Teatrul National, si tot ma descurcam!
Actualitatea "clasicilor"
Dupa articolul "Bonne nuit, Roumanie...", un cititor - m-a rugat sa nu-i dau numele - , mi-a trimis un document, o scrisoare de raspuns, din partea unui functionar al Ambasadei romane la Washington, la o informatie pe care o ceruse el in legatura cu posibilitatea extinderii vizei de sedere in Statele Unite. Semnatarul, dupa cum se vede, nu este portarul, ci chiar unul dintre secretari. Este adevarat, documentul dateaza de 35 de ani, intre timp s-au mai schimbat, in bine, unele lucruri, nu poti, totusi, sa nu te intrebi, sa nu te minunezi, sa nu te crucesti de cata negura zace in subteranele diplomatiei romanesti. O simpla privire asupra calitatilor ortografice si morfologice ale stilului epistolar al consulului Edu - acelasi, poate, cu tanarul de pe Calea Victoriei si cu lautarul de mai tarziu! - te lamureste pe deplin despre calitatea mai mult decat indoielnica a reprezentarii noastre pe alte meleaguri, despre disperarea justificata a celor care cer imperios reforma in institutia din Modrogan. Cred, sincer, ca este imposibil sa comiti mai multe greseli, dezacorduri, cacofonii intr-o singura pagina!
Decalajul real dintre Romania si Franta
"Le monde est fait de rien, spunea Paul Valery, mais le rien perce" si asta se observa pe la toate cusaturile societatii noastre in tranzitie. Andrei Plesu il cita, candva, intr-o emisiune televizata, pe imparatul Petru cel Mare. Dezamagit de esecul reformei din Rusia, acesta, pe patul mortii, ar fi soptit, cu imensa obida: "Niet liudi!" Nu avem oameni, cu alte cuvinte. Poate ca, la urma urmelor, suntem intr-o situatie identica... in acest caz, am o nedumerire - pe adresa domnului ministru Razvan Ungureanu: daca ne aflam, azi, in aceeasi situatie cu Rusia de acum trei secole, cam care ar fi decalajul real dintre Romania si Franta anului 2005?

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.