Una dintre cele mai bine pastrate taine ale istoriei americane a fost, in sfarsit, divulgata. Dupa 30 de ani de speculatii, stim acum cu certitudine cine era "Deep Throat", sursa "adanc conspirata" a jurnalistilor Bob Woodward si Carl Bernstein in in
Una dintre cele mai bine pastrate taine ale istoriei americane a fost, in sfarsit, divulgata. Dupa 30 de ani de speculatii, stim acum cu certitudine cine era "Deep Throat", sursa "adanc conspirata" a jurnalistilor Bob Woodward si Carl Bernstein in investigarea afacerii "Watergate". Misteriosul personaj care a contribuit decisiv la prabusirea Administratiei Nixon a fost Mark W. Felt, numarul doi in FBI la vremea respectiva. Astazi, Felt are 91 de ani si o sanatate foarte precara. Decizia de a iesi la rampa a apartinut familiei sale si a surprins pe toata lumea. Inclusiv pe cei doi jurnalisti de la Washington Post, care jurasera sa pastreze secretul pana dupa moartea sursei lor. Considerandu-se dezlegati de aceasta promisiune solemna, Woodward si Bernstein au confirmat infomatia, consemnata in premiera in ultimul numar al revistei "Vanity Fair".
Scandalul "Watergate" - care a condus, in cele din urma, la demisia fortata a Presedintelui Richard Nixon - a fost declansat de un "fapt divers" aparent banal: in noaptea de 16 spre 17 iunie 1972, politia a surprins in flagrant un grup de "spargatori" care intrasera prin efractie in birourile Partidului Democrat din elegantul complex "Watergate" din Washington. Ceea ce a urmat este deja istorie. Pornind de la acest "incident" aparent lipsit de implicatii politice, doi tineri jurnalisti, ajutati de o "sursa confidentiala", au reusit sa scoata la iveala cele mai negre secrete ale Administratiei Nixon, de la interceptarea ilegala a conversatiilor membrilor marcanti ai opozitiei, pana la grave deturnari de fonduri.
Timp de peste trei decenii, numai patru persoane au cunoscut identitatea misteriosului personaj care a "ghidat" discret ancheta jurnalistilor de la Washington Post: Bob Woodward, Carl Bernstein, Ben Bradlee (redactorul sef al cotidianului) si "Deep Throat" insusi.
Vestea ca "Deep Throat" a fost identificat a cazut ca un trasnet, marti, 31 mai, facand rapid inconjurul lumii. Sursa acestei revelatii parea, la prima vedere, extrem de improbabila. Informatia nu a aparut in vreun cotidian de mare tiraj, sau in vreo prestigioasa revista politica sau istorica, ci intr-o publicatie mondena, "Vanity Fair". Autorul dezvaluirii nu era Bob Woodward, care promisese sa divulge secretul numai dupa moartea legendarei sale surse. Ci un oarecare John D. O'Connor, avocat. Acesta povesteste ca Mark Felt i-a marturisit: "Eu sunt cel caruia i se spune Deep Throat". Se pare ca fiica lui Mark Felt, Joan, a aflat inca din 2002 adevarul despre implicarea tatalui ei in afacerea "Watergate". De atunci, incearca sa-si convinga parintele sa recunoasca public ca el a fost sursa jurnalistilor de la "Washingtom Post". Pentru a spulbera reticentele batranului, l-a angajat pe avocatul John O'Connor. Acesta s-a ocupat de mediatizare. Fara sa-l avertizeze pe Bob Woodward, care se aratase la randul lui reticent fata de insistentele lui Joan Felt de a rupe tacerea si de publica, in comun, o carte cu dezvaluiri pe aceasta tema. Woodward nu era convins ca aceasta era dorinta reala a lui Mark Felt, a carui sanatate fizica si mintala se degradase dramatic in urma unui accident vascular. Fidel promisiunii facute in urma cu 30 de ani, celebrul jurnalist si-a reafirmat hotararea de a pastra secretul pana dupa moartea sursei sale. Joan Felt nu mai avea, insa, rabdare. Decisa sa scoata un profit de pe urma trecutului tatalui ei, a lansat povestea in presa. Desi sustine ca nu a incasat nici un ban de la "Vanity Fair", nu face un secret din faptul ca spera ca aceasta dezvaluire s-o ajute sa-si "plateasca datoriile".
Motivele adanci ale lui "Deep Throat"
Pus in fata faptului implinit, Bob Woodward a confirmat faptul ca Mark Felt a fost "Deep Throat", misterioasa lui sursa din cadrul "executivului" american, in timpul Administratiei Nixon. Felt era la acea vreme numarul doi in FBI si avea acces la cele mai secrete informatii. Cum reusise Woodward, un jurnalist debutant venit din suburbii, sa-i castige increderea? Felt avea deja in spate o cariera impresionanta si era considerat de multi drept cel mai probabil succesor al lui Edgar J. Hoover. In ciuda diferentei de varsta si de statut, cei doi s-au imprietenit. De cunoscut, se cunoscusera intamplator in anul 1970 cand Woodward era locotenent al US Navy. Apoi, la 15 mai 1972, candidatul prezidential George Wallace a fost impuscat si ranit grav, intr-o parcare din localitatea Laurel. Presa s-a napustit asupra subiectului. Woodward, devenit intre timp gazetar, i-a telefonat lui Felt, despre care se stia ca, spre deosebire de alti responsabili din FBI, accepta sa vorbeasca uneori cu jurnalistii. A avut noroc. Intrevederea a avut loc si simpatia a fost reciproca. Momentul a fost, de asemenea, extrem de important. Cu doua saptamani inainte murise Edgar J. Hoover, unicul director pe care FBI-ul il cunoscuse pana atunci. Felt spera sa-i urmeze in functie. Isi dorea acest lucru. A fost extrem de dezamagit cand presedintele Nixon l-a numit ca director interimar pe fostul adjunct al procurorului general, Patrick L. Gray III. Un "intrus", un om din exteriorul sistemului. Mark Felt se temea ca independenta FBI va fi stirbita de amestecul, din ce in ce mai deranjant, al "oamenilor presedintelui". Ideea politizarii institutiei il revolta. A devenit furios atunci cand Casa Alba a incercat sa blocheze investigatia declansata dupa "spargerea" de la complexul "Watergate". S-a hotarat sa-si plateasca politele prin intermediul lui Bob Woodward, un tanar jurnalist corect si tenace.
Riscuri enorme, precautii infinite
Mark Felt era constient ca risca enorm dezvaluind presei informatii din culisele murdare ale Administratiei Nixon. De aceea i-a impus lui Bob Woodward, inca de la inceput, niste reguli draconice. Numele lui Felt nu trebuia niciodata pomenit. Nu putea fi citat nici macar ca "sursa anonima". Mai mult. Felt nu avansa niciodata informatii, ci doar confirma sau infirma anumite date obtinute pe alte canale, eventual "punandu-le in perspectiva". Nu putea fi deranjat decat in ocazii foarte importante. Felt a impus reguli stricte si in ceea ce priveste modalitatile de comunicare intre el si Woodward. Orice convorbire telefonica era exclusa. Numarul doi din FBI stia foarte bine ca interceptarea telefoanelor era o practica frecventa a Administratiei Nixon, presedintele fiind obsedat sa-i descopere pe "turnatorii" care il tradau. De aceea, discutiile cu jurnalistii aveau loc numai noaptea, in locuri pustii, cel mai adesea in parcari subterane din Washington. Pentru a ajunge la intalnire, Woodward era obligat sa schimbe mai multe masini, sa ruleze in directii diferite, mergand uneori si pe jos distante apreciabile. Trebuia sa-si ia toate precautiile ca nu este urmarit.
Tot Felt a fost cel care a stabilit un ingenios sistem pentru stabilirea intalnirilor, inspirat din practicile serviciilor secrete. Daca Woodward dorea sa-l vada, trebuia sa-si puna in fereastra apartamentului un anumit ghiveci cu flori. Daca, din contra, Felt era cel care solicita o intrevedere, jurnalistul gasea un semn in ziarul pe care il primea in fiecare dimineata acasa. La pagina 20 din "New York Times" aparea atunci un mic desen schitat cu creionul, reprezentand cadranul unui ceas.
Felt l-a acceptat la discutii pe Carl Bernstein, partenerul de investigatie al lui Woodward, insa a insistat ca nimeni altcineva sa nu-i cunoasca identitatea. Nici macar redactorul-sef de la "Washington Post", Ben Bradlee. Acesta a fost totusi informat cu privire la "statutul" sursei in cadrul FBI. Numele l-a aflat, insa, abia dupa demisia lui Nixon. Si a pastrat si el secretul.
Porecla "Deep Throat" a fost inspirata de un film porno popular in epoca, dar si de sintagma "deep background", care descrie, in argoul jurnalistic, sursele adanc conspirate. Ea a fost gaselnita lui Howard Simons, redactor-sef adjunct la "Washington Post" in acea epoca. Acesta nu stia, insa, cine se ascunde in spatele poreclei devenite ulterior legendara.
Contributii cruciale in momente-cheie
Contributia lui Mark Felt la succesul investigatiei "Watergate" a fost cruciala. La 19 iunie 1972, la doar doua zile dupa retinerea "spargatorilor" de la sediul Partidului Democrat, "Deep Throat" l-a asigurat pe Woodward ca poate face legatura intre infractori si Howard E. Hunt, fost ofiter CIA cu puternice legaturi la Casa Alba. Trei luni mai tarziu, tot el a fost cel care a subliniat pentru jurnalistii de la "Washington Post" legatura dintre spargerea de la "Watergate" si comitetul de campanie pentru realegerea lui Nixon. Apoi, la 8 octombrie 1972, a prezentat situatia intr-un context mult mai larg decat Woodward si Bernstein isi imaginasera pana atunci. Trecusera patru luni de la izbucnirea scandalului si subiectul parea pe cale sa se epuizeze. Jurnalistii erau descurajati. "Deep Throat" le-a vorbit toata noaptea. I-a sfatuit sa continue investigatia pana la varf, oferindu-le cateva repere: John N. Mitchell, fostul procuror general, Bob Haldeman si John Ehrlichman, doi dintre cei mai influenti consilieri ai presedintelui, si chiar Nixon insusi. "Doar Presedintele si Mitchell stiu totul", i-a asigurat "Deep Throat".
Doi ani mai tarziu, la 9 august 1974, Richard Nixon demisiona, pentru a scapa de o iminenta si rusinoasa destituire. Circa 40 de inalti responsabili ai Administratiei sale fusesera deja arestati. Acest deznodamant nu poate fi pus exclusiv pe seama lui Mark Felt, subliniaza acum Woodward si Bernstein. Au existat si alti factori: alte surse, alti investigatori, audieri in Senat, descoperirea inregistrarilor secrete efectuate la Casa Alba si, nu in ultimul rand, interventia decisiva a Curtii Supreme de Justitie a Statelor Unite. Cei doi jurnalisti de la Washington Post, rasplatiti cu Premiul Pulitzer pentru ancheta lor in afacerea "Watergate", marturisesc ca nu si-au imaginat nici o clipa atunci ca personajul "Deep Throat" va capata asemenea dimensiuni legendare.
Pentru unii inger, pentru altii demon
Incapatanarea cu care Woodward si Bernstein au pastrat, timp de trei decenii, secretul asupra identitatii lui "Deep Throat" nu a facut decat sa sporeasca interesul in jurul misterioasei lor surse. Sute de carti si mii de articole de presa au incercat sa descifreze enigma, propunand diferite ipoteze, unele plauzibile, altele de-a dreptul fanteziste. Numele lui Mark Felt a fost avansat in mai multe randuri, insa acesta a infirmat, de fiecare data si in mod categoric, aceste supozitii. "Niciodata nu am lasat sa transpire informatii catre Woodward si Bernstein, sau catre oricine altcineva", scria el in volumul sau de memorii, "The FBI Pyramid", publicat in 1979. Nici 20 de ani mai tarziu, nu-si schimbase pozitia. Intr-un interviu din 1999, Felt declara: "Ar fi contrar responsabilitatilor mele de angajat loial al FBI sa pasez informatii clasificate". Si totusi a facut-o. Nepotul sau, Nick Jones, il considera "un mare erou american, care si-a asumat un risc imens pentru a salva tara de o oribila nedreptate". Pentru fostii aghiotanti ai lui Nixon, Mark Felt este, desigur, un "tradator". A pastrat secretul fiindca "simtea ca ceea ce a facut poate fi considerat lipsit de onoare", a declarat Leonard Garnment, consilier pe probleme juridice al Casei Albe intre 1969-1973. Presa din Statele Unite s-a grabit, insa, sa-l omagieze pe "Deep Throat". "Daca Felt ar fi tacut, lui Nixon i-ar fi putut reusi unul dintre cele mai grave abuzuri de putere incercate vreodata de un presedinte american"- explica "Washington Post. Cotidianul "New York Times" se intreaba daca astazi un scandal de tip "Watergate" ar mai putea iesi la lumina, in conditiile in care dreptul jurnalistilor de a-si proteja sursele este din ce in ce mai contestat. Ar mai avea un "Deep Throat" incredere sa vorbeasca?


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.