"Masura pentru masura" nu e una din piesele preferate de curentul popular al iubitorilor de Shakespeare si nici nu se compara ca forta emotionala ori claritate a scriiturii cu lucrari ca "Romeo si Julieta", "Hamlet" sau "Regele Lear". Cu rasturnarile
"Masura pentru masura" nu e una din piesele preferate de curentul popular al iubitorilor de Shakespeare si nici nu se compara ca forta emotionala ori claritate a scriiturii cu lucrari ca "Romeo si Julieta", "Hamlet" sau "Regele Lear". Cu rasturnarile lui de situatie si finalul moralizator, in care cei drepti sunt rasplatiti, iar cei care-au gresit trebuie sa-si rascumpere erorile, textul (care nu s-a mai montat de ceva vreme in romaneste) e aproape unul de telenovela (sau de poveste populara, cu Dumnezeu umbland deghizat printre oameni si ascultandu-i cum vorbesc despre propria credinta).
Pe de alta parte, totusi, "Masura pentru masura", o poveste despre pacat, lege si limitele ei, plata si rasplata, poate fi un minunat punct de plecare pentru un spectacol despre bolile si obsesiile unei lumi contemporane obsedate in acelasi timp de libertate si de prescrieri comportamentale precis legiferate. Mai mult decat atat, textul lui Shakespeare lasa un generos teren de manevra transformarii lui intr-o dezbatere (brechtiana, sa-i zicem) despre normele vietuirii sociale. Cam ceea ce face, de altfel, Alexandru Berceanu in montarea lui, in maghiara, de la teatrul din Odorheiu Secuiesc - nu fara a croi sistematic in replica originala (in care, sa le facem dreptate celor nefamiliarizati cu "Masura pentru masura", un duce isi deleaga puterea unui nobil recunoscut pentru rectitudinea sa, urmarind insa din umbra, de sub straiele unui calugar, cum intransigenta morala a aceluia, mergand pana la condamnarea la moarte a unui tanar care-si lasase iubita gravida, intra in conflict cu propriul comportament: noul conducator isi abandonase logodnica fara zestre si-i face avansuri surorii condamnatului).
Berceanu a operat masiv la nivelul dramaturgiei, in primul rand atribuind fiecarui actor rol dublu (cu efecte importante la nivelul structurii si functiei personajelor): sora pacatosului Claudio, Isabella (Szalma Hajnalka), aspiranta la calugarie, este in acelasi timp Doamna Trecuta, o proxeneta, Angelo (Posta Ervin), loctiitorul ducelui, paznic mincinos al moralei, este si Abhorson, calaul, Mariana (Laszlo Kata), logodnica inselata a lui Angelo, e si Julieta, amanta lui Claudio, sfetnicul Escalus (Szabo Jeno) e si intemnitatul Barnardin, politaiul Cot Lung si idiotul Smarc sunt unul si acelasi (Szucs Gellert), Claudio insusi (Raduly Csaba), vinovat de a-si fi lasat iubita insarcinata, e si Pompei, asociat al Doamnei Trecute si travestit in viziunea contemporaneizanta a regizorului. Contrariile - puritatea si pacatul, sexualitatea dura si sexualitatea slaba - coexista in cotidianul uman. Singurele personaje care-si pastreaza unitatea sunt ducele (care are dintru inceput o dubla ipostaza antinomica, de reprezentant al puterii si al plebei, si caruia Berceanu ii da o identitate feminina - in interpretarea asumata a Andreei Fincziski), calugarita Francisca (Szasz Kriszta) si gardianul de inchisoare (Dunkler Robert). Schimbarile de costum se fac pe fata (sau aproape) - spatiul de joc e un patrat inchis (pe trei laturi de spectatori, pe a patra de peretele scenei), suprainaltat, ca o arena in piata publica, unde totul se petrece dinaintea ochilor celor chemati sa judece.
Textul clasic e frant - iar spectacolul, ritmat - de fragmente de articole gazetaresti despre pedeapsa cu moartea si executii, crime si delicte sexuale, tragand cu forta spectatorul din terenul metaforic (si puternic poetic, la nivelul constructiei extratextuale) in cel al imediatului, al urgentei concretului si problematicii zilei de azi si maine. Procesul - al lui Claudio, al lui Angelo - coboara din teatral in tactil printr-un delicat joc al distantarii (gratie unor actori excelenti cu un stil rece de joc, foarte diferit de "scoala" romaneasca) si relationarii indirecte cu un public asistand la o cronica - dezbatere despre mecanismele propriei lumi. Si la o demonstratie despre ce poti face astazi cu eternul Shakespeare.
Alexandru Berceanu e ceea ce s-ar putea numi un analist la rece al contemporanului - absenta implicarii emotionale asumate e latura care-l distinge puternic de colegii lui de generatie si conceptii teatrale (de la Ana Margineanu la Gianina Carbunariu). E ceea ce-i da lipsa gustului pentru risc (de la "Marisol"-ul de la Odeon incoace, dar mult mai putin evident in acest "Masura pentru masura"), dar si coerenta si consistenta constructiei scenice. Pentru ca "Masura pentru masura", mai mult decat multe alte productii ale tinerei generatii de regizori, e un spectacol bine facut - ce-i drept, la foarte rece.
Teatrul "Tomcsa Sandor", Odorheiu Secuiesc: "Szeget szeggel/ Masura pentru masura" de William Shakespeare; cu: Fincziski Andrea, Szalma Hajnalka, Laszlo Kata, Szasz Kriszta, Posta Ervin, Szabo Jeno, Raduly Csaba, Szabo Eduard, Szucs Gellert, Dunkler Robert; dramaturgia: Dunkler Reka; miscare scenica: Lorincz Jozsef; scenografia: Bocskay Anna; regia: Alexandru Berceanu


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.