Aerul Chisinaului e la Bucuresti

Chiar daca s-a scandalizat cu televotingul de la Euroviziune, trucat in dauna Romaniei, Moldova a reusit, pana la urma, o performanta care poate demonstra ca nu s-a zapacit inca de-a binelea. Chisinaul, oricat de paradoxal ar parea, a lasat sa se intrevada ca mai e loc inca si de luciditate in politica autohtona. Daca va reusi s-o tina tot asa, s-ar putea ca si Luminita Anghel, si grupul Sistem, dar si melomanii de pe ambele maluri ale Prutului, trasi pe sfoara de batranele sandramale nostalgice din conducerea audiovizualului, pana la urma sa ne ierte.
Clasa politica de la noi a aratat ca, in caz de forta majora, poate face front comun si in alte probleme decat cele ce tin strict de o posibila, in viitor, aderare la UE. Dupa ce principalele forte politice au ajuns la un consens asupra integrarii europene, la inceputul saptamanii curente ele au probat ca sunt in masura sa aiba si o optica in linii mari comuna asupra conflictului transnistrean. Reveniti acasa dupa o vizita efectuata in SUA in cadrul programului de promovare a democratiei, implementat de Institutul Republican International, liderii politici de la Chisinau s-au aratat dispusi sa coopereze in numele interesului national. Se pare ca aerul dens al Washingtonului i-a priit in cele din urma delegatiei pestrite din Republica Moldova.
Si puterea, si opozitia considera ca retragerea trupelor rusesti, crearea unor posturi vamale moldo-ucrainene mixte de-a lungul frontierei dintre cele doua tari si reglementarea transnistreana doar in baza legislatiei Republicii Moldova sunt niste preconditii indispensabile ale negocierilor. Aceasta unitate de idei nu garanteaza inca, fireste, inregistrarea in scurt timp a unor progrese vizibile in procesul de solutionare a conflictului. Totusi, fara un atare consens, sansele Chisinaului de a fi inteles si ajutat de Occident s-ar fi diminuat enorm. Nu-i exclus sa fi chiar disparut cu totul.
Scriam saptamana trecuta ca, in actualele imprejurari, Chisinaul are nevoie de Bucuresti ca de aer, deoarece doar Romania poate convinge SUA si aliatii lor ca autoritatile moldovene au dreptate cand iau o atitudine critica fata de initiativa ucraineana. Asta pe plan extern. Dar si pe plan intern puterea de la Chisinau are nevoie ca de aer de sprijinul opozitiei si societatii civile. Numai in acest caz, Moldova va avea posibilitatea sa convinga Occidentul ca pozitia sa nu este un moft, un capriciu copilaros, o incrancenare de suflet catranit, cum ar putea sa para de la distanta, ci un deziderat national.
Sincer sa spun, nu stiu exact daca cele doua consensuri, primul asupra integrarii europene si cel de-al doilea asupra problemei transnistrene, sunt motivate de vreun imbold interior sau, dimpotriva, de unul exterior. Banuiesc ca, orice s-ar spune, clasa politica de la noi a fost stimulata, ca sa nu zic presata, din afara. Asta pentru ca SUA si UE, in perspectiva unei eventuale operatiuni de indepartare de la putere a regimului Smirnov, au nevoie de un Chisinau loial si cu muschiul politic bine grupat.
Daca Bush jr. sugereaza ca in Belarus a inceput numaratoarea inversa si caderea ultimei dictaturi din Europa este iminenta, ce ar putea oare sa-l impiedice pe presedintele american sa incerce debarcarea pe aceeasi cale si a lui Igor Smirnov. Iata de ce, cred eu, revolutia de catifea, de care ii e frica generalului Antiufeev, seful securitatii din stanga Nistrului, este inevitabila. De ce te temi nu scapi. Revolutia ar putea sa nu aiba loc doar in cazul in care clica secesionista de la Tiraspol s-ar retrage de buna voie. Acest fapt, insa, mi se pare putin probabil.
Asa fiind, Chisinaului ii este scris sa asiste, dar poate chiar sa participe la un spectacol de zile mari pe care il vor da americanii in regiunea separatista. In urma lui, Smirnov risca sa dispara ca intr-o palarie de fachir. Este pregatita clasa politica de la noi pentru o astfel de rasturnare? Ma indoiesc, chit ca, dupa cum am vazut, in foarte multe privinte pozitiile partidelor in ceea ce priveste criza transnistreana coincid. Exista, insa, si divergente care dau de banuit. Urechean, bunaoara, se pronunta, de fapt, pentru o reluare neconditionata a negocierilor. Si, de parca aceasta n-ar fi destul, el mai cere, pe deasupra, participarea Parlamentului la discutiile cu separatistii.
E o poveste mai veche la mijloc, numai ca una uitata. Se umbla iar dupa potcoave de cai morti. Alianta "Moldova Noastra" a propus acest lucru si pe toata durata legislaturii precedente. Tentativele de a relua negocierile cu orice pret si cat mai curand posibil, de a antrena Parlamentul in discutii interminabile si sterile parca ne amintesc de ceva, nu-i asa? Astfel de practici au existat si in trecut. Si in spatele lor s-a aflat intotdeauna Moscova, care a cautat constant sa impotmoleasca procesul de reglementare transnistreana in vorbe aprinse, dar desarte.
Nu e treaba deputatilor sa poarte negocieri. De asta trebuie sa se ocupe diplomatii, expertii, puterea executiva. Parlamentul si societatea civila urmeaza sa lanseze idei, sa urmareasca indeaproape procesul de rezolvare a diferendului. Si sa intervina, bineinteles, daca va fi cazul.
Daca va dezamagi Europa si America, asa cum a dus de nas Euroviziunea, Chisinaul ar putea sa se pomeneasca intr-o zi ca-i canta cucul in casa. Problema Transnistriei si in acest caz va fi, fara doar si poate, solutionata, pentru ca timpul nu rabda. Numai ca fara noi, nu de noi si nu pentru noi.

---

Despre autor: