De mai multa vreme guvernul anunta o noua lege de restituire a proprietatilor preluate abuziv de catre dictatura comunista. Fara o dezbatere parlamentara, ci prin asumarea raspunderii in Parlament. Motivul amanarii nu e doar definitivarea legii, ci,
De mai multa vreme guvernul anunta o noua lege de restituire a proprietatilor preluate abuziv de catre dictatura comunista. Fara o dezbatere parlamentara, ci prin asumarea raspunderii in Parlament. Motivul amanarii nu e doar definitivarea legii, ci, dupa ce a trecut prin Senat, se asteapta si votul Camerei la "proiectul de lege pentru reglementarea situatiei juridice a bunurilor care au apartinut fostului suveran al Romaniei, Mihai I". De ce e nevoie de o lege speciala din moment ce fostul suveran a deschis calea restituirilor pe cale juridica prin redobandirea complexului Savarsin? E o prima intrebare. Apoi,daca proiectul cu care guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament prevede explicit, conform declaratiei primului-ministru, restituirea tuturor proprietatilor fara exceptie, inclusiv a celor ocupate de unitatile de interes public,de ce ar mai fi nevoie de aceasta lege? Doar astfel Muzeul National Peles va putea fi restituit mostenitorului de drept, fostul suveran. Dar nu sunt singurele intrebari care agita opinia publica. Inclusiv pe victimele-sau pe urmasii acestora care asteapta de 15 ani reparatiile morale si materiale promise de succesivele guverne post-decembriste.
Demersurile de restituire a proprietatilor regale au inceput dupa intrarea in vigoare a legii nr.10/2001. Notificarea facuta primariei orasului Sinaia, cea care preluase domeniul regal prin Decretul Marii Adunari Nationale a RPR nr. 38 din 26 mai 1948, a fost dublata de o alta depusa la sediul Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat". Restituirea in natura era improbabila din cauza exceptiilor stipulate prin legea in functiune; Castelul Peles e muzeu national, chiar cea mai frecventata institutie de profil din Romania cu 3-400 de mii de vizitatori pe an. Ca urmare a unor conciliabule discrete, de care n-a fost strain nici presedintele Iliescu, guvernul Nastase a agreat solutia propusa de reprezentantul fostului suveran ca restituirea domeniului Sinaia sa fie in integrum urmand ca, ulterior, mostenitorul sa-l cedeze statului roman in schimbul unei sume de bani. La spartul targului, presimtind, parca,iminenta decadere a sa din gratiile electoratului, guvernul PSD a recurs la formula unei ordonante guvernamentale. Ea n-a fost dusa la indeplinire, dar ideea a fost preluata de actuala coalitie prin acest proiect de lege. In expunerea de motive se precizeaza ca scopul reglementarilor propuse "vizeaza, in principal, ideea de reparatie morala, in conditiile in care aspectele de ordin material ocupa un loc subsecvent." De ce, totusi, o astfel de lege pentru un unic beneficiar? Ceilalti dezmosteniti ai regimului comunist nu sunt indreptatiti si ei si la reparatii morale?
Nu doar intrebari firesti au resuscitat insa un virulent curent anti-monarhic. Inclusiv din partea parlamentarilor pesedisti, care, probabil, daca ar fi ramas la putere ar fi votat ordonanta propriului guvern! Acum si-au schimbat discursul! Se vorbeste despre intelegerea pe sub masa a actualului guvern cu reprezentantii Casei Regale pentru a-l exclude de la beneficii pe Mircea Lambrino, fiul lui Carol al II-lea. Suma de 30 de milioane de euro promisa Regelui pentru domeniul Sinaia, mai putin "Vila Cavalerilor", li se pare exagerata, reiterandu-se cu aceasta ocazie argumentul des folosit de publicistica pamfletara cum ca averea ctitorului acestui castel, unic in Europa, Carol I, s-ar fi rezumat doar la singura valiza cu care a sosit in tara si deci costurile domeniului "scaunului etern al familie regale" ar fi fost acoperite prin spolierea poporului roman. Nu putine interpretari abuzive a iscat si ultimul articol al proiectului de lege care precizeaza ca odata cu "solutionarea notificarilor si actiunilor in justitie prevazute in anexa nr.4 (127 notificari pentru tot atatea proprietati de restituit-n.n.), potrivit procedurilor in vigoare la data formularii lor, se sting orice obligatii reciproce dintre statul roman si fostul suveran al Romaniei, Mihai I." Aceasta formulare, fireasca intr-o lege cu unic beneficiar, ar anula orice pretentie a statului roman de a recupera cele 42 de tablouri, printre care cateva opere de valoare inestimabila apartinand pictorului spaniol El Greco, care ar fi fost scoase ilicit din tara de catre fostul suveran. Cu alte cuvinte statul roman ar pune cruce gandului de a intra in posesia tablourilor care au avut ca proprietar Coroana Romaniei!
Minciuna longeviva
Primit cu ostilitate de familiile domnitoare din Principate, Carol si-a asumat imediat, ca datorie de onoare destinul tarii. Alegerea tanarului principe dintr-o casa domnitoare germanica, in detrimentul unui vlastar al Casei de Flandra, Filip, avea sa se dovedeasca providentiala! Peripetiile calatoriei au si ele ceva din obstacolele cu care eroii legendelor sunt confruntati pe caile initiatice. Prusia si Austria erau pe picior de razboi. Lipsea doar pretextul declansarii sale. Din aceste motive calatoria printului Casei de Hohenzollern pe Dunare va fi facuta incognito, sub identitati diverse, inclusiv cea de negustor de sare aflat in calatorie de afaceri la Bazias. Bagajele cu care plecase la drum vor fi abandonate in Elvetia, iar cand avea sa puna prima oara piciorul pe pamant romanesc, la 10 mai 1866, la Turnu Severin, pentru obiectele de stricta necesitate pastrate asupra sa ajungea un singur cufar. Criticarzii acestei domnii - si n-au fost deloc putini intr-o tara unde stirpea carcotasilor e tare prolifica - au reusit sa fixeze astfel imaginea unui print scapatat, pentru care mica tara, pierduta printre imperii, greu de identificat pe hartile continentului, ar fi fost un El Dorado. Au urmat cincizeci de ani de comunism, timp in care atat prin manualele scolare, cat si prin reeditari exclusive ale pamfletelor anti-monarhice s-a fixat in imaginarul colectiv cliseul mincinos al unui print sarac, cu averea intr-o singura valiza, venit sa se capatuiasca. Pentru a dovedi falsitatea acestei imagini e nevoie de buna credinta si, mai ales, de informatii de la sursa.
Leaganul noii monarhii
In 1924,editura Cartea Romaneasca a tiparit monografia Castelului Peles. Autorul ei, Mihai Haret, geograf de profesie, presedinte al Asociatiei Hanul Drumetilor, inaugura prin aceasta lucrare extrem de documentata o serie destinata sa familiarizeze publicul cu monumente si localitati demne de a fi prilejuri de drumetie. Admiratia geografului pentru Castelul Peles si pentru ctitorul lui, Carol I, era impartasita de majoritatea covarsitoare a cetatenilor Romaniei Mari. Longevivul rege lasase amintirea unui ctitor de tara, a unui print prusac pentru care onestitatea si demnitatea sunt valorile identitare, definitorii, ale demnitarului, iar cultul muncii si disciplina sociala altoiul de care avea nevoie poporul roman indelungat supus unor moravuri corupatoare. Distant cu barbatii politici ai timpului, el era afabil cu soldatii si poporenii, cu talpa tarii. Edificarea Castelului Peles a fost pilduitoare in acest sens. Lucrarile s-au dovedit extrem de anevoioase, au necesitat consolidari de teren si pentru infrastructura uriase cantitati de materiale. In pofida costurilor uriase ambitia ca platile sa se faca din caseta sa personala nu l-a parasit niciodata. Cum socotelile initiale fusesera cu mult depasite a trebuit sa apeleze la un imprumut pe termen lung. Domnul Wilfried Lang, un bun roman, german de origine, traitor in Germania de multi ani, a cercetat pentru noi arhivele Preussicher Kulturbesitz (Patrimoniului cultural prusac) si astfel suntem acum in posesia informatiei cum ca Printul Carol s-a adresat, la putin timp dupa inceperea lucrarilor, unchiului sau, Regele Wilhelm, viitorul imparat, cerandu-i ajutorul. In 1873 imprumutul in valoare de un milion marci de aur i-a fost acordat. Restituirea s-a facut, fara nici o dobanda, in rate lunare incepand cu 1880, dupa terminarea lucrarilor. Lista civila a Domnitorului, pe de o parte, uzufructul Domeniilor Statului, pe de alta, au fost principalele surse care au facut posibila acoperirea datoriei. Proprietatea asupra terenului a rezultat printr-un schimb de suprafete facut cu Eforia Spitalelor din Bucuresti. Restul cheltuielilor (amenjarea solului, constructiile principale, cele adiacente, colectiile de arta etc.) a fost achitat din caseta personala a viitorului Rege al Romaniei! Nici un leu n-a fost luat din visteria tarii si, cu atat mai putin, din bugetul orasului/comunei Sinaia. Chiar si drumul spre oras a fost suportat din banii personali.
Ostean, dar si constructor
Santierul era de un pitoresc iesit din comun, dupa cum ne asigura Regina Elisabeta: "Erau italieni zidari, romani pentru terasamente, tigani salahori. Albanezii si grecii lucrau in cariere, nemtii si ungurii ca dulgheri. Turcii ardeau caramida. Au fost maestri polonezi si cioplitori cehi. Francezii desenau, englezii masurau, astfel ca pe santier se intalneau sute de costume si se vorbeau patrusprezece limbi; se canta, se injura si se certa in toate dialectele si in toate tonurile". Si tot din amintirile ei aflam ca asa cum Domnitorul avea sa stea fara teama in bataia pustilor vrajmase in timpul Razboiului de Neatarnare, tot asa, cand era la Sinaia, isi petrecea timpul "sus pe schelariile cele mai ametitoare conducand in persoana lucrarile." Constructia a fost incheiata in al saptesprezecelea an al domniei. In timpul razboiului lucrarile au fost oprite.
Leo Bachelin, secretarul personal al regelui, consemneaza ca suma cheltuita pana in anul inaugurarii a fost de 6.500.000 lei aur. Din cartea lui Mihai Haret aflam ca "aceasta suma nu mai reprezinta realitatea, deoarece nici castelul, nici mobilierul actual (la 1924, anul aparitiei cartii-n.n.) nu sunt cele inaugurate in 1883. Totul a fost refacut, imbogatit, infrumusetat, asa ca pana in momentul mortii Marelui Rege, Castelul Peles (...) a inghitit peste 16 milioane lei aur din caseta sa particulara. Si pentru a indrepta o credinta gresita, care se exprima uneori, repetam ca statul n-a dat nici un ban pentru tot ce s-a facut la Sinaia, asa ca meritul sau devine prin aceasta si mai considerabil..."
Da, onestitatea Regelui nu-si gaseste termen de comparatie in lumea demnitarilor de azi! Poate ne va fi mai usor sa echivalam leul-aur de acum o suta si mai bine de ani in moneda de azi. Sa vedem daca cele 30 milioane de euro, suma stipulata de proiectul de lege prin care statul devine stapan pe Castelul Peles, inclusiv mobilierul, armele si decoratiile interioare, e chiar exagerata! Si apoi cine e indreptatit sa fie azi mostenitorul ctitorului monarhiei romane?
Mostenitorul e unul singur
"Legea speciala"este interpretata de adversari si ca o modalitate de a-l exclude pe Mircea Lambrino de la beneficiile succesiunii. Dar testamentul asupra domeniului Sinaia e cum nu se mai poate mai limpede. Carol I a lasat mostenire urmasului sau la tron, Regelui Ferdinand, "Castelul Peles, cu toate cladirile aferente si intreaga mosie Sinaia-Predeal". Acesta, la randul sau, l-a mentionat initial in actul de succesiune pe Carol al II-lea pentru ca, dupa renuntarea la drepturile monarhice a primogeniturii, prin Codicilul olograf din 11 ianuarie 1926, Ferdinand il va numi ca mostenitor pe nepotul sau Mihai, viitorul suveran. La 2 decembrie 1927 testamentul a fost executat, iar proprietatea a intrat in patrimoniul privat al succesorului. Ca neobisnuita hotarare a fost luata la presiunea Reginei Maria, cum explica unii interpreti masurile sefului Casei Regale din 1926, e o ipoteza care nu intereseaza justitia. Incert ar putea fi, insa, mostenitorul colectiei de tablouri din incinta Castelului Peles, lasata de Carol unei institutii inexistente sub raport formal, juridic, Coroanei Romaniei. Dar despre asta vom discuta in episodul urmator.
Sa socotim impreuna
Suma de 30 de milioane pe care statul roman o va plati fostului suveran in trei rate anuale egale acopera valoarea "imobilelor nerestituite apartinand domeniului Peles, impreuna cu bunurile din dotarea acestora". Obiectivele avute in vedere sunt castelele Peles, Pelisor si Foisor. Din cele patru anexe ale legii primele doua insira numeroasele constructii functionale plus aproximativ 200 mii metri patrati de terenuri care vor ramane in proprietatea statului, dar acum cu acte in regula! Cati dintre miliardarii de carton, imbogatiti prin tranzactii in care intotdeauna statul a iesit fraierit, nu s-ar da in vant dupa un astfel de chilipir! Si totusi, ca-n fabula cu vulpea care n-ajunge la struguri, unii dintre cei care au devalizat averea obsteasca, plus sicofantii lor, daca nu pot deveni proprietarii averilor regale plang de mila statului care, vezi Doamne, e obligat sa plateasca o suma atat de mare pentru niste proprietati pe care oricum le stapaneste luate fiind cu japca! Ca tranzactia sa fie blocata sunt invocate fel si fel de chichite juridice. Cum ele au fost ignorate la votul din Senat, o ultima incercare pare sa fie conditionarea votului din Camera de returnarea tablourilor apartinand Casei Regale care au fost scoase din tara odata cu abolirea monarhiei!
Un castel regal vs. "vilele cu termopan"
Valoarea de despagubire pentru cladirile aflate de aproape 60 de ani in folosinta abuziva a statului e nesemnificativ. Nu trebuie sa fii prea initiat in piata imobiliara ca sa stii ca o vila banala are azi pret de piata o mie de euro pentru un metru patrat construit, iar daca are si...turnulete pretul sare cu mult peste. Valoarea ei princiara, istorica, arhitectonica, simbolica a domeniului Sinaia e nepretuita, n-avem cum o estima! Sa ramanem pe piata caselor cu... termopan. Astfel Castelul Peles are o suprafata desfasurata de peste 7 mii de metri patrati, 5 nivele si 170 de camere. Pelisorul - 87 de incaperi si o suprafata construita desfasurata de 3261,68 mp. Celelalte imobile sunt complexul "Casa Ceramicii" cu o suprafata desfasurata de 4406,40mp, hotel "Stavilar" cu 906,40 mp plus un teren de 5555,40 mp etc. Complexul "Foisor", Complexul turistic "Furnica",hotelul "Economat", vilele sipot si "Economat" sunt incluse in aceeasi suma de 30 de milioane euro!
Un sfarsit trist
Din nefericire, avatarurile pe care le-a cunoscut monarhia romana, cei cincizeci de ani de comunism, apoi tranzitia buimaca spre regasirea identitatii europene ne-au pus in pozitia de a transa astazi propriul nostru trecut printr-o lege care are mai degraba aspectul unui contract de vanzare-cumparare decat unul de reparatie pentru brutalitatea si ilegalitatea prin care s-a impus abdicarea din 30 decembrie 1947. "Legea speciala" e mai degraba un act de partaj la "divortul" impus cu arma-n mana de catre Groza si Dej; aceasta "lege speciala" statueaza intr-o maniera primitiva, negustoreasca, de misit, desfacerea de jure a unei osmoze istorice dintre monarhie si poporul roman! Consecintele simbolice ale acestei legi se vor dovedi cu timpul coplesitoare. Castelul Peles reprezenta in viziunea ctitorului sau leaganul monarhiei romane. "Am cladit acest Castel", spunea Regele in toastul inchinat la dejunul de gala din ziua inaugurarii, 7 octombrie 1883, "ca semn durabil, ca dinastia liber aleasa de natiune este adanc inradacinata in aceasta frumoasa tara si ca recompensam dragostea poporului nostru prin increderea nelimitata pe care o avem in viitorul scumpei noastre patrii. Indeplinesc deci o datorie sfanta, o dorinta vie, ridicand in aceasta casa a noastra, cu vin romanesc, primul pahar in onoarea si pentru fericirea Romaniei".
Simtitele cuvinte ale initiatorului modernizarii Romaniei, asezate langa aranjamentele "legii speciale", sunt, parca, prologul si epilogul unei istorii lungi si glorioase pe care le includ.
Statia pilot de la Sinaia
Printre valorile civilizatiei moderne cultivate in Romania s-a aflat, neindoios, pretuirea artelor. Colectia de tablouri, savant distribuita in cele 170 de camere ale Castelului Peles, a contribuit si ea la rafinarea gusturilor, iar deprinderea de a colectiona opere de arta in galerii publice sau personale isi are originea in initiativele Domnitorului, la Sinaia. Educat nu doar in manuirea armelor, dar si in domenii umaniste, printul Carol s-a dovedit si un rafinat cunoscator al artelor frumoase. Dupa inaugurarea Castelului a cumparat intreaga colectie de tablouri a consulului Bamberg, un numar impresionant de panze celebre apartinand marilor maestri din secolele XVI si XVII. Printre cele 205 piese inventariate la 1899 de catre Leo Bacheline, bibliotecarul personal al regelui, se aflau picturi alcatuind cea mai mare colectie El Greco in afara Spaniei, dar si opere de Rembrandt, Van Dyck, Tizian, Velassquez. Carol le achizitionase din bani proprii si, firesc, el le-a lasat mostenire dupa cum a crezut de cuviinta, Coroanei Romaniei. Dorinta proprietarului ca integritatea colectiei sa fie pastrata, excluzand astfel orice disputa intre numerosii urmasi l-a facut pe Carol sa indice un mostenitor colectiv, repet, Coroana Romaniei. Convins ca monarhia a devenit organica tarii de adoptie el conditiona ca aceasta avere sa nu fie scoasa peste granita. Dupa cum vom vedea prevederile vor produce vii dispute pana azi, la peste o suta de ani de la redactarea testamentului.
Cand Securitatea face literatura
In 1980, la Editura Politica, doi autori, C.Neagu si D. Marinescu publica o lucrare in patru volume, Fapte din umbra, "conceputa", scriu autorii in prefata volumului III, "ca o lucrare de popularizare stiintifica". "Popularizarea stiintifica" din volumul al treilea, in viziunea lor (despre primul, Neagu Cozma, s-a aflat inca de atunci ca avea gradul de general de securitate) era menita sa arate "cat de costisitoare a fost pentru poporul roman dinastia regala..." Ultimul capitol se intituleaza Furtul tablourilor. Apare astfel pentru prima oara in Romania o ipoteza despre disparitia din tara a 41 de piese din mostenirea Carol I printre care si celebrele panze semnate sau atribuite lui El Greco. Furtul e pus de cei doi autori in seama lui Carol al II-lea, Elena Lupescu si Ernest Urdareanu. In binecunoscutul limbaj al securistilor travestiti in scriitori, cititorul ia cunostinta de un dosar acuzator din care lipsesc probele. "Unde sunt tablourile?" Autorii raspund in stil propriu: "...vom arata ca unele au aparut in circuitul comertului international de tablouri. Cu privire la celelalte exista elemente care ne permit sa afirmam ca sunt ascunse de catre Ernest Urdareanu si sotia sa, Monique Urdareanu, care locuiesc la Estoril, in Portugalia". Ipoteza Securitatii ca instrainarea tablourilor a fost facuta de Carol al II-lea va fi infirmata, tot de Securitate! Mai ales in momentul in care statul, alimentat cu "alte elemente" va porni un proces de revendicare la New York. Cel chemat in instanta va fi Regele Mihai. Ce e demn de retinut din toata polologhia celor doi autori sunt comentariile de drept constitutional: "Coroana Romaniei era o institutie de stat reprezentata prin Rege, ale carui prerogative de sef al statului erau determinate prin Constitutie. Cu alte cuvinte Coroana Romaniei semnifica puterea regalitatii in actiune ca factor constitutional". Deci, odata cu dizlocarea fortata a monarhiei, Coroana Romaniei inceta sa mai existe. Dintr-o astfel de interpretare juridica sansele de a castiga procesul erau minime si de aceea Ceausescu, in pofida unei nevoi acute de valuta, a ordonat in 1985 abandonarea actiunii. Odata cu aceasta insa n-au incetat stradaniile de a inventa alte scenarii. Mai ales in presa din primii ani de dupa Revolutie, cand virulenta antimonarhica a isterizat pe multi. Intr-un mediu politic viciat a fost pornit un nou proces, cu acelasi epilog.
Nu doar speranta moare ultima
In ultima sa carte, "Deceniul Prabusirilor (1940-1950), Vietile pictorilor, sculptorilor si arhitectilor romani intre legionari si stalinisti", publicata de Editura Compania, Mihai Pelin reia, tot in ultimul capitol, tema instrainarii tablourilor sub titlul "Marele rapt regal". Fara vreo legatura cu restul volumului, ci,mai degraba, cu fondul rezidual antimonarhic al unor criptocomunisti, el reitereaza aceleasi acuzatii. Recidiva e menita sa blocheze "legea speciala" prin care se sting motivele litigioase dintre statul roman si Casa Regala. Argumentele sunt inconsistente, iar esecul celor doua actiuni judiciare nu-l descurajeaza pe autor. Efortul fictionar n-are cum sa fie rasplatit prin vreun efect justitiar! Proprietarul de drept, reprezentantul Coroanei Romaniei, nu poate fi acuzat ca, dat afara din propria sa casa, ar fi luat la plecare ceva din ceea ce ii apartinea! Exilarea familiei regale - si o data cu ea instrainarea Coroanei Romaniei- facea imposibila respectarea dorintei fondatorului monarhiei, Carol I. Iata de ce "legea speciala" e in fapt partajul intarziat cu aproape sase decenii al unui divort dictat abuziv de regimul bolsevic. Desigur,cu mizeriile comune oricarui divort.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.