Poetul a toate...

In 1896 Tudor Arghezi (Ion N. Theodorescu) debuta in revista "Liga ortodoxa" si suplimentul sau literar. La putin timp dupa debut, Alexandru. Macedonski scria: "Acest tanar, la o varsta cand eu gangaveam versul, rupe cu o cutezanta fara margini, dar pana astazi coronata de cel mai stralucit succes, cu toata tehnica versificarii, cu toate banalitatile de imagini si idei, ce multa vreme au fost socotite, la noi si in strainatate, ca o culme a poeticii si a artei". Zece ani mai tarziu, Garabet Ibraileanu, dupa ce isi exprimase cateva rezerve, il considera "un adevarat revolutionar in limba noastra literara". Dintre atat de multele aprecieri il vom mai cita doar pe Ilarie Voronca, ce, intr-un articol sugestiv intitulat "Tudor Arghezi, fierar al cuvantului" il numeste "fenomen uluitor in cadrul literaturii romane, contrazicand calculele astronomilor in cultura, contrazicandu-l poate pe Arghezi insusi". Nu stim cum erau acele calcule ale astronomilor in cultura, insa ne pare ca destinul sau poate fi pus sub semnul propriilor cuvinte "tare sunt singur Doamne si piezis". La 19 ani intra in manastirea de la Cernica, apoi, in 1905, pleaca in Elvetia si revenit in tara continua sa plugareasca cuvintele cum numai el a facut-o, colaborand la mai multe publicati ale vremii cu poezii, articole, pamflete, critica de arta, cum au fost Facla, Rampa, Cuget romanesc, Natiunea, Arta s.a. In 1928 scoate prima serie din Bilete de papagal si o noua serie doi ani mai tarziu. In 1927 debuteaza cu volumul "Cuvinte potrivite", dupa care, prin ani, urmeaza altele dintre care amintim "Icoane de lemn", Una suta una poeme", "Cantare omului", "Ritmuri", "Litanii", "Stihuri pestrite". La acestea se adauga volumele de proza "Poarta neagra", "Ochii Maicii Domnului", "Cimitirul Buna Vestire", "Ce-ai cu mine vantule" si romanul "Lina" s.a. Apoi volumele de publicistica "Bilete de papagal", "Tablete de cronicar""Cu bastonul prin Bucuresti". A talmacit din creatia lui B. Brecht, Dostoevski, Krilov, Rimbaud, Verlain, Villon s.a. La randu-i, opera sa a fost tradusa in mai multe tari si, in 1965, a fost laureat al Premiului Herder. In 1955 a fost primit in Academia Romana. In ultimii ani, in cadrul colectiei "Opere fundamentale", initiata si coordonata de acad. Eugen Simion au aparut sase volume din creatia argheziana dintr-un proiect care cuprinde intreaga sa opera. Editia este ingrijita de Mitzura Arghezi si Radu Toma.
La implinirea a 125 de ani de la nastere, Tudor Arghezi a fost omagiat in cadrul unei sesiuni de comunicari organizata de Sectia de Filologie si Literatura a Academiei Romane. Au rostit alocutiuni acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, Mitzura Arghezi, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Romane, Nicolae Iliescu, Daniel Cristea Enache si Adam Puslojic, membru de onoare al Academiei Romane.
"Imi trebuie linistea de la inceput, aceea in care plutea peste ape cuvantul"
Asa marturisea Arghezi, in 1946, rugandu-si prietenii sa-l lase singur: "Ca daca sunt in stare sa fac ceva, nu pot izbuti in vuiet, in ropot si alarma...Am ajuns la samburele taranii de dedesubt, pe unde trebuie sa sfredelesti si sa deschizi o galerie, pas cu pas, palma cu palma...Cata sfortare imi cere mie ca nimanuia, orice bob de nisip, e de neinchipuit". Citand aceste fraze ce spun mult despre felul de a fi in lume al lui Arghezi, acad. Eugen Simion a raspuns la intrebarea: De ce ne amintim de cei care ne-au bucurat si ne bucura cu creatia lor? "Pentru simplul fapt ca simtim nevoia s-o facem...pentru ca ne lipseste poezia. Lumea noastra care se globalizeaza si nu se mai impaca cu ea insasi are nevoie de repere iar poetii mari sunt asemenea repere". Arghezi este un model pentru lumea romaneasca, desi, paradoxal, nu a fost un creator tipic, marturisind: "Cu toate-n veac nepotrivit". Sau, cine stie, poate tocmai datorita acestui paradox. In "criza" sa de tinerete, Eugen Ionescu, intr-un jurnal "al unei inaderente, al unui refuz", il neaga pe Arghezi "cu perseverenta si vehementa". Nu l-au inteles, cel putin la inceput nici Nicolae Iorga, nici Ion Barbu. Atacurile au revenit si dupa 1945 si tonul a fost dat de Miron Radu Paraschivescu, dupa care a urmat cunoscutul pamflet al lui Sorin Toma. Nici astazi, autorul "Cuvintelor potrivite" nu este unanim acceptat si atacurile tintesc cu deosebire conditia sa morala, "uitandu-se ca fusese scos din literatura in 1948 si, odata cu el, toata modernitatea romaneasca". Revenirea lui in literatura a facut posibila si pe aceea a lui Blaga, Ion Barbu, George Bacovia si, totodata "au revenit ierarhiile in literatura romana".
Creatia sa ni-l infatiseaza ca "poetul a toate, frumoase si urate, vazute si nevazute, poetice si nepoetice". Eugen Lovinescu il numea un poet de sinteza. Este traditionalist si, deodata, "in avangarda modernitatii", ceea ce face greu, daca nu imposibil, de situat intr-o clasificare. Trecand prin toata creatia sa poetica, "trebuie spus limpede ca el pune geniul verbal in slujba marii poezii si foloseste usurinta de a versifica pentru a-si impune miturile, temele, fantasmele si pentru a crea din ele un univers": Este "unic si esential in limba romana moderna. Totul are la el ritm, o inchidere si o deschidere, o culoare si o taina intr-o mitologie a seductiei si ambiguitatii". Poate de aceea traducerea poeziilor argheziene este foarte dificila, aproape imposibila.
Pe un ton evocativ, Mitzura Arghezi a depanat amintiri despre ilustrul sau tata si, referindu-se la articolele scrise "la comanda", a descris lungul si sinuosul lor drum de la scriere la publicare. Il oboseau, dar trebuia sa raspunda... Si nu odata articolele erau rectificate, indeosebi cand desele trimiteri deranjau... Da, poezia sa era greu de talmacit. De altfel si poetul, care cunostea limba franceza nu putea crea in aceasta limba, marturisind: "Era foarte usor sa scriu, dar am simtit ca tradez ceva din sufletul si din inima mea". Si totusi, multe dintre poezii au fost traduse si cu succes.
Inspirat intitulata "Metafora vitriolanta", alocutiunea lui Nicolae Iliescu a fost consacrata publicistului Tudor Arghezi, cu verbul sau caustic, aproape imbatabil, scapand oricarei incercari de clasificare. Analizand cu deosebire pamfletul arghezian, Nicolae Iliescu ii afla un indoit scop: "sa provoace rasul si sa restabileasca ordinea deranjata de cele mai multe ori de cate o persoana sau de o situatie". Intre ele, nevoia unui echilibru ce "trebuie permanent mentinut pentru a nu cadea in gratuitate sau, mai rau, in gravitate moralizatoare penibila". Este "un fel de lupta corp la corp cu sistemul, cu himerele, cu limbajul, un fel de hibrid, de amestec de proza, de eseu, de satira, de invectiva". Mereu orientat in afara, pamfletul sau "denunta si ataca sisteme, institutii persoane". Dupa un excurs teoretic si o incursiune in istoria pamfletului si o analiza comparativa cu alte personalitati ce si-au incercat condeiul cu acest gen naravas, N. Iliescu a reliefat ca la Arghezi "intra in pagina o autentica si surprinzatoare umanitate, subliniata cu culori de pamant ca la Daumier, Goya, Hogath, Lautreamont - ocru, brun - savuroasa, pregnanta . Metodic, lasa impresia improvizatiei si inventiei continue".
Daniel Cristea Enache a conturat un raspuns la intrebarea: cum este citit un scriitor clasic de catre un tanar critic? Pentru aceasta a propus o inversare a relatiei de conditionare: in loc de secventa "Arghezi este un scriitor important pentru ca ii place lui Daniel Cristea Enache", considerata inacceptabila, propune: "Daniel Cristea Enache este un critic bun daca ii place Arghezi". Motivatia este convingatoare: "un critic literar nu isi demonstreaza originalitatea trecand pe langa adevaratele valori si inventand valori care nu exista". Citandu-i pe Maiorescu, Lovinescu si Calinescu, criticul subliniaza ca forta lor "data tocmai in recunoasterea acestui relief axiologic, in atentia marita acordata varfurilor si in dezinteresul rezervat veleitarilor". Din numeroasele caracterizari Daniel Cristea Enache a optat pentru aceea a lui George Calinescu care scrie despre "fenomenul arghezian", pentru a-l argumenta din mai multe puncte de vedere. Mai intai, pentru ca s-a impus astfel criticii si publicului larg inca de la debut, pentru ca fiecare dintre volumele care au urmat sa se constituie "un nou si diferit episod dintr-o lunga aventura a imaginarului poetic". Al doilea vizeaza complexitatea lirica, intr-o perpetua schimbare, ceea ce a facut ca, bunaoara, Eugen Ionescu sa considere, intr-un tarziu, frumusetea poeziilor lui Arghezi. Din acestea se desprinde intr-o logica a poeziei, caracterul "neasteptat, insolit, impredictibil in care zvacnesc versurile argheziene". In poeziile sale "miracolul existential este tras si exprimat prin miracolul verbal". La acestea se adauga "fenomenul atmosferic" sau "electric" ce face imposibila clasificarea, lirica sa inca "debordeaza pe deasupra categoriilor obisnuite si compartimentelor acestui gen literar".
Pentru Mihai Cimpoi, posteritatea lui Arghezi a fost tulburata de revenirea in prim-planul culturii noastre a lui Blaga si Bacovia. Dar, mai ales, datorat caragializarii societatii romanesti, a "iocanizarii" ei. Semnele unei noi reveniri sunt insa evidente pentru ca Arghezi este un poet al fiintei, mereu prezent in constiinta devenirii vremii. In contextul cultural basarabean, Arghezi a avut un important impact asupra scriitorilor datorita lui Andrei Lupan, un arghezian convins, care a incercat sa-l impuna si ca model de limba literara romaneasca. Poetii basarabeni descopereau in Arghezi un poet al radacinilor.
Poetul Adam Puslojic a vorbit despre dificultatile de traducere a poeziei lui Arghezi pe care l-a talmacit in limba sarba, impreuna cu Blaga, Ion Barbu si Bacovia, in cartea "Patratul magic". A mai fost amintita si proza lui "fantastica". De fapt, Arghezi, acest "om revoltat" a fost si a ramas, in buna parte, "neinteles". Poezia lui este ca "un nucleu fierbinte si bate ca o inima vesnica". Este, in acelasi timp, vast, "de la o neincredere si o razbunare spre liturghie, spre psalm, spre rugaciune" si, sub acest aspect, aseamana cu Eminescu. Greutatea cu care se confrunta traducatorul este "sonoritatea arhitectonica a versului". Spre exemplificare, poetul-talmacitor a citit poeziile "Ex libris" si "Flori de mucegai".
Sa ne despartim spre a ramane cu Poetul, caligrafiind cateva randuri din unul din Psalmi: Doamne, izvorul meu si cantecele mele! / Nadejdea mea si truda mea! / Din ale carui miezuri vii de stele / Cerc sa-mi inghet o boaba de margea, / Tu esti si-ai fost mai mult decat in fire / Era sa fii, sa stai, sa vietuiesti, / Esti ca un gand, si esti si nici nu esti, / intre putinta si-ntre amintire".
Cu acest prilej a fost deschisa o expozitie documentara care il infatiseaza pe Arghezi ca desenator. Realizata de Gabriela Dumitrescu si Catalina Macovei este deschisa pana la mijlocul lunii iunie.

---

Despre autor: