Au dreptate aceia dintre comentatori care descifreaza votul negativ al Frantei - acum, mai abitir chiar, si al Olandei - ca pe o aspiratie catre un alt fel de Europa mai degraba decat ca pe un refuz efectiv al Europei largite. Nici tie, iubite cetito
Au dreptate aceia dintre comentatori care descifreaza votul negativ al Frantei - acum, mai abitir chiar, si al Olandei - ca pe o aspiratie catre un alt fel de Europa mai degraba decat ca pe un refuz efectiv al Europei largite. Nici tie, iubite cetitoriule, nu ti-ar fi la indemana sa aprobi o constitutie cat o carte de telefon. Principala concluzie a recentelor evenimente este cea formulata de presedintele ceh Vaclav Klaus: referendumul ilustreaza prapastia care desparte elita politica europeana de cetatenii Uniunii. Prea adesea constatam ca aristocratii de la Bruxelles si-au creat o limba europeana de lemn, enigmatica si absconsa, ca sa nu-i dam dreptate lui Klaus. Birocratii Uniunii comunica prost nu fiindca ar fi, ci fiindca nutresc convingerea - nemarturisita nici macar fata de propriile constiinte - ca nu au de ce sa comunice: uneori nici macar cu guvernele tarilor membre, si oricum cu cetatenii Europei. Drept care, nici cetatenii nu mai vor sa comunice cu ei.
Rationalitatea unora din refuznicii francezi sau olandezi nu inseamna totusi ca toate aceste NU-uri se insumeaza egal intr-o atitudine rationala pentru un alt fel de Europa. Un sondaj IPSOS dupa votul din Franta a aratat ca, la extremele spectrului politic, comunistii au votat in proportie de 98% NU (dovedind a nu stiu cata oara ca unitatea europeana e antonimul perfect al internationalismului proletar) iar membrii Frontului National au fost ceva mai permisivi: 93%. Refuzul franco-olandez dovedeste ca opinia publica din tarile Uniunii e ingrijorata de foarte multe perspective, intre care si cea a largirii Uniunii, dar e departe de a fi dominata de aceasta problema, cum s-a afirmat in media noastra atat de frecvent si de energic in ultimele zile. Aici, punctul nevralgic nu e insa aderarea Romaniei si Bulgariei, ci deschiderea, in toamna, a negocierilor cu Turcia. Totusi, tema Ñinstalatorului polonez" care fura locul de munca al instalatorlui francez sau olandez, platit dublu, nu e de neglijat.
Javier Solana a comparat, amar, votul francez cu Razboiul de Secesiune din Statele Unite, grabindu-se sa sublinieze ca exista totusi o diferenta esentiala: e o secesiune fara razboi. Comentatorii au fost surprinsi de aceasta definire atat de umila a celui mai mic numitor comun european, uitand, dupa 50 de ani de prosperitate si constructie laborioasa a convergentei institutionale a Uniunii, ca aceasta se nastea intr-o Europa inca fumeganda cu scopul precis de a impiedica o noua conflagratie. Sub acest aspect, minimal desigur, dar cat de esential, Uniunea continua, chiar si dupa refuzul franco-olandez, sa fie Ña succes story".
Nimeni nu stie insa in acest moment cum s-ar putea iesi din criza respingerii Constitutiei. Va trebui oricum ca euro-entuziastii de pretutindeni sa urmeze exemplul politicienilor irlandezi, care, dupa esecul primului referendum asupra tratatului de la Maastricht, si-au luat fiecare bastonul de pelerin si au batut vreme de un an intreaga tara explicand ce este Uniunea Europeana, dupa care, in 2002, cand s-a repetat consultarea, au obtinut o sustinere de peste 60%: cam cat proportia de NU in Olanda. Fara refacerea legaturii vitale intre sfera politicului si cetateni, Uniunea Europeana - si in genere politicul - nu au multe sperante de viitor.
Refuzul european are consecinte directe in Romania. Raspunsul autoritatilor - presedinte, Guvern, partide politice - greseste invers fata de cel al media, limitandu-se la aspectele formale. Cele cateva fraze lenifiante au un iz cam pedeserist fiindca ocolesc problema de fond pe care media o dramatizeaza in exces. De acord, tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei deriva din Tratatul de la Nisa, care, spre deosebire de cel constitutional, acum caduc, e inca in vigoare. Tratatul de aderare are o anume forta cominatorie: a fost aprobat de Parlamentul European si semnat de toate guvernele tarilor membre. Tratatul trebuie totusi sa mai fie ratificat de un numar semnificativ de parlamente nationale, si exemplul Germaniei, unde opozitia crestin-democrata si-a inceput campania electorala pe seama noastra, ne arata ca procesul nu e deloc formal. S-ar putea ca aplicarea clauzei de salvgardare pentru Romania si Bulgaria sa fie cel mai mic sacrificiu intr-o negociere implicita, dar vitala, cu cetatenii marilor state membre: severitatea Bruxelles-ului ar da un semnal linistitor fara a periclita pe termen lung marele proiect al Marii Europe.
Si presedintele, si Guvernul, au interesul vital ca o eventuala aplicare a clauzei de salvgardare sa nu li se prabuseasca pe neasteptate in cap, ca galilor cerul: guvernul n-ar avea nici o scapare, dar nici presedintele, oricat s-ar stradui sa arunce exclusiv pe seama Guverului acest esec, nu poate cadea, cum obisnuieste, in picioare. In schimb, romanii au toate sansele sa recada in placutul sindrom national de victima a istoriei si de popor mic si fara noroc.
Iata de ce euro-entuziastii nostri politicieni - si chiar euro-scepticul nostru presedinte - ar fi trebuit inca de alaltaieri sa-si ia desaga la spinare si bastonul de pelerin, ca irlandezii, si sa bata drumurile Patriei ca sa explice romanilor ce se intampla. Da, s-ar putea sa ni se aplice fara prea mare vina din partea noastra (aici si acum) clauza de salvgardare. Dar, in felul nostru, am fost si noi niste refuznici, mai indarjiti decat francezii si mult mai numerosi decat olandezii: si cand ne-am batut cu concetatenii nostri la Targu Mures si in Piata Universitatii (mai sunt doar zece zile pana la a 15-a aniversare a neuitatei mineriade), si cand ne-am tot gandit si razgandit - o fi ea buna proprietatea privata, o fi rea? - si cand am riscat sa avem un presedinte ca Vadim, si cand ne-am incapatanat sa avem un presedinte ca Iliescu. Suntem niste refuznici sui-generis prin lentoarea sincopata cu care ne adaptam la regulile economiei profitabile si ale vietii civilizate indeobste. Ar trebui sa intelegem macar acum ca, daca nu ne-am grabit cine stie ce sa prindem rapidul integrarii, avem noroc, nu ghinion, daca mai e si un personal de noapte.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.