Paul Goma despre zonele Securitatii

Acest volum de marturii despre miscarea pentru drepturile omului din 1977, in Romania, a fost scris la Paris (imediat dupa ce, ajunsi in Franta, cerusem azil politic - statut cu care supravietuim si azi), in primele luni ale anului 1978, tradus in franceza sub titlul "Le Tremblement des Hommes", lansat de editura pariziana Seuil in februarie 1979, nasi fiind: Eugène Ionesco si Fernando Arrabal. Textul a fost difuzat fragmentar, in lectura autorului, prin Europa Libera, insa inainte de 1990 nu a cunoscut o editie in limba in care a fost scris: romana.
Prin 1985-86, Gabriel Liiceanu si Andrei Plesu, bursieri la Heidelberg, mi-au facut o vizita la Paris, cu care prilej au avut cuvinte bune, calde, despre carte (in traducere franceza, fireste).
In februarie 1990, Gabriel Liiceanu, proaspat director al Editurii Humanitas, mi-a solicitat "cateva titluri". Cu bucurie i-am incredintat "Gherla" si volumul despre care el avea o opinie atat de buna, "Le Tremblement...", cu titlul original in romaneste: "Culoarea curcubeului '77 - Cutremurul oamenilor".
Ambele au aparut in iunie 1990. Prima a avut si succes de vanzare, insa a doua (cu titlul "corectat"-gresit de editura: "Culorile...") a cunoscut o soarta... cumplita: dupa cateva zile a fost retrasa din librarii, depozitata, iar in 1992 trimisa la topit.
Neprimind nici un raspuns credibil din partea editorului Liiceanu, (el nega absenta din librarii a volumului, dand vina pe proasta difuzare), am publicat in 1993 (deci dupa 3 ani!), in revista "Timpul" o scrisoare in care ma plangeam de "tratamentul aplicat cartilor mele de catre editorii-prieteni" carora, la cererea-insistentele lor, le incredintasem manuscrise: Marin Sorescu - distrusese plumburile romanului "Garda inversa" cand postulase la Ministeriatul Culturii Iliesti; G. Liiceanu - retrasese-depozitase volumul de marturii "Culoarea curcubeului", fara a-l avertiza pe autor, apoi negand culturala isprava: topirea cartii.
Furios, pretinzand ca il calomniasem, Liiceanu si-a mobilizat trupa, in primul rand pe G. Adamesteanu, cu logistica revistei "22" (si ai sai fideli colaboratori, cu totii membri ai GDS); in al doilea rand, i-a castigat de partea "cauzei" sale pe Monica Lovinescu si pe Virgil Ierunca. Astfel a fost declansata prima campanie de presa furibunda - impotriva victimei: autorul cartii-marturie despre miscarea drepturilor omului din 1977 - si nu, Doamne-fereste, impotriva editorului Liiceanu, distrugator al cartii.
Am incercat - cu ajutorul tinerilor oradeni Florin Ardelean, Traian Stef, Tiberiu Ciorba, care, cu acest prilej, au inaugurat "Biblioteca Revistei Familia" - o adevarata editie in limba romana. Obiectul carte a aparut in 1993 - insa, vai, tovarasii de la centrele de distributie judeteana au refuzat-o, pentru motivul: "Am fost informati ca Paul Goma ne insulta intelectualitatea cinstita" (iar eu ma vazusem mutat cu 16 ani in urma, in februarie-martie 1977, cand cetateni-indignati obligati de securisti imi telefonau exact in aceiasi termeni. Adevarat: "dupa "revolutia brucana"" indignatii-cetateni-distribuitori-de-carte fusesera instructati de catre "intelectualii cinstiti" Liiceanu, Adamsteanu, Plesu, Monica Lovinescu...
In 1997, aceiasi fosti-prieteni au organizat a doua campanie de presa - dupa aparitia "Jurnalului I-II-III" la Nemira. Atunci Monica Lovinescu a decretat: "Imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma". La arderea rituala pe rug au participat cu entuziasm: Pruteanu, Zaciu, Alex. Stefanescu, D.C. Mihailescu, Manolescu, Buduca, Grosan, A. Cornea, G. Andreescu, Dimisianu, Iorgulescu, Paler, Cosasu, Bianca Marcu-Dumitrescu-Balota, Bianca Marcovici, I. Simut, St. Borbély, Ioana Parvulescu...
In anul urmator, 1998, Monica Lovinescu a emis ukazul: "Goma este contestat" - iar Goma a fost... ingropat. Cu tot cu cartile sale: "Culoarea curcubeului" a avut tot timpul sa fie uitat(a).
In vara anului 2004, Dan Petrescu m-a recomandat Editurii Polirom pentru "cateva reeditari". In octombrie (2004) a aparut o noua editie a volumului "Din calidor". Am propus - "a doua editie adevarata" a marturiei "Culoarea curcubeului", augumentata cu (sub denumirea "Cod "Barbosul"") o suma de documente din dosarele de Securitate.
Surpriza, in ianuarie 2005: la corectura am constatat absenta "Introducerii": scurta istorie a volumului de marturii despre 1977. Am trimis-o iar. Mi s-a raspuns ca paginarea a fost facuta, nu mai poate fi re-facuta - sa dau Bunul de Tipar.
Am dat Bunul de Tipar, gandindu-ma ca, chiar fara explicarea-istoriei-volumului, se va rupe blestemul editorial al "Culorii...".
Volumul a aparut - decapitat. O stiam. Am mai descoperit ca din notita bibliografica (redactata de editura) lipseau atat data scrierii cartii, cat si titlurile si datele aparitiilor in franceza si in neerlandeza...
Dezastrul mi s-a aratat abia cand au aparut in presa intaiele dari de seama: autorii lor credeau ca este vorba de o "noua carte"; ca ar fi "tot un jurnal", iar scriitorul Cristian Teodorescu a gasit ca "Goma este un scriitor al turnatorilor" - de ce?, fiindca nu consimte sa incerce a-i deconspira pe informatori. Adevarat, insa un adevar incomplet (de mirare ca nu a fost perceput de un prozator - sau nu este C. Teodorescu un prozator, doar autor de carti?): Goma ii considera pe securisti adevaratii vinovati, iar pentru ca a scris o carte despre Pitesti stie: nefericitii, inainte de a deveni calai ai propriilor frati, fusesera victime - chiar martiri.
Am avut nevoie de ani lungi ca sa inteleg "motivul" pentru care Liiceanu, in panica (cine il va fi speriat: Brucan? Petre Roman, "mostenitorul" Editurii Politice? Gelu Voican, Magureanu - cu care tocmai legase tovarasie, organizand la sediul GDS o intalnire cu... victimele Doina Cornea, G. Andreescu, Filipescu? - si daca s-a straduit, dar a reusit sa se sperie singur?) - a retras cartea din librarii, apoi a topit-o:
- "Culoarea curcubeului '77" era/este, nu o carte oarecare (aici nefiind vorba de "valoarea estetica" a ei), ci o oglinda pusa dinaintea contemporanilor mei din 1977: a "factorilor politico-politienesti": Ceausescu, Plesita, Burtica, Coman, Dobrescu, Brad, Popescu-Dumnezeu, a "factorilor culturalicesti": Vasile Nicolescu, Ghise, Gafita, Dodu Balan, Rapeanu, Romul Munteanu, Titus Popovici, Eugen Barbu, D.R. Popescu, Virgil Teodorescu, Ivascu, Ivasiuc, Paunescu, V.C. Tudor, Sararu si alte lepre literaturnice;
- volumul de marturii "Culoarea curcubeului '77" era/s-a vadit a fi in 1990 oglinda nemiloasa (precum realitatea-asa-cum-este-ea, vorba realism-socialismului) pusa in fata contemporanilor mei din 1990, in care riscau sa se vada - mai grav: sa fie vazuti de catre... masele largi de cititori - noii-rai: colegii, prietenii, "anticomunistii-la-bucatarie" -"scriitorii rezistenti prin cultura", impostorii culturali si morali ca insusi Liiceanu...
"Culoarea curcubeului '77" a fost interzisa in Romania post-revolutionarnica - nu de cenzura unui stat totalitar, nu de cenzori analfabeti, ci de insisi scriitorii, colegii mei - fratii mei, mioriticii, aceia care, daca nu te omoara, sigur te vand...
Cine mai are indoieli in privinta moralitatii scriitorului roman, sa priveasca la spectacolul jalnic, pornografic, abject al... descoperirii (dupa 15 ani!) ca presedintele Uniunii a fost/este turnator - si nu dintre nefericitii fosti detinuti, torturati-santajati-obligati "sa raporteze", ci vigilenti-de-profesie ca acest tipic activist comunist: Uricaru. Stranie, uluitoare, intristatoare este nu "descoperirea" vanzatorului, ci... discutiile despre... totusi-calitatile tovarasului, care "a fost un bun manager" (apud Breban) - si, la urma urmelor, nu a facut el cine stie ce crima, uite, si Céline a fost alungat din literatura franceza, o vreme (ne explica tot Breban, cel care insa nu stie: Céline a fost condamnat pentru tradare-de-patrie, pe cand Uricaru este acuzat de vindere-de-frate - nuanta...).
Asadar, putinii cititori care vor lua in maini volumul "Culoarea curcubeului - Cod "Barbosul"" sa afle: prima parte este zona... vizibila a Securitatii, scrisa in 1978 la Paris, aparuta in franceza in 1979 - in romaneste singura varianta onesta integrala fiind cea de la "Familia", Oradea, din 1993; a doua parte ("Cod "Barbosul"") reprezinta subterana Securitatii intrevazuta prin cele cateva sute de pagini din dosarele mele de Securitate.
Multumiri ziarului "Ziua" pentru gazduirea acestei explicatii - de care m-as fi lipsit bucuros, daca...
P.S. Pentru "supliment de informatii", pe Internet: paulgoma@free.fr
Titlul apartine redactiei

---

Despre autor: