Saviana Stanescu n-a mai venit in Romania de patru ani. S-a intors, pentru o luna, la mijlocul lui mai. In viata ei de aici era poeta si dramaturg, castigatoare a Premiului UNITEXT pentru cea mai buna piesa a anului (in 1999, cu textul "Apocalipsa go
Saviana Stanescu n-a mai venit in Romania de patru ani. S-a intors, pentru o luna, la mijlocul lui mai. In viata ei de aici era poeta si dramaturg, castigatoare a Premiului UNITEXT pentru cea mai buna piesa a anului (in 1999, cu textul "Apocalipsa gonflabila"), dramaturgia ei a fost montata in spatii conventionale sau mai putin. De cand lucreaza la New York, unde plecase cu o bursa Fulbright, a obtinut doua titluri masterale, a colaborat (o face in continuare) cu celebrul antropolog teatral Richard Schechner, este artist asociat la Teatrul Lark si la East Coast Artists, preda la Tisch School of the Arts si scrie piese. Cea mai cunoscuta dintre ele, "YokastaS", in colaborare cu Schechner, s-a jucat de curand la La MaMa, cu un succes remarcabil. Saviana Stanescu a obtinut anul acesta un grant de la TCG (Theatre Communication Group, organizatie care sustine dezvoltarea noii dramaturgii si, printre altele, editeaza revista "American Theatre") care le permite, ei si Teatrului Lark, o seama de parteneriate cu miscarea teatrala romaneasca (workshop-uri, tabere de scriere dramatica, proiecte de spectacol...). Tot la inceputul acestui an, Teatrul Imposibil din Cluj a editat un volum bilingv (roman-englez) cu piesele americane ale Savianei Stanescu, "Waxing West/ Sa epilam spre Vest", "Lenin's Shoe/ Pantoful lui Lenin" si "YokastaS", in versiuni de lucru, traduse de Eugen Wohl. Cartea, care poarta titlul primului text, va fi lansata la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, in prezenta autoarei, astazi, la ora 11, fiind urmata de o masa rotunda despre rolul dramaturgului in teatrul contemporan romanesc si nord-american.
De ce, dupa bursa Fulbright, ai ales sa ramai in continuare in America?
S-o luam in ordinea faptelor. La un moment dat in cariera mea, am simtit nevoia sa devin, cum se zice, "artist international", sa spun lucruri care sa treaca dincolo de literatura romana. Pe vremea aceea, cand am inceput eu sa scriu teatru, in Romania nu existau cursuri de scriere dramatica; m-am dus deci in Germania, la Academia de Vara de la Bochum, am facut cursuri cu artisti de la Royal Court, si asa s-a facut trecerea mea catre dramaturgia profesionista.
Practic, eu incepusem ca poeta. Am publicat trei volume de poezie, primul a fost destul de controversat si socant, se numea "Amor pe sarma ghimpata"; am continuat cu o anume directete a limbajului si-n volumele urmatoare, iar a treia carte, "Proscrisa", care era de fapt un poem dramatic, a ajuns sa fie folosita de actori, de regizori, ca suport pentru spectacole de teatru (Vasile Nedelcu a facut-o, de exemplu, la Galati). Asa ca trecerea mea spre teatru s-a facut cumva fara voia mea.
Pe urma, traducerea in engleza a "Proscrisei" a fost descoperita de Teatrul Gerard Philippe din Saint Denis, la Paris, unde am fost si invitata, in 1998, la un festival international (se numea Festival du Monde Entier). De acolo a pornit cariera mea internationala (sper sa nu sune pompos), am avut primele contacte cu o lume de artisti care creeaza in diverse tari si care au in comun faptul ca fiecare vrea sa-si spuna povestile, sa-si faca vocea auzita. Am hotarat atunci ca trebuie sa-nvat, sa fiu prezenta in mediul asta, sa-mi deschid oportunitati. Am fost pe urma scriitor in rezidenta la Londra, am fost la seminarul de literatura de la Cambridge, am lucrat mult cu British Council ca sa organizam un seminar de literatura (British and Romanian Contemporary Writing) la Oradea, ocazie sa cunosc multi scriitori de limba engleza si sa vad cum e viata lor acolo si viata noastra aici. Am inceput sa-mi doresc un anume tip de profesionalizare a actului artistic, a scrisului. Cand am capatat bursa Fulbright sa plec in America, am ales alta provocare (se pare ca-mi place sa-mi fie greu) - in loc sa ma duc ca "visiting artist", m-am inscris la un masterat in artele spectacolului. Sa fiu din nou studenta, la venerabila varsta de 30 si... de ani.
A fost o experienta fundamentala.
Masteratul in "performing studies", la universitatea din New York, mi-a deschis mintea. Am primit dupa aceea o bursa sa studiez scriere dramatica, tot la New York, am ramas inca doi ani; piesele mele din facultate au fost jucate (acolo, ca oriunde, e important sa lucrezi din timpul studiilor, asa se formeaza relatii profesionale), am luat premiul "John Golden" pentru dramaturgie, am avut tot timpul spectacole, in Off-Off Broadway, in general.
Richard Schechner mi-a propus, la sfarsitul masteratului, sa devin artist in rezidenta in compania lui, "East Coast Artists", si-am lucrat impreuna la "YokastaS" (o rescriere a mitului lui Oedip din perspectiva mamei lui) - am lucrat efectiv, cu actorii, cu echipa spectacolului, unde trebuie sa scrii pentru o anume energie, anumite expresivitati. "YokastaS" s-a jucat la teatrul La MaMa, unde s-a lansat si Andrei Serban, am avut o cronica foarte buna in "New York Times", si asta ne-a transformat in mici vedete ale Off-Broadway-ului - mici, pentru ca acolo spectacolele se joaca doar trei saptamani, si ai cam o saptamana sa savurezi succesul. Dupa care trebuie s-o iei de la capat, sa fii tot timpul in priza, sa ai proiecte, ca sa te poti bate cu uitarea.
Aici, in Romania, traiesti practic din trecut. Dac-ai avut o data succes, acum nu se stie cati ani, esti inca recunoscut; in America trebuie sa dovedesti tot timpul cine esti si ce poti.
Sentimentul de provocare continua e ceea ce te tine la New York?
Cred ca asta, si senzatia ca acolo pot sa fac lucruri. Aici aveam impresia ca, orice-as face, mi se pun piedici, apareau tot felul de chestii, de la birocratie la probleme umane. In America, societatea e mai stabila, infrastructura e mai bine pusa la punct, si atunci n-ai impresia pedalatului in gol, a energiei irosite in van, pe care-o aveam de multe ori aici. Eu fiind si o decretica si facandu-mi studiile in timpul comunismului, am deja impresia c-am pierdut atatia ani si-atata energie creativa in scolile lui Ceausescu, ca nu mai vreau sa astept dupa lucruri inutile.
S-a schimbat felul in care scrii de cand stai in America?
E cert ca scrisul meu s-a transformat. In Romania, faceam piese absurdiste, suprarealiste, cu un umor negru, metaforice la un moment dat, chiar daca erau legate de realitatea imediata. Pe mine m-a interesat intotdeauna sa scriu despre lumea in care traim, fiindca noi, romanii, cred ca avem probleme in a ne privi in oglinda. Mi s-a parut ca trebuie sa raspund, cumva, istoriei imediate. In paranteza fie spus, Caryl Churchill a venit in Romania dupa Revolutie, a scris "Mad Forrest", care e o capodopera si s-a jucat peste tot in lume, iar noi nici dupa 15 ani nu suntem in stare sa scriem ceva care sa raspunda existentei si identitatii noastre de acum. Sau, cel putin, asa stateau lucrurile cand am plecat eu, acum stiu ca sunt generatii interesate de asta, grupul dramAcum, de exemplu, care, din cate vad, e preocupat de realitatea imediata.
Iar in America?
In Statele Unite, care e un conglomerat de etnicitati, identitatea e o problema acuta si o tema curenta. Acolo am fost fortata sa ma analizez, sa ma-ntreb mult mai pertinent de unde vin; am inceput sa fiu mult mai aplecata spre latura social-politica in scrisul meu. Ceea ce am scris la New York e legat de tema emigrarii, de pendularea permanenta a emigrantului intre doua lumi, in care nu se regaseste.
Socialul e o dimensiune importanta in teatrul american, face parte din discurs, intr-un context in care se vorbeste mult de comunitati - africana, sud-americana, asiatica... Aproape nu ai o voce daca nu esti sustinut de comunitate, o comunitate bazata pe rasa si etnie, ceea ce in mod clar nu exista in Romania.
Exista o astfel de comunitate romaneasca in Statele Unite?
Exista, sigur, dar nu e activa in sensul in care vorbeam mai inainte. Pe de alta parte, noi ne integram intr-o zona mai larga, a est-europenilor sau a statelor ex-comuniste, aici am putea gasi puncte si povesti comune. O retea de sustinere, insa, nu exista, nici scriitori afirmati sau in curs de afirmare, din Europa Centrala sau de Est, nu sunt, asa ca e mai mult un efort individual. Mai mult, noi nu diferim ca rasa ori religie (albi si crestini cum suntem), intr-un moment de conflicte radicale intre musulmani, crestini, evrei, si trebuie sa vedem cum ne negociem propriile povesti, care nu sunt atat de diferite, cu ceea ce vrea publicul sa auda.
Vrea sa auda despre Ceausescu (care bantuie, literalmente, "Waxing the West")?
N-ai sa crezi, dar da. Tot ce-au auzit despre Romania e Ceausescu, Nadia Comaneci, Hagi. In contextul ala, astfel de povesti sunt relevante, Ceausescu ii intereseaza - nu numai eu scriu despre asta, stiu ca s-a vorbit si aici despre "Ladies", un spectacol despre sotii de dictatori celebri, printre care si Elena Ceausescu, o productie de mare succes. Sunt figuri istorice, sociale, politice. E normal sa intereseze, si e normal ca, daca noi venim cu cine stie ce elucubratii metafizice despre adevaruri universale, scrise intr-o maniera estetizanta, asta sa nu trezeasca apetitul nimanui.
Stii ca in Romania Ceausescu nu vinde (inca)?
Am auzit. Ar trebui sa-nceapa. Imi pare rau sa generalizez, dar mi se pare ca in Romania se cauta in continuare, in ciuda incercarilor tinerilor (nu e neaparat o chestiune de varsta), despre care am auzit, un teatru care te-ajuta sa evadezi din realitate, nu unul care-ar forta lumea sa se uite la realitate, la istoria recenta, la mostenirea comunismului. Cat sa mai astepti, 200 de ani, ca sa vorbesti despre asta?

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.