Prezenta gratioasa si neostentativ aristocratica in peisajul dominat de mitocanii marilor averi de tranzitie, Marie-Rose Mociornita a ales sa stea in Romania dupa zeci de ani petrecuti in Canada si in Anglia. S-a batut cu sistemul pentru a recupera c
Prezenta gratioasa si neostentativ aristocratica in peisajul dominat de mitocanii marilor averi de tranzitie, Marie-Rose Mociornita a ales sa stea in Romania dupa zeci de ani petrecuti in Canada si in Anglia. S-a batut cu sistemul pentru a recupera ceva din proprietatile bunicului sau, industriasul Dumitru Mociornita, deputat liberal in 1927-1928. Invidiile mondene ar fi putut arunca asupra bataliei pentru retrocedari suspiciunea lacomiei, insa, indata ce a inteles tragismul celor defavorizati social, Marie-Rose Mociornita s-a dedicat activitatii caritabile. La Fundatia MobilMed, alaturi de dr. Cristina Horpos, a invatat sa aline suferinta bolnavilor de cancer. Cu o franchete cuceritoare, ea spune lucrurilor pe nume intr-o Romanie unde duplicitatea e inca a doua natura.
Ce v-a facut sa luati decizia de a va restabili in Romania?
Eu am ramas tot timpul cu gandul aici, iar in 1989, cand am vazut ca se intampla rasturnari in Europa de Est, am fost convinsa ca ne intoarcem acasa. Pe 21 decembrie, Ziua Marinei in Canada, imi aduc aminte perfect, stateam cu bagajele facute. Era o euforie extraordinara, chiar prieteni de-ai nostri care nu mai vroiau sa stie de Romania erau entuziasmati. Am venit cu mama, trei ani la rand, in '90, '91, '92, vara. Incercasem prin anii '80 sa venim, dar Romania era o tara inchisa si prietenii nostri erau tot mai speriati la fiecare vizita. Cand ne-am intors, dupa Revolutie, pentru noi era foarte comic, dar si tandru, pentru ca ne vedeam prietenii care se bucurau ca niste copii ca aveau mai mult de un post de televiziune, ca prindeau TV5, ca se faceau, imi aduc aminte, baghete la coltul strazii, ca se gasea guma de mestecat si aparusera "buticurile" alea celebre din anii '90.
V-ati gandit imediat sa recuperati ceva din averea bunicului?
Nu eu, nici nu m-as fi putut ocupa pentru ca fiul meu era inca foarte mic. Taica-meu a venit si a incercat sa stranga niste acte, sa inceapa un proces pentru vila de la Predeal, unde isi avea sediu Primaria. Prin '97 tatal meu a obosit, era scarbit fiindca se asteptase la schimbari mari cu echipa CDR-ului si si-a dat seama ca o data ce Corneliu Coposu a disparut, a disparut si motorul care ar fi tinut Conventia impreuna. De prin '97-'98 am inceput sa vin eu sa ma ocup de acest dosar de la Primaria din Predeal, care, din ziua cand am inceput procesul si pana am vandut proprietatea in 2003, a durat vreo 10-11 ani. Numai evacuarea a durat patru ani. Am fost printre putinele persoane care au reusit sa evacueze o primarie. Acum mi se pare comic, dar credeti-ma, nu a fost comic deloc. Am trecut prin clipe destul de stranii.
Ati obtinut vila pe calea justitiei, nu pe legea de restituire. Dar actuala legislatie cum vi se pare, in raport cu experienta pe care ati trait-o?
Legea la noi in Romania e facuta nu pentru a oferi justitie, ci pentru a acoperi goluri. Asa cred eu. Se vorbeste de o schimbare a legii retrocedarilor pentru ca Romania detine recordul de procese pe proprietate pierdute la Strasbourg. Insa in anii aceia a fost un cosmar. Chiar i-am povestit unui prieten ca ma sculam cateodata si imi gaseam cate o vena plesnita pe maini de nedreptate, de stres si de drumuri dincolo si dincoace de ocean.
Ce anume a facut atat de dificil procesul? Ostilitatea generala fata de ideea de proprietate, incompetenta judecatorilor, inexperienta administrativa in a face asemenea operatiuni?
Toate. Absolut toate. De la salariatul, functionarul de la primarie care se uita la mine ca la un dusman, pana la primarul care statea in varf si dirija obstructia. Cand ma duceam la primarie cu executorul, persoana de la usa ma dadea afara, si asta s-a intamplat patru ani la rand. Dupa ce am invins sistemul si m-am dus acolo sa scot certificat de carte funciara pentru vanzare, toti au venit sa ma felicite. A fost un drum lung, care in alte tari nu a existat. Parerea mea este ca, tacit, Biserica Catolica, o biserica foarte, foarte bine organizata din punct de vedere administrativ, a conservat in gandirea oamenilor notiunea de proprietate care astfel n-a disparut total din mentalul oamenilor nici in Ungaria, nici in Polonia sau Cehia. Imi aduc aminte ca prin 1989 eram la Ambasada de atunci a RDG-ului in Canada, lucram la Montreal la un proiect de Relatii Publice. Ambasadorul era un om la sfarsit de cariera sub comunisti si pot sa spun ca am trait un moment istoric: la un moment dat s-a deschis usa si a intrat un baiat de vreo 30-35 de ani, subordonatul lui, semana a agent STASI, inalt, cu ochii albastri si a zis "S-a terminat". Si au inceput sa planga amandoi. Era sfarsitul erei comuniste.
Dar cu monstrul numit "coruptie" v-ati intalnit vreodata in Romania?
Nu doar ca m-am intalnit, ci mi-a afectat personal existenta. La un moment dat am recuperat o proprietate, la tara, in Banat, m-am chinuit ani de zile, ma duceam la capatul pamantului, faceam 10 ore cu masina si un individ, venit de nicaieri, care lucra la ce pe atunci se numea Fondul Proprietatii de Stat, s-a instalat acolo bine-merci, fara nici un drept. Eu m-am dus la el dupa ce am castigat procesul si l-am rugat omeneste sa-mi predea proprietatea. M-am dus cu orice risc, chiar daca ma astepta inarmat si cu caini Dobermann, m-am dus dintr-un principiu, pentru ca nu puteam sa accept sa profaneze o casa care apartine bunicului meu. Individul mi-a zis "Dati-mi timp pana maine sa-mi fac bagajele". Si eu, naiva, le-am spus executorului si politistului ca noua statul comunist nu ne-a dat decat doua ore cand ne-a evacuat si ne-a luat totul, dar eu nu voi proceda la fel. Exact o zi i-a trebuit sa cumpere un judecator si din acel moment evacuarea a mai durat doi ani de zile. Deci la nivelul asta m-am lovit de coruptie de zeci de ori. M-am lovit de ea la Primaria Bucurestiului, unde pe Legea 10 eu tot completez dosare din anul 2000 si sunt vesnic goale, dispar filele, documentele. Pur si simplu dispar! Foarte greu se schimba aici, in Romania, sistemul, mentalitatea. Poate si din cauza datelor noastre genetice, culturale...
Dupa ce ati trait in alte tari, in Europa si pe continent american, puteti crede in datele genetice ale unui popor? Le-ati resimtit, v-ati luptat cu ele pentru a va integra?
Nu, nu m-am luptat cu ele, pentru ca nu am incercat sa ma integrez si in consecinta nu am fost fericita in Canada. Un prieten de-al meu mi-a zis un lucru foarte simplu, dar adevarat: "Nu ai de ales: ori devii ca ei si te integrezi, te casatoresti cu o persoana din cultura asta si faci parte din sistem, ori ramai marginala".
Ce insemna sa devii "ca ei"?
Adica sa razi la glumele lor, sa iti sarbatoresti Craciunul si Pastele ca ei, sa lucrezi intr-un sistem de lucru pe valori colegiale, sa zici ca iarna e frumoasa cand tu o urasti, sa stai cu un partener care e de acolo si care iti inlesneste un plus de acceptabilitate, sa-ti schimbi putin si accentul in vorbire. Eu nu am putut sa fac toate astea, dar mai ales n-am vrut sa stau cu un partener care imi spunea ca sunt o emigranta nenorocita din lumea a treia. De multe ori le-am spus lucruri care nu le-au convenit, m-am mirat ca au pasaport de la 16 ani, dar nu calatoresc niciunde si i-am intrebat voi cum ati fi fost daca ati fi trait experienta regimului dictatorial, cum ati fi suportat sa stati la coada trei zile si trei nopti pentru un kilogram de "adidasi", ceva ce nici nu va puteti imagina, cand voi, daca intarzie masina de gunoi cinci minute, sunteti deja in isterie? Canada nu a fost pentru mine. Nu poti sa nu admiri traditia Angliei, Italiei sau Spaniei, pentru ca eu zic ca sunt oameni cu suflete tinere si oameni cu suflete batrane, suflete noi si suflete vechi. Cei care au suflete noi reusesc sa faca un pionierat fericit in Australia, in Noua Zeelanda, in America si e in regula. Cei cu suflete vechi insa isi gasesc ecourile pe strazi vechi, cu cladiri vechi, unde au trait multi oameni si vibratiile lor mai persista in locurile acelea. Mie America nu-mi spune absolut nimic.
Ati recuperat si casa din care a fost evacuat bunicul Mociornita, cea din strada Paris?
Nu. Pentru eforturile depuse si banii cheltuiti am recuperat foarte putin si putinul meu este mult comparat cu alti fosti proprietari care sunt in varsta, nu au energie, nu au nici putere sa lupte. Ceea ce s-a intamplat in Romania a fost absolut un macel. Am petrecut mult timp la tribunal, justitia a fost conceputa pentru a acoperi marii fraudatori. Asta incepe sa fie evident acum, pentru ca legea trebuie rescrisa din nou. Romania este acum la punctul unde trebuie sa rescrie sistemul de justitie, ca sa nu cada din Europa. Pe mine doua lucruri m-au nedumerit: zicem stat de drept si denuntam statul comunist. Atunci de ce Legea nationalizarii, care a fost o lege abuziva, ramane in vigoare? Toate tribunalele cer titlul de proprietate, dar cand oamenilor li s-au luat proprietatile n-a fost nevoie de nimic, de nici o hartie. Si atunci, ma intreb, eu ce caut in justitie intre un caz de drept comun in dreapta, violator in stinga, divort in fata si madam Mociornita la mijloc, sa mai piarda o data Casa din str. Paris, unde in mod ironic isi are sediul Delegatia Rusa. De ce nu-i suficienta o hartie semnata de judecator sau de un administrator si gata, de ce sa ma judec ani de zile, ca n-am gresit cu nimic! Foarte greu se schimba ceva in tara asta...
Va bate gandul sa va intoarceti in Canada?
Nu m-as intoarce, este o tara cu nisa afectiva ingusta in care nu e loc pentru multa lume. Apoi pentru ca localnicii sunt xenofobi si reactioneaza la amenintarea imigrantilor. Canada a dat drumul unui val de imigratie urias si acum se simt inghititi.
Totusi, ati lasat dincolo de Ocean un fiu...
Da. A fost greu la inceput, insa el a ramas cu parintii mei, ceea ce e tipic romanesc, pentru ca maica-mea, care nu a putut sa se dedice cresterii mele fiindca trebuia sa lucreze, s-a dedicat nepotului. Dupa 1945 taica-meu nu era primit sa lucreze, fiind etichetat ca exploatator, asa ca rolurile s-au inversat: ea lucra si tata ma crestea. Prin fiul meu, si-a recuperat maternitatea, asa ca stiam ca Joseph e in maini bune. Pana la 14 ani l-am crescut eu, zi de zi, dar acum, pentru varsta complicata a adolescentei nu mai am rabdare, e mai bine cu parintii mei.
Fiul dumneavoastra este un om al acelei lumi pe care ati repudiat-o?
Pana nu de mult era convins ca este, dar pe zi ce trece este din ce in ce mai nemultumit cu limitele ei. A studiat in Anglia patru ani si comparatia a rodit acum. In curand termina liceul si se indreapta spre o facultate din SUA, isi cauta si el un drum. Ce pot sa-i ofer este sa-i platesc scoala si sa sper ca principiile pe care le-a primit sunt solide, iar cand are nevoie sa stie ca exista o fiinta pentru el, eu sunt aceea.
Romania ii spune ceva, a fost, a vazut?
Pana acuma nu. Pentru ca a avut o mare rezistenta vis-a-vis de Romania, era locul unde am plecat eu si l-am abandonat, intr-un fel. Undeva in capul lui s-a facut o asociere de respingere. Pe masura ce se maturizeaza intelege ca, de fapt, am venit aici sa-i asigur si lui un viitor si pana la un punct poate sa fie si mandru de ce fac eu si cred ca refuzul acela obstinant al adolescentului se topeste.
V-am remarcat in topul celor 100 de femei de succes in Romania. Ati intrat cu voie sau fara voie?
Nici nu stiam ca o sa intru in top, ma contactase cineva de la Capital ca vrea sa prezinte cazul meu. Dupa aceea n-am mai aflat absolut nimic, pana intr-o seara cand la un talk show mi-am vazut poza in aceasta revista. Consecintele, cu toate ca am fost magulita, au fost mai mult dezgreabile pentru ca mi s-a atribuit activitatea unei alte organizatii cu profil similar, Casa Sperantei, care nu are sediul in Bucuresti, ci in Brasov. Desi cu ani in urma am asistat acolo ca voluntar, in ultimii ani am lucrat cu MobilMed, singura organizatie din Bucuresti care acorda ingrijire pentru persoane nedeplasabile, bolnave de cancer sau cu boli cronice. De la inceput dorinta mea a fost sa sustin organizatii romanesti, nu clonate de o alta cultura. Fundatia MobilMed a fost inceputa de un francez in anul 2000, doctorul Narwary. Omul acesta a avut decenta sa nu intervina, adica sa ne modeleze dupa francezi, s-a multumit sa zica: "Va ajut, porniti o organizatie romaneasca pentru romani!". A dat acest mandat directoarei noastre, dr. Cristina Horpos, un om extraordinar. De aceea am optat pentru sustinerea acestei fundatii. Am avut niste consecinte dezagreabile din partea celor care au initiat proiectul de la Brasov, pentru ca, in fond, este meritul lor si eu nu sunt un impostor sa-mi arog meritele acelor oameni. As dori si prin acest interviu sa repar nedreptatea care li s-a facut printr-o informatie incorecta.
De ce v-ati angajat fata de niste oameni care inevitabil vor muri?
Cred ca face parte din destinul meu. Si mai cred ca e foarte important pe drumul acesta sa te intorci mereu la prima intentie. Am norocul ca ma inteleg foarte bine cu directoarea organizatiei, doctorita Horpos, si amandoua avem o viata spirituala compatibila. Uneori, cand avem momente de deruta, cand nu stim cum o sa facem fata cu banii, zicem "hai sa ne intoarcem la intentii!". Pentru ca sunt momente cand poti fi trufas, momente cand poti fi frustrat ca esti obligat sa ceri bani de la diversi oameni, dar daca pui in fata scopul, nu mai e asa de greu. Am spus ca face parte din destinul meu, deoarece am o mare putere de a comunica. Este un dar pe care-l am. Cumva, in felul meu de a ma exprima, reusesc sa ating coarda sensibila a oamenilor. Partea medicala este foarte dura. Eu nu pot sa-i fac fata. In fata suferintei si a mortii, ma simt lasa. O spun fara nici o jena. Am avut ocazia sa cunosc o pacienta acum cateva luni, o fata tanara extraordinar de frumoasa, cu o situatie stralucita, o cariera stralucita, avea tot ce-i trebuia pentru a fi fericita. A fost lovita de un cancer si totul s-a terminat. Toata viata ei s-a redus la lupta impotriva durerii cumplite pe care o simtea in corp. Am inteles ca nu exista nici un fel de garantie, de clasa sociala, de varsta, nimic. Mi-a trebuit timp sa nu fiu deprimata. Dupa aceea mi-am zis ca trebuie sa fiu si mai vie, sa ma lupt pentru a usura aceasta imensa suferinta. Ca om, experienta caritabila m-a facut sa constientizez valoarea adevarata a vietii.
Practic, ce face Fundatia MobilMed pentru bolnavii de cancer?
Face tot ce trebuie pentru a combate durerea si suferinta bolnavilor. Metodele paleative au fost acceptate de medicina conventionala prin anii '60, pentru ca atunci au inceput cercetarile pentru controlul durerii. S-a vazut ca acesti oameni mai bine supravegheati, inconjurati cu atentie si cu medicatia adecvata contra durerii, castiga confort fizic, iar familiile lor nu traiesc intreaga drama a spectacolului unei dureri ce nu se poate alina. Pe de alta parte, afectiunea familiei este esentiala. Echipa noastra de tratament paleativ este alcatuita din oameni generosi care combina ceea ce ar trebui sa fie medicina si stiinta cu umanitatea.
In top, unul dintre criterii este cel al bogatiei. Sunteti bogata?
Aici au gresit cu mine. Sa va spun sincer nu sunt nici pe departe un om bogat. Trebuie sa va contrazic, in Top 100 apar si dansatoare, actrite, balerine, make-up artists etc. si nu pentru bogatie. Lucrul care ma bucura insa este ca in 2004 am primit mai multe premii, de aceea la realizari m-au punctat cu nota 10. Asta e ceva nou pentru mine, deoarece am fost un elev execrabil. Ideea este ca aceste premii, printre care cel dat de revista Avantaje si Pantene, au fost votate de cititoare care pariaza pe femei care nu sunt niste papusi Barbie, ci au activitate politica sau caritabila la baza careia exista niste valori. A fost o mare surpriza ca cititoarele m-au votat pe mine, pentru ca nu sunt o persoana care apar des in reviste, nu ma duc la evenimente mondene, nu poti sa zici despre mine nici ca sunt o vampa sau un star, si asta ma face sa cred ca oamenii recunosc si alt tip de valori cum sunt Elisabeta Lipa sau doamna Mona Musca care au luat si ele premiu.
Este, in Romania, mai greu sa fii femeie de notorietate decat in alte tari pe care le cunoasteti? Costa vizibilitatea pe care o da presa?
Cred ca pericolul expunerii unei persoane la prea multe evenimente mondene si publicitate este acelasi peste tot. Ai de-a face cu un tip de circuit de oameni care se vad prea des si pot deveni rautaciosi, indiferent de tara. Hollywood-ul este la fel, aristocratia britanica e extraordinar de haina, am avut ocazia sa traiesc in mediul acela si am vazut ca se sfasie intre ei ca la vanatoarea de care sunt pasionati lorzii. Eu am incercat sa mentin masura, mi-am muiat putin piciorul in apa mondenitatii si, cand am inceput sa vad ca apar comentarii, barfe, cum eram imbracata si pieptanata, am spus ca e timpul sa ma opresc. Am refuzat, cu o singura exceptie, orice fel de variety show, am avut de-a face cu persoane care in emisiunile lor m-au tratat intotdeauna cu cel mai mare respect, indiferent de stilul lor. Am fost constienta mereu de faptul ca Romania are o mare sete de un alt tip de prezenta feminina, o alternativa la acest exhibitionism care reduce femeile la diva sau vampa, ori la femeia-sef, foarte nesimpatica.
Haideti sa mai mergem o data pe acelasi circuit si sa largesc intrebarea: e mai greu sa fii femeie in Romania?
Am simtit ca sunt mai putin flexibile granitele tolerantei, pentru ca Romania nu a avut 20 de ani de emancipare adevarata a femeii, care a schimbat societatea in Occident. Nu stiu daca putem vorbi de misoginism, dar femeile au avut parte de un rol secundar si asta se depaseste greu. In cele din urma, te lupti sa ramai om si atunci depasesti conditia de masculin si feminin. Stiu asta din confruntarile pentru recuperarea proprietatilor pe care le-am avut cu barbati in situatii de autoritate. De exemplu, pentru proprietati am infruntat oficiali care ma urau ca sunt nepoata de exploatator, ca n-am mancat salam cu soia si ca sunt femeie.
Ce repudiati in tara unde v-ati intors, ce nu puteti asimila in Romania de azi?
Faptul ca romanii nu accepta un proces de purificare interioara, ceea ce ar simplifica dialogul social. Avem mari probleme de comunicare. Inteleg ca oamenii erau dedublati in vremea lui Ceausescu si asta duce la o forma de schizofrenie. Am comparat cu Marea Britanie si am inteles ca acolo fiecare persoana, ca este barbat, ca e femeie, ca e batran sau tanar, ca e gras, ca e slab, ca e homosexual sau heterosexual este acceptat pentru ceea ce este si isi gaseste o nisa. Or, aceasta zona de confort in care tu poti sa intri ca sa traiesti liber ca individ, indiferent de breasla sau venitul tau personal, creeaza totusi o detensionare. In Romania oamenii isi gasesc greu nisa, din cauza prejudecatilor, dar si a incapacitatii celor care formeaza opinia de a explica mai clar ce se intampla si de a indruma. Mie mi-au trebuit trei ani de zile sa inteleg Romania si vorbeam romaneste. N-am inteles de ce se lucreaza mereu pe ultima suta de metri. Eu cred ca este o lipsa de organizare si planificare pe termen mediu si lung. Totusi, s-au schimbat multe. Ganditi-va! Prin 1997 am incercat sa folosesc o carte de credit intr-un magazin si tot magazinul s-a paralizat. Acum putem si in Romania sa intram pe Internet sa comandam lucruri, iar asta ne inlesneste foarte mult viata. O data cu disparitia birocratiei acesteia infecte, unde erai sclavul ghiseului si al functionarului, o parte din autonomia si demnitatea noastra ni s-a restituit. Avem o categorie de oameni care seamana cu cetatenii europeni. Ii vad pe strada, se imbraca occidental, ies in weekend-uri la munte, voiajeaza in Grecia, in Spania, in Turcia, asta este deja o societate occidentalizata si nu e rau. Daca se va putea prin comunicare si civilizatie reduce diferenta dintre acestia si romanii de la tara, vom fi pe drumul cel bun. Pentru asta mai avem mult de facut, de la votul uninominal, la agricultura buna si pana la castigarea independentei justitiei.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.