"Rapirea si anexarea tinutului Herta de catre fosta Uniune Sovietica, a fost urmarea unui grosolan abuz si a unei mari nelegiuiri," apreciaza presedintele societatii culturale "Tinutul Herta," prof. dr. doc. Ion Gherman, intr-o scrisoare deschisa adr
"Rapirea si anexarea tinutului Herta de catre fosta Uniune Sovietica, a fost urmarea unui grosolan abuz si a unei mari nelegiuiri," apreciaza presedintele societatii culturale "Tinutul Herta," prof. dr. doc. Ion Gherman, intr-o scrisoare deschisa adresata presedintelui Romaniei, Traian Basescu. In contextul in care tinutul Herta "corespundea, inainte de 1940, (...) unei regiuni care n-a fost niciodata ocupata de vreo tara straina," fiind locuit de romani "intr-o proportie de 95%," spre deosebire de procentajul de cel mult 1% reprezentat de etniile rusa si ucraineana, prezente in regiune, "rapirea si anexarea acestui vechi teritoriu romanesc a fost o mare nedreptate, pe care si-au permis-o stalinistii," arata comunicatul. Apartenenta tinutului Herta la Romania este demonstrata de nenumarate dovezi etnografice istorice, geografice, arheologice si lingvistice. "Daca in 1940, la inceput, sovieticii sustineau ca au ajuns "in tinutul Herta din greseala," putin mai tarziu, atunci cand pe cale diplomatica li s-a cerut sa ni-l retrocedeze, prin ministrul de Externe sovietic, ne-au raspuns ca "nu sunt de acord cu aceasta militarii." Ca la mijloc a fost un rapt, rezulta si din aceea ca sovieticii au intrat in Herta cu forte militare, ucigandu-ne cu acest prilej comandantul garnizoanei (capitanul Ioan Boros), care a incercat sa le explice ca tinutul Herta nu intra in prevederile ultimatului pe baza caruia au intrat in Basarabia si nordul Bucovinei," aminteste profesorul Gherman. "Talharia" reprezentata de anexarea tinutului Herta "rezulta si din faptul ca acest teritoriu ne-a fost rapit fara sa fi fost macar prevazut in odiosul Pact dintre Hitler si Stalin, pact pe care un contemporan (Klaus Mann, 1941), l-a considerat "drept una dintre cele mai mari perversitati si unul dintre cele mai mari paradoxuri ale istoriei lumii."" In aceste conditii, romanii herteni solicita presedintelui roman, Traian Basescu, "sa dispuna ca cel putin acest teritoriu sa fie in intregime retrocedat Romaniei." "Cum tinutul Herta se afla astazi intre hotarele Ucrainei (care o mosteneste pe fosta Uniune Sovietica), foarte probabil va trebui sa denuntam sau sa nu mai prelungim tratatul umilitor incheiat cu aceasta in 1977 si sa negociem un nou tratat, din care sa fie excluse asemenea sacrificii teritoriale, nedrepte si dureroase, mai ales ca noi dorim sa traim cu noua noastra vecina in conditii cat mai amicale," conchide scrisoarea deschisa a societatii culturale "Tinutul Herta" catre seful de stat roman. (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.