Ce este "holocaustul asimetric"? Un concept prin care scriitorul si publicistul Tesu Solomovici incearca sa descrie ce s-a intamplat cu evreii din Romania in anii negri ai celui de-al doilea razboi mondial. De ce "holocaust"? Pentru pogromurile si de
Ce este "holocaustul asimetric"? Un concept prin care scriitorul si publicistul Tesu Solomovici incearca sa descrie ce s-a intamplat cu evreii din Romania in anii negri ai celui de-al doilea razboi mondial. De ce "holocaust"? Pentru pogromurile si deportarile din Basarabia, Transnistria si nordul Bucovinei, teritorii aflate la acea data sub controlul guvernului de la Bucuresti. De ce "asimetric"? Pentru ca in Vechiul Regat si in sudul Transilvaniei situatia evreilor a fost incomparabil mai blanda, imensa majoritate supravietuind razboiului. In ciuda convingerilor antisemite declarate, regimul maresalului Antonescu a operat cu doua masuri in problema "purificarii etnice". Tesu Solomovici vorbeste chiar despre existenta a "doua Romanii" si insista asupra faptului ca istoricii au obligatia sa faca diferentele de rigoare. Sa evalueze evenimentele in toata complexitatea lor, cu "contradictii si paradoxuri", nu sa puna etichete unificatoare, dar false. Desigur, o astfel de abordare risca sa deranjeze atat tabara "negationistilor", cat si pe cea a adeptilor demonizarii regimului Antonescu. Tesu Solomovici nu s-a temut, insa, niciodata de controverse. O demonstreaza inca o data prin ambitioasa sa lucrare "Istoria Holocaustului din Romania", care va fi lansata, la Targul de Carte de la Bucuresti, la 1 iunie. Desi se considera el insusi un supravietuitor al persecutiilor rasiale, autorul incearca sa analizeze cu detasare acest episod dureros din istoria Romaniei. Sa inteleaga, mai mult decat sa judece. Un asemenea efort merita, cred eu, tot spatiul publicistic pe care i-l poate oferi o editie speciala a acestui supliment.
Intertitlurile apartin redactiei.
La inceputul anului 1940, inainte de raptul sovietic al Basarabiei si Bucovinei, de raptul unguresc al Transilvaniei de Nord si de raptul bulgar al unei parti din Dobrogea, circa 810.000 de evrei traiau intre granitele Romaniei. In mai 1945, la sfarsitul razboiului, ramasesera in viata doar jumatate din ei. Circa 140.000 fusesera asasinati de fascistii unguri si de nazistii germani; vina disparitiei restului de circa 270.000 de victime evreiesti apasa asupra autoritatilor romanesti antonesciene. Indiferent de echilibristica verbala a negationistilor Holocaustului din Romania, aceste cifre vor condamna in eternitate raul totalitar antonescian.
Holocaustul continua sa reprezinte capitolul cel mai incomod din istoria Romaniei. Spiritele care incing repede "strada" ajung, adesea, sa tulbure si atmosfera academica. Nu e inca limpede in mintile oamenilor ce s-a intamplat in anii guvernarii maresalului Ion Antonescu. "Istoria exterminarii si supravietuirii evreilor romani in timpul celui de al doilea Razboi Mondial este plina de contradictii si de paradoxuri", scrie istoricul Radu Ioanid. Aceste "contradictii si paradoxuri" au facut ca multa vreme, romanii, dar si destui evrei, sa traiasca cu imaginea unei Romanii pastorale nepatate de acele grozavii ale Holocaustului care au intunecat istoria Germaniei, Poloniei sau Ungariei. Intr-adevar, la sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial, evreii traitori intre granitele Romaniei dezmembrate (Vechiul Regat si Transilvania de sud), au ramas aproape cu totii in viata. Da, au fost aplicate legi rasiale! Da, persecutii de tot soiul au amarat viata evreilor, chiar si pogromuri au avut loc la Iasi, Bucuresti, Dorohoi, dar evreimea din Muntenia, Moldova, Dobrogea, Banat si Transilvania de Sud nu a fost aneantizata de masinaria "Solutiei Finale". Ceea ce i-a determinat pe unii istorici sa vorbeasca de existenta a "doua Romanii", una situata intre granitele anterioare primului Razboi mondial, si o a doua Romanie care cuprindea teritoriile alipite, eliberate sau administrate in Est, incluzand Basarabia, Bucovina si zone intinse din Ucraina. Printr-o operatiune de geografie artificiala si istorie ilogica, Holocaustul romanesc era plasat in acest perimetru rasaritean in cuprinsul caruia a operat salbaticia anti-evreiasca. Geografie optica, ireala, cu functia de a-i insela si pe multi romani de buna credinta. Un "Holocaust asimetric" care a nascut dubla imagine a maresalului Ion Antonescu - "maresalul salvator" al evreimii din Moldova, Muntenia, Dobrogea, Banat si Transilvania de Sud si a maresalului-satrap din Transnistria si Odessa. Cheia descifrarii fenomenului Holocaustului din Romania ramane acest maresal controversat. "Conducatorul" a actionat, din motive stiute si nestiute, diferit, asimetric, in cele asa-zise "doua Romanii". Antisemit a fost Ion Antonescu si intr-un loc si in celalalt, dar istoricul are datoria sa observe nuantele.
Preludiul unui macel: doctrina rasei pure
Ce fel de om era militarul de care a depins in anii critici ai Holocaustului soarta evreimii romane? Se voia un soldat patriot chemat de providenta sa salveze Romania. N-a salvat-o si s-a prabusit, nu inainte de a provoca moartea a sute de mii de soldati romani si de evrei civili, nevinovati. In tinerete fusese anglofil, pretuia valorile civilizatiei occidentale. Vom vedea insa cum filosofia arianismului germanic si politica "purificarii etnice" il va otravi pe deplin, si atunci a devenit cel mai important aliat al lui Adolf Hitler in razboiul european. Cum a ajuns un militar de cariera, mai mult, un general roman care se bucura de stima si incredere, sa se inhame la masina de razboi trasa de un fost soldat german oarecare, vulgar si dement? Istoria e lunga, nu o vom relata acum, dar ea nu poate sa faca abstractie de antisemitismul funciar al celor doi conducatori, german si roman. Daca Hitler credea cu fanatism in "doctrina rasiala a natiunii germane", Ion Antonescu era adeptul fanatic al "purificarii etnice". Doctrine monstruoase care i-au impins pe cei doi conducatori la fapte abominabile. Intre cele doua doctrine existau vase comunicante prin care galgaia antisemitismul. Nu cei doi dictatori inventasera antisemitismul, el era deja acceptat de doua milenii in lumea occidentala, provocase destule victime in randurile populatiei evreiesti, acum prolifera violent, de doua-trei generatii, in numeroase minti inlauntrul si in afara Germaniei, inlauntrul si in afara Romaniei.
O spune limpede istoricul Leon Polyakov: "Din 1940 pana in 1944 cea mai importanta diferentiere intre locuitorii Europei continentale a fost cea dintre Arieni si Semiti. Intr-adevar, fiintele omenesti apartinand primei categorii erau autorizate sa traiasca, pe cand cele apartinand celei de-a doua erau condamnate la moarte. In majoritatea cazurilor, in timpul celor patru ani, sentinta era executorie. Motivele ei erau expuse intr-o vasta literatura, azi uitata. Va fi suficient sa citam din "Mein Kampf", cartea autorului cel mai influent al acelui timp, Adolf Hitler: "Evreul nu indeplineste conditia prealabila esentiala pentru a fi un popor civilizator, el este lipsit de idealism. El este si ramane parazitul tipic, un linge-blide care, asemeni unui bacil daunator, se intinde tot mai departe, de indata ce-l cheama un teren favorabil care il poate hrani. Acolo unde se stabileste, poporul care il primeste se stinge dupa un timp mai mult sau mai putin indelungat. El otraveste sangele altora, dar il protejeaza pe al sau de orice schimbare. Pentru a-si ascunde masinatiunile si a adormi victimele, el nu inceteaza sa vorbeasca despre egalitate intre toti oamenii, fara consideratii de rasa sau culoare...El are drept scop aparent imbunatatirea conditiilor muncitorilor; in realitate, ratiunea sa de a fi este sa aduca starea de sclavie si, prin aceasta, sa nimiceasca toate popoarele neevreiesti."
Antisemitismul in Romania interbelica
Nu stiu daca Ion Antonescu a citit aceste elucubratii, dar in Romania interbelica n-au lipsit indivizii bantuiti de nebunia antisemita. O analiza adanca a fenomenului o intalnim in lucrarile publicate de Radu Ioanid, Lya Benjamin, Andrei Oisteanu, Jean Ancel, Mihail Ionescu si Zigu Ornea. Sarim peste ani; ziarul antisemit romanesc "Porunca Vremii" avertiza: "Dupa Diavol, crestinul nu are dusman mai crud decat pe jidan".
Antisemitismul politic dintre cele doua razboaie mondiale, comenteaza Andrei Oisteanu, nu a incetat sa proclame asocierea constitutiva dintre evreu si Diavol. In aceasta privinta, discursul nazist a dat tonul. Fie prin vocea pseudo-antropologului Hans Gunther (care sustinea in 1922 ca fizionomia diavolilor din iconografia vest-europeana seamana cu cea a evreilor est-europeni...), fie prin vocea ideologului de serviciu, Alfred Rosenberg, ("Vampirul evreu a capatat proportii diabolice" - vezi cartea sa, "Mitul secolului XX", din 1930), fie prin cea a lui Adolf Hitler insusi: "Doua lumi se confrunta intre ele! Omul-Zeu si Omul-Satana! Arianul si evreul sunt atat de indepartati unul fata de celalalt, pe cat este bestia fata de fiinta umana."
Simplificator, discursul nazist impune o viziune perfect maniheista: Dumnezeu versus Diavol, om vs. bestie, arian vs. evreu. Retorica practicata de Luther pare sa fi revenit dupa patru secole. Si nu este intamplator faptul ca, la Procesul de la Nurnberg (1946), un inalt lider nazist, Julius Streicher, a incercat sa se disculpe sustinand faptul ca, daca el si colegii sai national-socialisti sunt invinuiti de antisemitism, atunci si Martin Luther ar trebui sa stea alaturi de ei in boxa acuzatilor.
La jumatatea anilor '20, profesorul A. C. Cuza, de la Universitatea din Iasi, clama repudierea de catre Biserica ortodoxa a Vechiului Testament, care ar permite atotputernicia Satanei "intrupata de jidani". In 1928, tot el isi definea propria dogma antisemita: "Doctrina nationalista crestina" sau "Cuzismul". In acest cadru, A. C. Cuza il celebra pe Iisus Hristos, "galileanul de rasa arica" (sic!), cel care a luptat si i-a invatat pe toti sa lupte impotriva evreilor, "popor al Diavolului". Iisus a inlocuit cu invatatura sa divina "dogma diabolica a jidanilor", bazata pe "minciuna si crima" si, "evident, inspirata de Diavolul insusi". Acest tip de discurs nu putea sa duca decat la "Solutia finala": "singura solutie posibila a problemei jidanesti este eliminarea jidanilor", conchidea A. C. Cuza. Ne aflam doar doua-trei decenii inaintea sinistrei "Consfatuiri de la Wannsee" (Berlin, 20 ianuarie 1942), unde s-a hotarat aplicarea "Solutiei finale" voite de Hitler, de eliminare din spatiul european a circa 11 milioane de evrei. Inclusiv a evreimii romane. S-a pastrat Procesul-verbal al Conferintei de la Wannsee; intr-un tabel alfabetic sunt insiruite tarile care trebuiau "curatate" de evrei. Romania, incluzand Basarabia, figureaza cu 342.000 de evrei (nu erau inclusi evreii din Transilvania de Nord, la aceea data sub ocupatie ungureasca).
Dinamica Holocaustului
Cel mai autorizat istoric al Holocaustului, profesorul american Raul Hilberg scrie: "In esenta, procesul de exterminare a evreilor a fost german, si in centrul acestei istorii se afla, intai si-ntai, germanii, care au elaborat intreaga teorie, care au hotarat primele masuri practice si care au fost executantii. Ei, germanii, au modelat cadrul in interiorul caruia colaboratorii Axei sau colaborationistii din tarile ocupate au participat la aceasta operatiune. Ei, germanii, au fost cei care i-au silit pe evrei sa indure fie inchiderea in ghetouri, fie hazardul raziilor, fie in cele din urma, sa treaca pragul camerelor de gazare... Exterminarea evreilor din Europa de catre Germania a fost o lovitura magistrala, iar descumpanirea evreilor in fata agresiunii germane, o evidenta dovada a unui esec total... Nici politicile, nici actiunile antievreiesti n-au aparut brusc in 1933. De foarte multe veacuri si in numeroase tari, evreii fusesera victimele unor actiuni de distrugere."
Dar nu numai evreii. "In primii cinci ani de regim nazist, scrie istoricul Max I. Dimont ("Evreii, Dumnezeu si Istoria"), majoritatea celor trimisi in lagarele de concentrare erau crestini. Evreii au ajuns relativ tarziu, fiind rezultatul antisemitismului german, care a progresat in cinci faze, luand in fiecare faza in parte un moment de violenta din propria ei dinamica interioara.
1. Prima faza a inceput in 1933, o data cu accederea la putere a nazismului, si a constat mai ales din jefuirea magazinelor evreiesti, din batai ocazionale si din boicotarea tuturor afacerilor evreiesti.
2. A doua faza s-a instalat o data cu Legile rasiale de la Nurenberg, in 1935.
3. A treia faza a debutat in 1939, cu arestarea in masa a 20.000 de evrei, instaurand prima manifestare de violenta statala si prima detentie in masa in lagarele de concentrare. Pana in 1939, evreilor li s-a permis sa paraseasca Germania daca plateau Berlinului o taxa de rascumparare, si pana in acel an 300.000 din cei 600.000 de evrei ai Germaniei parasisera Germania. In 1939, taxa pentru emigrare s-a ridicat la intreaga avere detinuta de fiecare evreu in parte. La aceea data, oamenii de stat nazisti au inventat ideea de a-i retine drept ostatici pe ceilalti 200.000 de evrei din Germania pentru plata din partea evreimii mondiale a unei sume de rascumparare de 1,5 miliarde de Reichsmarks. Negocierile au inceput la Geneva, dar, din pricina invaziei Poloniei si Cehoslovaciei, Germania a intrerupt orice negociere.
4. A patra faza a inceput in 1940, cu deportarea tuturor evreilor germani si austrieci in ghetouri special create in Polonia, unde li se permitea sa moara de boli si foamete.
5. A cincea si ultima faza, asa numita "Solutie finala", a fost instituita de Hitler insusi. Dupa invadarea Rusiei, in 1941, scopul lagarelor de concentrare a fost schimbat din acela de detentie in cel de exterminare
Solutia finala nu ii viza doar pe evrei
"Solutia finala", dupa cum a fost conceputa de Hitler, ii includea nu numai pe evreii din Europa, ci prevedea si inrobirea "crestinilor subumani", cum erau considerati rusii, polonezii, romanii, ungurii si iugoslavii, si reducerea lor ca numar printr-un program nemilos de exterminare planificata. Inrobirea urma sa fie realizata prin exportarea respectivelor populatii in Germania, la munca fortata, iar uciderea lor urma sa fie implinita de forte speciale cunoscute sub numele de "Einsatzgruppen"... Procedeul pentru uciderea in masa era urmatorul: evreii (sau polonezii sau cehii sau rusii) erau stransi, dusi cu forta spre o zona pustie, obligati sa sape santuri si gropi, dupa care, pusi sa se dezbrace, erau aliniati in fata transeelor si mitraliati. Cei care cadeau de-a lungul malului, morti sau raniti, erau impinsi in gropi de catre soldati sau buldozere, dupa care se arunca pamant peste vii si morti deopotriva, peste adulti, copii si prunci. In total, "Einsatzgruppen" s-au facut vinovate de uciderea catorva milioane de crestini si a unui milion de evrei.
Totusi, Berlinului i s-a parut prea lent acest ritm. "Un nazist in culmea fericirii a raportat ca a descoperit metoda ideala. Avand la dispozitie 600 de prizonieri de razboi rusi, a experimentat pe ei un gaz foarte ieftin si usor de produs, cunoscut sub numele de Zyklon B, o cianura de hidrogen. In cateva minute, toti cei 600 de rusi erau morti. Fusese astfel gasita o metoda eficienta de a ucide milioane.
Nazistii germani s-au straduit sa nu lase documente scrise privind deciziile de exterminare sistematica a milioanelor de oameni. Un document relevant a scapat, totusi, scrupulozitatii nemtesti: acordul din 18 septembrie 1942 dintre capetenia nazista Heinrich Himmler si Otto Georg Thierach, ministrul de Justitie al Reichului, care face o referinta la exterminarea oamenilor prin munca ("Vernichtung durch Arbeit"). Dar, mult inainte, imediat dupa invadarea Poloniei, la 21 septembrie 1939, Reinchard Heydrich, seful Securitatii Reichului, a ordonat unitatilor sale speciale (Einsatzgruppen), sa-i "grupeze" pe evrei in ghetouri, iar micile comunitati (pana la 500 de suflete) sa fie imediat "lichidate". Intreaga Polonie ocupata devenise laboratorul "Solutiei finale". Pana la declansarea razboiului impotriva Uniunii Sovietice, in iunie 1941, jumatate de milion de evrei polonezi erau deja morti. Camerele de gazare au functionat numai in Polonia, dar evrei au fost ucisi in toate tarile calcate de cizma nazista, sau aliate cu Germania. Si in Romania.
Politicile antisemite din Romania, intre ideologie si oportunism
In Romania, responsabilul principal al politicii si actiunilor antievreiesti a fost Ion Antonescu. Nu distrugerea evreimii romane a fost scopul pentru care Ion Antonescu a venit la putere, dar, dupa ce a facut-o, maresalul s-a manifestat ca un dusman inrait al evreilor. Ca si bulgarii, romanii s-au alaturat Germaniei naziste din motive de oportunism. Dar spre deosebire de Bulgaria, Romania nu s-a aliat cu Germania decat dupa ce a fost nevoita sa abandoneze o parte considerabila a teritoriului sau. La 28 iunie 1940, Uniunea Sovietica a insfacat Bucovina si Basarabia, Ungaria a smuls, la 30 august 1940, Transilvania de Nord, si chiar pitica Bulgarie n-a pierdut ocazia sa taie, la 12 septembrie 1940, o bucata din Dobrogea. Generalul Ion Antonescu isi propuse sa spele aceasta rusine nationala, a ciuntirii tarii fara ca Armata romana sa se impotriveasca si fara sa traga macar un singur foc de arma. Imaginea eroului Ion Antonescu incepea sa infloreasca in mentalul romanesc.
Istoricul Raul Hilberg remarca un fapt interesant: "Armatele romane au luptat cu incrancenare la Odessa si la Stalingrad, iar atunci cand s-a schimbat tabara, romanii au luptat la fel de aprig impotriva germanilor si ungurilor. In atitudinea lor fata de evrei, Ion Antonescu si romanii au dat dovada de acelasi oportunism ambiguu. In unele perioade, de pilda, germanii se plangeau de incetineala lor exasperanta. Eichmann a vrut chiar sa-si recheme de la Bucuresti expertul in problemele evreiesti, ajungand la concluzia ca romanii nu fac decat ce vor ei. Dar alteori, tot germanii au trebuit sa intervina pentru a modera si a frana actiunile romanesti: birocratia germana nu putea tine pasul. Germania nu cerea masuri expeditive, ci o actiune definitiva si in profunzime."
Discursul antisemit al puterii de la Bucuresti
Tesu Solomovici descrie in cartea sa, "Istoria Holocaustului din Romania", modul cum nebunia antievreiasca a nazistilor i-a contaminat si pe multi militari romani. Autorul compara doua ordine de armata; la 10 octombrie 1941, feldmaresalul german von Reichenau ii indemna pe soldatii sai: "Soldatul german nu este numai un combatant versat in arta razboiului, ci si un vector al ideologiei nationaliste necrutatoare; de aceea el trebuie sa inteleaga necesitatea razbunarii crude, dar drepte, impotriva evreilor, care nu sunt oameni". La 3 septembrie 1941, de pe frontul Odessei, Ion Antonescu telegrafia adjunctului sau, Mihai Antonescu: "Toti evreii sa fie readusi in lagare, preferabil in cele din Basarabia, fiindca de acolo ii voi impinge in Transnistria... Trebuie sa se inteleaga de toti ca nu este o lupta cu slavii, ci cu evreii. Este o lupta pe viata si pe moarte. Ori invingem noi si lumea se va purifica, ori inving ei si devenim sclavii lor... Viata natiunii insasi depinde de victoria tuturor in contra Satanei. Si razboiul in general, si luptele de la Odessa in special, au facut cu prisosinta dovada ca Satana este evreul." (...)
Un istoric avizat al Holocaustului din Romania, Lya Benjamin, l-a cautat pe adevaratul Ion Antonescu acolo unde disimularea nu avea cum sa-i ascunda caracterul, furiile si conceptiile: in stenogramele Consiliului de Ministri si ale Consiliului de Cabinet din anii 1940-1944. Amintim ca la 6 septembrie 1940, dupa ce l-a alungat din tara pe regele Carol al II-lea, generalul Ion Antonescu a adresat o Proclamatie natiunii romane, prin care facea cunoscuta Platforma politico-ideologica a Statului National-Legionar, statuat prin Decretul Regal nr. 3151, semnat de regele Mihai I. Doua saptamani mai tarziu, la 25 septembrie 1940, "Monitorul Oficial" publica decretul privind alcatuirea Consiliului de Cabinet format din urmatorii: general Ion Antonescu, Conducatorul Statului si presedinte al Consiliului de Ministri, prof. univ. Mihai Antonescu, vice-presedintele Consiliului de Ministri, secretarii de Stat de la ministerele de Interne, Apararii, Afacerilor Externe, de Justitie, al Economiei Nationale si de Finante, "nucleul dur" al noului regim legionaro-antonescian.
Ca si cum ar fi vrut sa infirme imaginea dictatorului, Ion Antonescu si-a petrecut mii de ore in sedinte de Consiliu, ascultand rapoarte, analizandu-le, dand ordine, sarindu-si adesea din fire, tipand, amenintand. Stenografii consemnau cu fidelitate vorbele Conducatorului. In sedinta Consiliului din 8 aprilie 1941, Antonescu spune, si stenograful noteaza: "Am crescut cu ura impotriva dusmanilor natiei, printre care se numara si jidanii", sau "Cred ca nu aveti nici un motiv sa banuiti ca as fi filosemit; sunt cel mai antisemit dintre dv. toti". Abunda in stenograme, scrie Lya Benjamin, epitetele de parazitologie, zoologie si diferite texte antisemite, ca de exemplu: pleava, paraziti, plaga, plosnite, satana; toate utilizate in forul suprem al conducerii de stat pentru a-i caracteriza pe evrei.
Stenogramele demonstreaza modul in care conducerea statului aborda punerea in practica a masurilor antievreiesti sau revenirile conjuncturale asupra unor masuri represive: romanizarea, purificarea etnica, deportarile in Transnistria, represiunile de la Odessa, impunerea semnului distinctiv de identificare, interzicerea convertirii sau restrictiile de aprovizionare, dar si, la antipod, organizarea emigrarii, oprirea deportarilor si repatrierea din Transnistria. Tot atatea masuri si evenimente care au afectat decisiv destinul evreilor din Romania in epoca Holocaustului...
"Romanizarea" treptata si interesul national
S-ar putea obiecta ca intre vorbe si fapte era o anume discrepanta - dovada, faptul ca procesul de romanizare a fost dus pana la capat "numai" in Basarabia si Bucovina. In Vechiul Regat si in sudul Transilvaniei exproprierile au fost partiale, evreilor li s-au luat, in principal, proprietatile rurale, morile, fabricile de panificatie, intreprinderile de cherestea si prelucrare a lemnului, distileriile, proprietatile individuale imobiliare urbane, intreprinderile farmaceutice, drogheriile, casele de sanatate, cinematografele, proprietatile comunitare s.a. In privinta romanizarii fortei de munca, evreii au fost exclusi din domeniul sanitar, avocatura si Justitie in general, inginerie, arhitectura, intreprinderi particulare, teatre, invatamant, meserii s.a. Ce-i drept, regimul nu a promulgat o lege generala pentru exproprierea tuturor intreprinderilor comerciale si industriale. Planul de romanizare a fost conceput ca un plan cu o durata de cinci-zece ani. De la bun inceput, seful statului a declarat deschis ca va promova penetrarea treptata a elementelor etnice romanesti in economie, pentru a evita distrugerea structurilor economice ale statului si a preveni un eventual dezastru economic". Lya Benjamin subliniaza ca din aceasta perspectiva "antisemitismul regimului antonescian a fost mai putin radical decat cel al nazistilor; asa se explica si supravietuirea evreilor din Vechiul Regat si din Transilvania de sud." Istoricul atentioneaza ca pentru a intelege complicata tesatura a particularitatilor antisemitismului practicat de maresalul Ion Antonescu e necesara precizarea ca nu era vorba de spirit de toleranta sau filosemitism la conducatorul statului, el actionand "doar din interes de ordin economic, politic sau istoric". Noteaza stenograful spusele maresalului in sedinta din 20 aprilie 1943: "Noi suntem o tara mica, nu o tara mare, ca Germania. Eu lupt sa castig razboiul, dar se poate intampla sa-l castige democratiile. Si noi stim ce inseamna democratia. Inseamna iudeocratie. Si, atunci, sa expun eu ca generatiile viitoare ale neamului sa fie pedepsite fiindca printr-o asemenea masura a mea au fost scosi evreii din tara?"
Hitler si ceilalti lideri nazisti, nu aveau asemenea scrupule cand era vorba de "solutionarea" problemei evreiesti, comenteaza istoricul vorbele maresalului, dar aceasta distantare fata de ideologia si faptele hitlerismului nu absolva antisemitismul regimului antonescian.
Obsesia "purificarii etnice" si a "ultimei sanse"
E interesant de observat in stenogramele Consiliului cat de mult sunt preocupati cei doi Antonescu de definirea notiunii de evreu. Istoricul Lya Benjamin crede ca acest demers se inscria in scenariul pregatirii Holocaustului. Cei doi Antonescu erau oameni scoliti si umblati prin Occident, cunosteau valorile si legile democratiei. Ca sa priveze de drepturi o minoritate de sute de mii de oameni, s-o prigoneasca si sa promoveze asasinatele in masa, ei aveau nevoie mai intai sa-si delegitimeze victimele. In sedinta de Consiliu din 12 martie 1941, Mihai Antonescu preciza: "Definitia este necesara pentru a-i putea elimina pe evrei din natiunea romana, atat din punct de vedere etnic, cat si spiritual".
Stenogramele dezvaluie cat de obsesiva a fost pentru Ion Antonescu ideea "purificarii etnice". La 7 februarie 1941, maresalul spunea in sedinta Consiliului de Cabinet: "Daca timpurile ar fi normale, eu as proceda, in mod normal, la eliminarea din statul roman, in masa, a elementelor evreiesti, adica la izgonirea lor peste granita... Dar nu sunt neuman. Aceasta este o problema pe care nu poate s-o rezolve neamul romanesc singur, ci care se inlantuie in spatiul continental si intercontinental si vom vedea ce solutie se poate da acestei probleme, cu timpul".
Timpul pe care il invoca maresalul nu a intarziat. La 22 iunie 1941 armatele germane si romane au atacat Uniunea Sovietica. Patru zile inainte de declansarea razboiului, la 17 iunie 1941, Mihai Antonescu preciza in sedinta Consiliului: "Ceea ce pot sa va anunt este ca noi trebuie sa folosim acest ceas ca sa facem purificarea populatiei...in ce priveste anumite populatiuni de origine etnica, si va asigur ca nu numai in ce priveste evreii, dar in ce priveste toate nationalitatile, vom ajunge sa practicam o politica de totala si violenta inlaturare a elementelor straine."
Trei saptamani mai tarziu, la 8 iulie 1941, dupa victoriile obtinute pe frontul din rasarit, Mihai Antonescu ii indruma astfel pe guvernatorii Basarabiei si Bucovinei recent eliberate: "Omenia siropoasa, vaporoasa, filosofica nu are ce cauta aici...Daca este nevoie, sa trageti cu mitraliera". Nu era o simpla metafora. Paranoia "purificarii neamului" ii imbolnavisera grav pe cei doi Antonescu. La 6 octombrie 1941, Ion Antonescu declara: "In ceea ce priveste pe evrei, am luat masura ca sa-i scot definitiv si total din aceste regiuni (Basarabia si Bucovina)...Daca nu profitam de situatia care se prezinta pe plan international si european pentru a purifica neamul romanesc, scapam ultima ocazie pe care istoria ne-o pune la dispozitie. Pot aduce si Basarabia inapoi si Transilvania, daca nu purific neamul romanesc n-am facut nimic, caci nu frontierele fac taria unui neam, ci omogenitatea si puritatea rasei lui. Si aceasta urmaresc in primul rand". Iar la 13 noiembrie 1941 isi exprima si mai limpede vointa: "Evreii nu trebuie menajati...Sa nu credeti ca ei n-au sa se razbune atunci cand vor avea posibilitatea. Dar, ca sa n-aiba cine sa se razbune, termin eu cu ei mai inainte".
Momentul de cumpana din vara lui 1942
In timp ce masina criminala a "purificarii etnice" trecea ca un tavalug al mortii peste comunitatile evreiesti basarabene, bucovinene si ucrainene, ce se intampla in "cealalta Romanie"? Marginalizati, exclusi din viata oficiala a tarii, barbatii erau dusi fortat sa sape santuri si sa construiasca cazemate, munceau la curatarea zapezii, copiii, exclusi din scolile romanesti, continuau totusi sa invete in scoli evreiesti, functionau si "universitati" evreiesti, Antonescu a permis chiar functionarea unui Teatru evreiesc, "Baraseum", viata evreiasca nu era lipsita de privatiuni si de spaime, dar era viata, o viata ciuntita, dar nici vorba sa o compari cu ceea ce se petrecea in Transnistria. "Holocaustul asimetric"!
A existat vreodata pericolul lichidarii evreimii din Romania dezmembrata? A existat, mai ales in prima perioada a guvernarii antonesciene. Un an dupa cucerirea puterii, la 6 septembrie 1941, Ion Antonescu facea cunoscut intr-o sedinta de Consiliu: "Noi avem zeci de mii de jidani, pe care am intentia sa-i arunc in Rusia".
In vara anului 1942, pericolul deportarii evreimii in lagarele de exterminare din Polonia devenise iminent. Autoritatile naziste reusisera sa obtina in acest sens consimtamantul scris al lui Mihai Antonescu. Maresalul fusese incunostintat. La 2 iulie 1942, Ion Antonescu vorbea foarte hotarat: "Imi este egal daca aceste elemente (evreii, n.a.) trec dincolo de Bug, in Transnistria, sau dincolo de Mediterana, in Palestina, esential este ca aceste elemente sa plece de pe teritoriul nostru". Berlinul avea insa alte planuri cu evreimea romana, o voia in cuptoarele de la Auschwitz.
Istoricii au felurite explicatii asupra evenimentelor petrecute in vara acelui an. Ce anume s-a petrecut in mintea lui Ion Antonescu nu vom sti niciodata, dar ar trebui sa concluzionam ca, impotrivindu-se, in ultima clipa, sa-i predea pe evreii-romani nazistilor germani, Ion Antonescu refuza, implicit, sa devina "papusa" lui Adolf Eichmann, killerul nazist al evreimii europene. Actiunea fusese pregatita in cel mai strict secret. Din surse germane si romanesti putem reconstitui acest moment deosebit de dramatic din istoria supravietuirii evreimii romane.
La 22 iulie 1942, Gustav Richter, consilierul in problema evreiasca din Legatia Germaniei la Bucuresti, comunica Berlinului ca a obtinut acceptul scris al lui Mihai Antonescu pentru deportarea evreilor din Romania spre centrele de exterminare din Polonia. Patru zile mai tarziu, la 26 iulie 1942, Adolf Eichmann incepe sa preseze, bucuros de propunerea autoritatilor romanesti ca germanii sa se ocupe ei insisi de transportarea primelor grupe de evrei banateni (din Aiud, Timis-Torontal si Turda).
Bucuria lui Eichmann era insa prematura. Concomitent cu mesajul primit, Berlinul afla din alte surse speciale ca maresalul Ion Antonescu nu are de gand sa-i deporteze pe evreii-romani. Eichmann refuza sa creada, el continua sa organizeze, cu meticulozitatea tipic germana, deportarea evreimii-romane. Daca romanii nu aveau suficiente vagoane, va trimite el trenuri. Energia ucigasa germana se izbea insa de voita lentoare romaneasca. Furios, Eichmann organizeaza la Berlin, la 26 septembrie 1942, o conferinta a specialistilor cailor ferate germane si romane. Generalul T. C. Orezeanu, directorul general C.F.R. si Traian Buradescu, directorul transporturilor, informeaza Consiliul de Ministri al Romaniei si Ministerul de Interne. Scrisorile lor ajung la Radu Lecca, imputernicitul pentru reglementarea regimului evreiesc din Romania. Spion german, Lecca avea propriile sale socoteli, raspunde ca nu-si aminteste despre ce e vorba si ce vrea Adolf Eichmann. Nici un reprezentant roman nu va participa la consfatuirea de la Berlin. Consfatuirea va avea totusi loc, iar germanii, siguri pe ei, decid singuri cum se va desfasura deportarea celor 280.000 de evrei-romani. Trenuri speciale, cu cate 50 de vagoane-marfa, ar fi trebuit sa transporte la fiecare doua zile un numar de 2000 de evrei, pe traseul Adjud-Belzec (Polonia).
Guvernul de la Bucuresti saboteaza planurile Berlinului
Planul criminal al lui Eichmann va ramane doar pe hartie. La 29 septembrie 1942, Mihai Antonescu recunostea in sedinta Consiliului: "La un moment dat s-a discutat problema trimiterii unor evrei din tara noastra in alta parte. N-a stiut de acest lucru decat dl maresal Antonescu si cu mine si inca cineva, de legatura cu guvernul Reichului. Nu s-au scris decat trei randuri, foarte vagi, si n-a stiut despre ele, despre aceasta chestiune, decat cineva din SS-ul german."
Stenograful a mai notat ceva foarte important din explicatiile lui Mihai Antonescu in sedinta din 13 octombrie 1942: "Domnilor ministri, in ultima vreme s-au produs o serie intreaga de nemultumiri si mai ales o atmosfera foarte nefavorabila in legatura cu regimul evreilor. Este inutil sa va spun ca eu nu sunt filosemit... Consider insa ca, datorita situatiei internationale, datorita faptului ca in alte tari regimul evreilor nu este ca cel al nostru, din Romania, trebuie sa nu cream o situatie in care sa para ca ne este egal daca, pe planul masurilor de civilizatie, Guvernul roman contribuie la prestigiul tarii creat de armata sau lucreaza impotriva lui... Nu fac reforma antisemita pentru germani si pentru doctrina doctorului Alfred Rosenberg... orisicata primejdie europeana ar putea sa reprezinte inca comunismul evreiesc sau simpla ideologie iudaica. Pe mine ceea ce ma intereseaza este sa fac nationalism romanesc... Aceasta este situatia noastra... Deocamdata se suspenda toate trimiterile de evrei peste Nistru."
Pana in acel moment, 284 de evrei bucuresteni fusesera deja deportati. Istoricul, obisnuit cu deciziile contradictorii ale maresalului, inregistreaza si aceasta curiozitate: dupa 510 zile de Transnistria, Antonescu a ordonat readucerea acasa a evreilor bucuresteni deportati.
Indiferenta populatiei romanesti
In cadrul unui simpozion international pe tema "Identitati evreiesti si antisemitismul in Europa Centrala si de Sud-Est", scriitoarea Magdalena Boiangiu a vorbit despre "Ferestrele inchise", un nume dat indiferentei. I-a staruit in minte, ca o enigma, povestea lui Elie Wiesel despre drumul coloanei din care facea parte, el, familia lui, coreligionarii sai, plecati din ghetou spre gara din Sighet. "Pe strazile orasului, toate obloanele de la ferestre erau inchise", scrie Magdalena Boiangiu. "Oamenii din casele acelea ramaneau pe loc si nu erau interesati de despartire, cine, unde pleaca si ce bagaje au reusit sa ia cu ei. Nu era doar o absenta a curiozitatii, ci si prezenta a ceea ce psihologii considera a fi efectul unui mecanism de aparare, o strategie autoprotectoare prin care oamenii isi inabusa disconfortul, elimina anxietatea si se conving ca nu se petrece nimic deosebit. Ceea ce ei nu vroiau sa vada, inceta sa mai existe." (...)
Episoade asemanatoare se pot gasi in mai toate relatarile supravietuitorilor, din toate tarile aliate cu nazistii sau ocupate de ei: la Sighet, ruperea de normal s-a petrecut in ambianta deplinei indiferente a vecinilor, la fel si la Campulung Moldovenesc (vezi amintirile lui Miriam Bercovici), la Paris, si la Berlin.
Este de presupus ca intre omul care inchide fereastra pentru ca nu vrea sa se uite la ceea ce se intampla pe strada si isi pazeste confortul psihologic prin negarea, obturarea realitatii si cel care asista indiferent la maltratarea semenilor sai se afla argumentele propagandei: de-a lungul timpului viitoarele victime au fost scoase, cu ajutorul cuvantului, din conditia umana, iar realitatea legislatiei rasiale a facut treptat din evrei obiectul diverselor restrictii, aplicate haotic si abuziv.
Legea nu-i mai apara pe evrei
Cum observa Mihail Sebastian in "Jurnalul" sau, antisemitismul legionarilor era brutal, dar lasa o portita de speranta prin posibilitatea apelului la lege, in timp ce legislatia promulgata de generalul Ion Antonescu, (si ce mare lucru daca le-a luat echipamentul de schi, se intreba recent un bucurestean, pentru asta "il faceti" criminal de razboi?), rapeste aceasta perspectiva. Elementele legislatiei rasiale au fost adoptate cu mult timp inainte de se fi putut formula acuzatia ca evreii au tras in soldatii romani care se retrageau din Basarabia si i-au intampinat cu flori pe cei sovietici. Or, asa cum a demonstrat Raul Hilberg, intre masurile administrative interzicand evreilor sa mai posede proprietati imobiliare si exterminarea lor exista o legatura care functioneaza ca "o structura latenta intrinseca... In aceasta actiune trei pasi sunt organici: definirea evreului, concentrarea si anihilarea, exterminarea" (Raul Hilberg, "The politics of Memory"). Si daca la cel de al treilea pas sunt putini martori, primii doi se petrec in vazul tuturor... Legislatia rasiala, deposedarea treptata de drepturi, deciziile aleatorii ale administratiei, fie ea poloneza sau romaneasca (cea germana era mai consecventa), au indus populatiei ideea ca evreul nu mai este ocrotit de nici o lege, ca poate fi furat, batut, ucis si nimeni nu-i va lua apararea. Indiferenta in fata crimei este bine pregatita de indiferenta in fata insultei si a discriminarii. Constantin Visoianu ii spunea, in 1941, lui Mihail Sebastian dupa ce se incrucisasera pe strada cu un grup de evrei: "De cate ori vad un evreu sunt ispitit sa ma apropii de el, sa-l salut si sa-i spun: "Domnule, va rog sa ma credeti ca eu nu am nici un amestec"". Sebastian comenta cu amaraciune: "Nenorocirea e ca nimeni nu are nici un amestec. Toata lumea dezaproba, toata lumea e indignata, dar nu mai putin fiecare e o rotita in aceasta imensa uzina antisemita care e statul roman, cu birourile, autoritatile, presa, institutiile, legea si procedeele lui."
Raul Hilberg nota, in cartea sa "Criminalii, victimele, martorii", ca exterminarea evreilor a fost in sine o realitate extraordinara si (din interiorul acestui extraordinar) indivizii, ca si institutiile, isi cautau stabilitatea, echilibrul specific, in rutina lor zilnica. Si nu avea importanta daca erau criminali, victime sau martori, "toti simteau nevoia continuitatii si a echilibrului". Pentru ca sa-si mentina acest echilibru al continuitatii, martorul este inclinat sa auda argumentele calaului, mai curand decat vaietele victimei si indiferenta lui il favorizeaza pe primul.
Istorii diferite, interese divergente
Staruie senzatia ca romanii si evreii au trait doua povesti diferite inainte si in timpul celui de-al doilea razboi mondial: pentru populatia majoritara victoria germana ar fi putut crea avantaje, in timp ce victoria rusilor era o perspectiva catastrofala, iar evreii - fara a dori cu tot dinadinsul victoria URSS - isi dadeau seama ca viata lor depinde de infrangerea germanilor. Istoria a lucrat, cum se stie, in sensul implinirii relelor previziuni, Romania a intrat in zona de influenta si de stapanire a comunismului, perceput ca forma a vechiului imperialism tarist, noua fiind lozinca internationalismului proletar atribuita de intelectuali, dar si de popor, proiectului evreiesc de dominare a lumii. In acest substrat isi gasesc radacinile acuzatiile ca evreii ar fi fost agenti ai comunismului si ai represiunii exercitate asupra valorilor romanesti, aceste acuzatii justificand a posteriori crimele din timpul razboiului.
De ce i-a protejat Antonescu pe evreii din Vechiul Regat?
Istoricului roman Dinu C. Giurescu s-a straduit sa raspunda intrebarii: ce l-a determinat pe maresalul Ion Antonescu sa nu dea urmare planurilor Berlinului de exterminare a evreimii romane? Trei motive, enumera profesorul Giurescu:
1. Atitudinea de principiu a lui Ion Antonescu fata de evreii din Romania: "Am dat raspunsul cuvenit. Am luat angajamente fata de evreii din Vechiul Regat. Le mentin. Nu am luat nici un angajament fata de evreii din noile tinuturi (Basarabia, Bucovina, Ucraina n.a.)", scria maresalul pe un memoriu, din 19 octombrie 1941, al dr. Wilhelm Filderman, care intervenea pentru oprirea deportarilor din Basarabia si Bucovina). Cu un alt prilej, Ion Antonescu declara: "Am garantat prin declaratiile facute viata si libertatea evreilor autohtoni. Trebuie sa ma tin de cuvant..."
2. Interventiile si declaratiile unor mari personalitati ale vietii publice romanesti, precum Regina-Mama Elena, Traian Popovici, primarul Cernautiului, fruntasii marilor partide politice (Partidul National Liberal si Partidul National Taranesc) Iuliu Maniu, Gheorghe Bratianu, Constantin I. C. Bratianu, Ion Mihalache, dr. Nicolae Lupu, Ghita Pop etc. Constantin I. C. Bratianu, de pilda, i-a scris maresalului: "Deportarea evreilor continua; sub diferite pretexte se gasesc noi vinovati, care sunt expediati. Aceste orori, care constituie o palma pe obrazul tarii, sunt cu atat mai revoltatoare cu cat, fara nici o vina, sunt trimisi la moarte batrani, femei si copii. Am unele informatii ca masurile acestea provin din sugestiuni externe fiindca vor sa elimine orice concurenta evreiasca din Romania, indeosebi din Ardeal si Banat. Am spus-o si o repet, pe cat de paradoxal poate parea, chestiunea evreiasca este o chestiune romaneasca si inca din cele mai importante." Numeroase interventii au fost facute de Wilhelm Filderman, presedintele Uniunii Comunitatilor Evreiesti din Romania, dr. Alexandru Safran, rabinul-sef al evreilor din Romania, baronul Neumann din Arad, monseniorul Andrea Cassulo, nuntiul papal de la Bucuresti etc.
3. Protestele si notele internationale trimise maresalului Ion Antonescu. La mijlocul lui noiembrie 1942, de pilda, secretarul de Stat american Cordell Hull i-a trimis maresalului o nota foarte dura in care ameninta conducerea Romaniei cu represalii daca nu inceteaza deportarile de evrei.
292.149 de evrei romani au fost salvati
Istoricul Dinu C. Giurescu concluziona: "Guvernul maresalului Ion Antonescu a pus in aplicare, sistematic, o politica antisemita. Ea urmarea sa izoleze cat mai mult pe evreii cetateni romani din societatea, economia si cultura tarii. In intervalul ianuarie 1941 - august 1944, evreii din Romania au fost supusi unor repetate discriminari, confiscari, persecutii - toate legiferate. Ramane insa si rezultatul ultim care este esential: 292.149 evrei au ramas in viata in Romania pana in august 1944, prin decizia maresalului Ion Antonescu - indiferent de motivatiile ei - de a nu pune in aplicare "Solutia Finala" ceruta de autoritatile naziste. De ce n-a cerut Berlinul mai insistent lui Ion Antonescu sa deporteze evreii romani spre lagarele mortii din "Guvernamantul General" (Auschwitz etc. n.a.)? In toamna lui 1942, Romania avea 26 divizii pe frontul de Est. Dupa succesul marii ofensive sovietice din iarna 1942-1943, Berlinul avea neaparata nevoie de cooperarea in continuare a Armatei romane. Romania nu era o tara ocupata. Autoritatile naziste nu controlau Guvernul roman, ci negociau cu el. In plus, relatiile personale Ion Antonescu-Adolf Hitler au facut, probabil, ca Fuhrer-ul sa nu forteze lucrurile. Trupele germane nu au ocupat Romania in primavara anului 1944 si nu au instalat la Bucuresti un guvern marioneta gata sa indeplineasca orice cerere a Berlinului. Inclusiv trimiterea evreilor spre lagarele mortii, asa cum s-au petrecut lucrurile in Transilvania de Nord in vara anului 1944, dupa ocuparea Ungariei (de catre germani) in martie 1944. Concluzia: in august 1944 evreii romani erau in viata si acesta este rezultatul esential." Istoricul se refera, evident, la evreimea din Moldova, Muntenia, Dobrogea, Banat si Transilvania de Sud.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.