Liderii de frunte ai popularilor europeni au descins la Bucuresti pentru a vedea ce partid merita sa intre in randurile sale, avand in vedere efervescenta curentului popular care a cuprins jumatate din spectrul politic - PD, PC, PPRM si alte formatiu
Liderii de frunte ai popularilor europeni au descins la Bucuresti pentru a vedea ce partid merita sa intre in randurile sale, avand in vedere efervescenta curentului popular care a cuprins jumatate din spectrul politic - PD, PC, PPRM si alte formatiuni neparlamentare. Usa Partidului Popular European (PPE) s-a deschis larg catre PD, care isi va decide, la sfarsitul acestei luni, soarta si noul presedinte, in timp ce pentru conservatorii lui Dan Voiculescu se pastreaza serioase rezerve, ne-au declarat surse apropiate delegatiei popularilor europeni. Hans Gert Poettering, liderul grupului PPE din Parlamentul European, a deschis ieri sedinta desfasurata la Bucuresti a Biroului grupului PPE si al Democratilor Europeni din Parlamentul European, in prezenta lui Wilfried Martens, presedinte PPE si a liderilor - PPCD - Gheorghe Ciuhandu, Ion Diaconescu, Serban Bubenek, Marian Milut, Cosmin Alexandru, Ion Caramitru; UDMR - Marko Bela, Marton Arpad, Konya Hamar Sandor; PD - Emil Boc, Gheorghe Seculici, Sorin Frunzaverde si ai PC - Dan Voiculescu, Daniela Popa, Silvia Ciornei. Daca PPCD si UDMR au participat in calitate de membri asociati ai PPE, liderii PD si PC au fost invitati de popularii europeni la dezbaterea ce s-a axat pe doua subiecte principale: situatia politica din Romania si integrarea in UE. Discutiile vor continua si astazi.
Sursele citate au sustinut ca PPE ar prefera, in cazul in care democratii aleg calea populara, o fuziune intre PD si PPCD, ceea ce ar simplifica oarecum accederea PD in PPE. Fostii taranisti nu accepta, cel putin deocamdata, aceasta solutie, liderul PPCD Gheorghe Ciuhandu sustinand crearea unui Pol Popular ce s-ar putea alcatui ca o alianta de partide intre PPCD-PNL-PD. Toti liderii politici prezenti au subliniat, la reuniunea PPE, dorinta Romaniei si a actualului Guvern de a indeplini angajamentele asumate in procesul de aderare la UE, astfel incat integrarea sa aiba loc la 1 ianuarie 2007, proces ce nu trebuie sa fie influentat de referendum-urile din Franta si Olanda. La reuniunea popularilor europeni, dar pe holurile hotelului Hilton, pret de cateva ore au putut fi remarcate cateva prezente insolite, a caror legatura cu crestin-democratia este incerta - dinamovistul Cornel Dinu si presedintele-director general al TVR, Valentin Nicolau.
Fiecare presedinte de partid prezent la reuniune a exprimat, in afara consideratiilor privind relatia sa cu PPE si integrarea europeana, durerea formatiunii pe care o conduce. Gheorghe Ciuhandu a cerut ca PPCD sa fie consultat de PPE in privinta admiterii de noi membri in randurile sale. Liderul UDMR Marko Bela a afirmat ca este de acord ca pe langa formatiunea pe care o conduce este nevoie de o alta formatiune parlamentara care sa devina membra a PPE, dar a mentionat si necesitatea adoptarii Legii privind statutul minoritatilor nationale, care se bazeaza pe principiile subsidiaritatii si autoguvernarii. Presedintele interimar al PD s-a plans de faptul ca numerosi functionari publici sunt membri PSD si nu pot fi schimbati din functii, desi sunt dusmanii actualilor guvernanti. Boc a adaugat ca aceasta este ratiunea pentru care vor fi adoptate masuri care sa permita inaltilor functionari sa coopteze in aparatul lor specialistii pe care ii doresc. Liderul Partidului Conservator Dan Voiculescu a facut referire la stabilitatea politica, insistand ca PC nu doreste organizarea de alegeri anticipate si ca nu va genera crize politice.
Analiza presedintelui PPCD
Gheorghe Ciuhandu, presedintele PPCD (PNTCD) a fost extrem de critic la adresa formatiunilor care vor sa devina membre ale PPE. "Este dreptul PPE sa-si aleaga partenerii din Romania. Dar am convingerea ca PPE a ramas aceeasi uniune de partide cladita pe valori si pe principii, si nu o asociatie care, din pragmatism, este dispusa sa accepte chiar pe oricine la masa negocierilor", a atentionat Ciuhandu. El a solicitat liderilor PPE ca, in cazul in care democratii vor face demersurile necesare accederii in randurile popularilor europeni, sa fie temeinic verificat in ce masura PD corespunde criteriilor acceptabile unui partid popular, iar PPCD sa fie consultat in acest sens. Liderul fostilor taranisti a tinut sa aminteasca faptul ca PD s-a desprins din FSN, formatiune post-comunista care a condus Romania dupa decembrie 1989. "PD s-a declarat a fi partid social-democrat, fiind asociat Partidului Socialistilor Europeni. In timpul guvernarii noastre comune (1996-2000), reprezentantii PD au obstructionat toate actiunile PNTCD vizand reformele si, mai ales, retro-cedarile de proprietate. Proprietarii de drept ai imobilelor nationalizate reclama faptul ca nici acum aceasta situatie nu s-a schimbat, politica actualului guvern in ceea ce priveste retrocedarea proprietatilor, prin promovarea unui simulacru de legi speciale, nereprezentand altceva decat legiferarea hotiilor si incalcarea angajamentelor asumate atat in fata poporului roman cat si fata de criteriile de la Copenhaga", a amintit el.
PNTCD putea evita solutia imorala PUR
Ciuhandu le-a reprosat democratilor si faptul ca nu ar fi fost in situatia de a accepta la guvernare "solutia imorala" PUR, daca - la alegerile din 2004 - PNL si PD ar fi acceptat sa ia alaturi PNTCD. Nici cu Partidul Conservator nu a fost mai ingaduitor presedintele PPCD. Ciuhandu a mentionat ca fostul PUR, de la infiintarea sa, "nu a avut o orientare doctrinara clara, declarandu-se ba social-democrat, ba social-liberal". Mai mult, liderul PPCD a invocat si faptul ca PUR a intrat in Parlament pe listele PSD, partid membru al Internationalei Socialiste, iar acum e la guvernare si se revendica de la doctrina populara si conservatoare. "Curios, aceasta cosmetizare de nume nu a fost contestata", a remarcat Ciuhandu. "Partidul Crestin Democrat, Partidul Blocul National Democrat, Partidul Actiunea Populara si asa mai departe - sunt formatiuni politice minore, de regula create in jurul unor grupari de interese, care se revendica acum si ele de la doctrina populara. Toate aceste formatiuni au fost invitate sa fuzioneze cu PPCD, insa au refuzat categoric sa faca acest lucru, ba mai mult decat atat, au facut tot posibilul pentru a bloca incercarile noastre de reconstruire a miscarii crestin democrate si populare din Romania", a mai aratat liderul fostilor taranisti.
Solutia Ciuhandu
Presedintele PPCD a propus inceperea unor discutii cu toate fortele politice care se revendica a fi populare in vederea constituirii unui Pol Popular. El a sustinut ca un Pol Popular s-ar putea alcatui ca o alianta de partide intre PPCD-PNL-PD, urmand ca acestia sa candideze pe liste comune la viitoarele alegeri. "Cerem Partidului Popular European sa sustina PPCD in acest demers doctrinar si sa nu se lase influentat de oportunismele interesate fara sa ne consulte", a insistat Ciuhandu, adaugand ca fostii taranisti nu isi vor negocia principiile, nu vor accepta compromisuri politice care sa ii indeparteze de valorile si traditia crestin-democrata.
PD, optiune clara pentru PPE
"Dorim afilierea la PPE pentru a unifica doctrina PD cu actiunile noastre politice de centru-dreapta", a declarat presedintele interimar al PD, Emil Boc. El a amintit ca la lucrarile Conventiei Nationale a PD din 25 iunie va candida la presedintia partidului cu o motiune populara, urmand ca democratii sa solicite un statut de membru asociat la PPE.
Emil Boc a admis ca PD nu a avut in trecut o pozitie foarte clara in privinta regimului proprietatii, dar acest lucru se erijeaza acum "intr-o prioritate absoluta a actualei guvernari". Liderul PD a apreciat ca presedintele PPE Wilfried Martens a adresat PD un mesaj incurajator de a deveni membru cu drepturi depline al PPE, daca rezultatul Conventiei din 25 iunie va fi in favoarea unei motiuni populare de centru. Emil Boc, Adriean Videanu si Sorin Frunzaverde au avut miercuri seara o intalnire cu liderii PPE prezenti la Bucuresti, la sfarsitul intrevederii popularii europeni explicandu-le democratilor pasii ce trebuie urmati pentru ca PD sa devina membru al PPE, daca asa vor decide cei 4000 de delegati la Conventia Nationala.
Voiculescu, cu cererea in mana
Liderul Partidului Conservator Dan Voiculescu a anuntat ca formatiunea pe care o conduce a inaintat deja oficial cererea de aderare la PPE. Voiculescu a apreciat ca scena politica romaneasca este in prezent intr-un proces de reasezare, clarificare doctrinara si a sustinut ca politicienii fac calcule pe termen lung. "Freamatul apropierii de Europa face in mod firesc ca partidele politice importante sa treaca rapid la clarificari doctrinare si calcule pe termen lung. Pe data de 7 mai anul acesta, Congresul Partidului Conservator a adoptat cu unanimitate o rezolutie prin care se propune afilierea partidului nostru la grupul politic al PPE", a explicat Voiculescu. Liderul conservator a afirmat ca partidul sau a avut in ultimul an o crestere de 200%. Cu toate acestea, el s-a pronuntat din nou impotriva alegerilor anticipate care, in opinia sa, "ar arunca Romania intr-o criza politica".
Martens, semne bune catre PD
Liderii popularilor europeni au aratat deschiderea clara a PPE pentru primirea de noi membri, dar au subliniat ca aspirantii la un astfel de statut trebuie sa aiba un program compatibil cu al popularilor europeni. Presedintele PPE Wilfried Martens a mentionat aspectele avute in vedere la acceptarea de noi partide in PPE - programul formatiunilor candidate sa fie compatibil cu valorile popularilor-europeni si respectivele partide sa accepte procedura de luare a deciziilor in cadrul PPE, care este prin majoritate de voturi si nu prin consens, ca in cazul Internationalei Socialiste si a Internationalei Liberale. Martens a precizat ca PPCD si UDMR (care in prezent sunt membri asociati la PPE) vor deveni membri cu drepturi depline ai PPE in momentul in care Romania va fi membra a Uniunii Europeane. Liderul PPE a explicat faptul ca a mentionat elementele necesare pentru accederea in PPE, deoarece a inteles de la importanti lideri ai PD ca vor adera la o doctrina populara, dar si ca Partidul Conservator doreste sa adere la grupul parlamentar al PPE. El a mai spus ca daca, dupa Conventia din iunie, PD va depune o cerere pentru a deveni membru PPE, aceasta va fi analizata "cu toata deschiderea".
Wilfried Martens a precizat ca PPE nu a luat niciodata decizii bazate pe compromisuri, ci pe principii, si nici decizii care tin de pragmatismul politic.
Aderarea la PPE, ca si aderarea la UE
Hans-Gert Poettering, liderul grupului popular din Parlamentul European a precizat ca, o data cu aderarea Romaniei la UE, parlamentarii partidelor romanesti membre PPE care vor fi trimisi in Parlamentul European vor face automat parte din grupul PPE. El a adaugat ca pentru deputatii sau observatorii care nu fac parte din partide membre PPE si care doresc sa fie in grupul popular din Parlamentul European va trebuie sa se negocieze. "Fiecare cerere va fi analizata si trebuie sa ajungem la o intelegere", a spus Poettering. El a atras atentia asupra faptului ca asa cum aderarea Romaniei si Bulgariei la UE se face in spiritul valorilor europene, la fel se intampla si in cazul aderarii la PPE.
Scheele: Romania trebuie sa foloseasca fiecare zi
Jonathan Scheele, seful delegatiei Comisiei Europene in Romania, a aratat ca daca i s-ar cere sa formuleze in acest moment concluzii legate de stadiul in care se afla acum Romania in privinta procesului de pregatire a aderarii, inainte de raportul Comisiei Europene, ar spune ca tara noastra isi poate indeplini obligatiile la timp pentru a adera la 1 ianuarie 2007, insa trebuie sa-si continue eforturile in fiecare moment. Romania trebuie sa foloseasca fiecare zi pentru accelerarea eforturilor pe care le are de facut in diverse sectoare in vederea integrarii, pentru ca altfel exista "riscul major" sa nu fie capabila sa adere la UE la 1 ianuarie 2007.
"Guvernul si Romania nu isi pot permite sa piarda nici o singura zi, pentru ca fara accelerarea eforturilor in sectoarele-cheie exista riscul major ca Romania sa nu fie capabila sa adere la 1 ianuarie 2007", a spus Scheele. Comisia Europeana a inceput deja procesul de monitorizare a actiunilor intreprinse de Romania, a amintit Scheele, urmand sa-si prezinte raportul privind progresele inregistrate de tara noastra in 25 octombrie.
El a mai spus ca in urma cu cateva zile Delegatia Comisiei Europene a demarat sistemul de monitorizare in legatura cu felul in care Romania si Bulgaria il indeplinesc conditiile impuse de fiecare capitol de negociere pentru a vedea gradul in care aceste tari sunt apte de aderare. Scheele a mentionat si domeniile in care tara noastra mai are inca probleme, enumerand competitia, ajutoarele pe care statul inca le mai acorda unor intreprinderi, mediul, justitia, lupta impotriva coruptiei, controlul "mai sever" la granita si agricultura. "Exista mici ramaneri in urma in privinta unor domenii economice si in privinta crearii mecanismelor pentru depasirea acestor ramaneri in urma. Comisia va elabora mesaje de avertisment in legatura cu domeniile in care constatam nereguli pentru a avea loc discutii cu statele respective, toate aceste lucruri urmand sa fie discutate in iulie", a mai spus Scheele. El a adaugat, insa, ca "nu are rost" ca aceste mesaje de avertizare sa fie privite precum cartonasul rosu din fotbal. "Aceste scrisori de avertizare nu sunt o noutate. Aceleasi proceduri s-au aplicat si in cazul celor zece state care au aderat la UE", a completat Scheele, remarcand totodata ca Romania si Bulgaria au, in raport cu aceste zece state, avantajul celor 19 luni care au mai ramas pana la 1 ianuarie 2007. Scheele a mai aratat ca importanta acestor mesaje nu trebuie subestimata, insa impactul lor nu trebuie nici sa fie "supralicitat". Oficialul european a mai afirmat ca in situatia in care Comisia va spune ca Romania nu este pregatita sa adere la 1 ianuarie 2007, va face acest lucru atat in interesul UE, dar "in egala masura" si al tarii noastre.
Apelul negociatorului-sef
Leonard Orban, negociatorul-sef al Romaniei cu UE a lansat un apel catre grupul popularilor europeni solicitandu-le acestora sprijin pentru ratificarea Tratatului de aderare a Romaniei in randul statelor membre ale Uniunii. Orban a anuntat ca Romania se afla "in grafic" din punctul de vedere al pregatirilor pentru aderare, adica in aceeasi faza prin care au trecut la momentul respectiv si celelalte zece state inainte de aderare.
"Suntem constienti ca trebuie sa continuam in mod serios pregatirile in tot ceea ce inseamna procesul de aderare", a completat Orban, citat de Mediafax. El a amintit ca recentele referendumuri desfasurate in Franta si Olanda, soldate cu respingerea Constitutiei Europene, chiar daca nu afecteaza in mod direct aderarea Romaniei, vor determina "o presiune sporita". Orban a amintit ca procesul de negociere pentru aderarea la UE a fost inceput de Romania fara ca aceasta sa fie pregatita pentru cerintele impuse. "Am avut o imagine mai degraba deformata asupra cerintelor. Am inteles foarte tarziu ca procesul de negociere reprezinta o transformare profunda a tarii", a apreciat Orban.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.