La finalul meciului cu Denizlispor (4-0), Hagi s-a dus glont la suporteri. Le-a facut cu mana ca si cum le-ar fi aratat ca pleaca. Apoi, si-a imbratisat si si-a sarutat fotbalistii. Era semnul evident ca ruptura devenise definitiva. A mers la vestiar

La finalul meciului cu Denizlispor (4-0), Hagi s-a dus glont la suporteri. Le-a facut cu mana ca si cum le-ar fi aratat ca pleaca. Apoi, si-a imbratisat si si-a sarutat fotbalistii. Era semnul evident ca ruptura devenise definitiva. A mers la vestiare unde a vorbit pentru ultima data cu jucatorii. in fata tuturor, si-a tinut discursul stand in picioare, afirmand ca nu a vrut sa faca anuntul inaintea meciului. "Eu plec. stiu ca o sa obtineti performante. Va multumesc si va iubesc". Drumul pana la sala de conferinte, acolo unde ziaristii turci il asteptau sa le explice succesul cu 4-0 obtinut in fata lui Denizlispor, dar si participarea in Cupa UEFA de pe locul trei, l-a parcurs cu capul plecat si cu mainile in buzunare. "Demisionez!", cu asta si-a inceput spiciul, dupa care si-a lansat discursul: "Am spus, cand am venit aici, ca este o onoare sa antrenez Galata. Acum, trebuie sa va comunic ceva. Refuz sa continuu. E mai bine pentru echipa sa plec. Renunt din cauza celor intamplate in acest sezon. Au fost destule piedici, iar cineva trebuia sa plateasca. Am vrut sa-mi fac datoria si cred ca am reusit. As fi vrut sa fac totul. Oricine poate sa greseasca si cred ca si eu am gresit, dar consider ca am realizat si lucruri frumoase. intotdeauna, important e viitorul. Cu totii suntem trecatori. Plec cu constiinta impacata. E foarte greu sa faci unele lucruri atunci cad cei care ar trebui sa te sustina nu o fac".



Hotararea fusese luata in urma cu zece zile

Hagi si-a motivat hotararea: "Eu cred ca am procedat corect, pentru ca nu imi este teama de nimeni. De cand eram tanar, am obtinut totul prin munca grea. Eu decid daca trebuie sa plec de undeva. Ma hotarasem sa demisionez inca de acum zece zile. Nu mai avea sens sa raman". Tehnicianul roman spune ca, in ciuda acestui fapt, nu se considera un ipocrit. "Nu pot sa vorbesc pe cineva pe la spate si sa il sap. Eu spun in fata ceea ce gandesc".

"Le-a fost frica ca vom obtine succese fara bani"

"Am vazut ca nici daca as fi ramas nu s-ar fi schimbat unele lucruri. E foarte important sa intelegi valoarea numelui Galatasaray. Eu am vazut ca Galata isi pierduse caracteristica de echipa. impreuna cu jucatorii, am recreat atmosfera de echipa la Florya, dar eram doar noi. Nu ne-a sustinut nimeni. Le-a fost teama ca vom obtine succese, pentru ca foarte multi oameni ar fi fost impresionati daca am fi reusit performante fara bani", a mai fost de parere Hagi.

"Le urez numai bine. Voi fi mereu alaturi de echipa"

El a mai dezvaluit ca a demisionat si pentru viitorul Galatei, desi presedintele Canaydin il chemase luni (n.r. azi) la o discutie. "Nu puteam sa stau sa negociez, sa solicit daune si sa fur din timpul Galatei. Plec pentru ca oficialii clubului sa aduca linistiti pe cine vor ca antrenor".

Pleaca intr-o saptamana de vacanta in Spania

Pentru Hagi urmeaza acum o perioada de vacanta. "Timp de o saptamana, am sa merg cu familia in Spania. Am nevoie de liniste acum, dar va asigur ca n-am sa renunt sa antrenez o alta formatie in cel mai scurt timp. Eu zic ca am crescut ca valoare si voi analiza ofertele pe care le am, precum si proiectele care mi se pun in fata. E posibil sa fie Steaua, poate fi si Olimpiakos, poate fi oricare alta echipa. Momentan insa, nu vreau decat sa ma odihnesc, ca sa pot sa o iau de la capat".
Hagi paraseste demn o scena unde a fost dorit, probabil, doar pentru nume. Ca pentru el va urma Steaua, ca va fi altceva, ramane de vazut. Un lucru e insa cert. Gica se intoarce, deocamdata, acasa, mai bogat cu o Cupa.

Cariera lui Hagi ca antrenor

* La nationala Romaniei (26 iunie 2001 - 26 noiembrie 2001)

Palmares: 4 meciuri, 1 victorie, 2 egaluri, 1 infrangere.

* La Bursaspor (prima liga, 28 iunie 2003 - 26 noiembrie 2003)

Palmares: 12 meciuri, 2 victorii, 4 egaluri, 6 infrangeri.

* La Galatasaray (prima liga, martie 2004 - mai 2005)

Palmares: 35 de meciuri, 26 de victorii, 4 egaluri, 5 infrangeri.

Total campionat si Cupa Turciei: 51 de meciuri - 29 de victorii, 10 egaluri, 12 infrangeri. A cucerit Cupa Turciei in acest sezon (5-1 in finala cu Fenerbahce).



6 motive ale demisiei lui Gica

1. Nu a fost sustinut de conducere.

2. Raportul pe care trebuia sa-l dea astazi in fata presedintelui Canaydin, care urma sa-i ceara doua lucruri drept garantie pentru sezonul urmator: castigarea Cupei UEFA si renuntarea la "secundul" Gabi Balint.

3. Negocierile secrete intre conducerea Galatei si antrenorul belgian Eric Gerets.

4. Factiunea galeriei care, la meciul cu Denizli, a fost pusa de "vicele" Ersun Gursoy sa strige impotriva lui.

5. Oferta primita de la patronul Stelei, Gigi Becali, pe care a confirmat ca si-ar dori sa o onoreze incepand cu aceasta vara.

6. Dorinta celor doi copii, Ianis si Kira, de a se intoarce acasa.



"Daca vine la Steaua il las sa faca tot ce vrea"



Gigi Becali (patron Steaua): "Acum, il astept sa vina si sa discutam. Daca va accepta sa antreneze Steaua, ca sa nu apara nici un fel de discutii, eu n-am sa ma bag peste el, o sa-l las sa faca tot ce vrea el la club, sa aduca jucatorii pe care si-i doreste. O sa-i spun si lui Meme Stoica sa nu se bage peste el. Noi vom veni la meciuri, ca adevaratii patroni".



Fanii au fost impartiti

O parte a suporterilor din tribunele stadionului Ali Sami Yen a scandat: "I love you, Hagi!", iar alti fani au strigat: "Hagi, hotul!" si "Ne-ai facut de rusine". Scandarile impotriva lui Hagi au inceput ca raspuns la cele prin care tehnicianul roman era sustinut. "Hagi a urmarit razand acest duel intre galerii", a scris Milliyet.

Star: "Hagi, la Olympiakos Pireu!"

Conform cotidianului "Star", viitoarea destinatie a lui Gica Hagi ar fi Olympiakos Pireu. Jurnalul mentioneaza ca este posibil ca Hagi sa se deplaseze azi la Atena pentru a semna noua intelegere cu campioana Greciei, de la care ar urma sa primeasca 1.200.000 de dolari pe an.

Belgianul Gerets ii succede "Regelui"

Potrivit cotidianului "Fanatik", Galata a decis ca belgianul Eric Gerets, care a renuntat la a mai pregati pe VfL Wlolfsburg, sa fie noul antrenor, in urma unei sedinte care a avut loc sambata, inainte de meciul cu Denizlispor.

Ce spun turcii?

Ozhan Canaydin (presedinte Galatasaray): "Sa fie de bun augur!"

Ergun Gursoy (vicepresedinte Galatasaray): "Hagi este inteligent, a spus ce avea de spus".

Necati Ates (jucator): "Noi tineam foarte mult la el si decizia lui de a demisiona ne-a intristat".

Hakan sukur (jucator): "Hagi nu a meritat sa plece astfel".

Farid Mondragon (portar): "A plecat Hagi? Nu mai raman aici nici un minut".



Daniel Pancu va juca in Cupa UEFA

Galatasaray - echipa antrenata pana sambata de Hagi - si Besiktas, la care joaca Daniel Pancu, au terminat campionatul Turciei pe pozitia a treia, respectiv a patra si vor evolua in sezonul viitor in Cupa UEFA. Trabzonspor, care s-a clasat pe locul doi, va juca in turul trei preliminar al Ligii Campionilor, iar campioana Turciei, Fenerbahce, va evolua in grupe.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.