Peste doua milioane de copii s-au nascut in Romania la comanda Decretului 770 din 1966 pana in 1989. Femeile mai tinere de 40 de ani erau silite, prin acest decret, sa faca minim patru copii. In 25 decembrie 1988, temuta lege a fost modificata: limit
Peste doua milioane de copii s-au nascut in Romania la comanda Decretului 770 din 1966 pana in 1989. Femeile mai tinere de 40 de ani erau silite, prin acest decret, sa faca minim patru copii. In 25 decembrie 1988, temuta lege a fost modificata: limita de varsta s-a ridicat la 45 de ani, iar numarul de copii la cinci. "Decreteii", cum li s-a spus, sunt astazi adulti si tineri intre 38 si 16 ani.
Nascuti la comanda, un documentar dramatic, produs de Florin Iepan si Razvan Georgescu, producator executiv Lucia Hossu Longin, reconstituie traumele pe care acest experiment unic in Europa comunista le-a provocat in familiile romanilor. "A fost un copil nedorit", marturiseste Adriana in film, povestindu-si drama. Pe Radu l-a nascut, dincolo de vointa ei si a parintilor, pe cand era eleva de liceu. N-a putut scapa de sarcina in conditiile drastice ale Decretului. L-a crescut cum a putut. Destinul si-a marcat teritoriul: Radu a murit tanar. A murit in 1989, secerat la Revolutie.
O tulburatoare poveste spune un alt personaj, Marius, un tanar crescut intr-un orfelinat, nu pentru ca ar fi fost orfan, ci pentru ca mama sa a fost obligata sa declare la emisiunea "Reflector" ca nu merita demnitatea de "mama". TVR selecta in anii '70-'80 aceste "cazuri exemplare" impreuna cu Militia, care insotea reporterul pentru ca televiziunea sa-si desavarseasca misiunea propagandistica pe care n-a parasit-o nici azi, dupa 15 ani de libertate. Prin riguroase cercetari de arhiva, producatorii filmului au dezgropat imaginile acelei criminale emisiuni care il arata pe Marius copil, langa mama sa, o tanara speriata, silita sa se autodenunte sub amenintarea vizibila a unui microfon. "Eu tot am iubit-o pe mama, ca sufletul n-au putut sa ni-l ia", marturiseste Marius, acum matur, smuls de langa mama si dus la Casa de copii fiindca era nevoie de un exemplu.
Ceausescu, "tatal suprem"
Si copilul cu numarul de inmatriculare 20.000.000 trebuia sa fie tot un exemplu. De data aceasta pozitiv. Pilda a "marilor realizari" demografice, in realitate o alta mistificare: prezentat la televizor ca fiind nou-nascutul care a ridicat populatia Romaniei la douazeci de milioane, copilul a fost selectat cu atentie, fara legatura cu statistica, pentru a corespunde criteriilor lui Ceausescu, adica sa aiba origine sanatoasa, sa fie baiat, sa fie blond, sa aiba frati. Televiziunea a desavarsit lucrarea, aratandu-l pe Ceausescu in chip de "tata suprem" alaturi de familia recunoscatoare. Liber acum sa vorbeasca, capul familiei isi aminteste cum au fost pusi sa scoata ceva mobila din casa pentru ca TVR sa-i filmeze carand entuziasti mobila cea noua, cumparata "prin grija partidului".
Imaginile de arhiva care prezinta delirul Epocii Ceausescu, intr-un usor exces, interviurile cu medici si asistente, paciente de odinioara, moase de ocazie, "decretei", scot la lumina dispretul cu care au fost tratate femeile si familia in Romania, timp de 23 de ani. Statisticile nu pastreaza numarul femeilor anchetate pe masa ginecologica, care au murit din avort "ilicit". Legea Lustratiei ar putea rascumpara moral suferinte pentru care, deocamdata, n-a platit nimeni.
Filmul Nascuti la comanda, productie a TVR, Arte/ZDF, WDR (Germania), TV Ontario (Canada), a fost prezentat in premiera internationala in Olanda, iar in premiera romaneasca pe TVR 1, intr-o lansare facuta la Postavaria Romana, printre femei care au trecut, inevitabil, prin experienta traumatica a Decretului 770. Dezbaterea in direct la care au fost invitati politicieni, ziaristi, cat si o gama de potentiali "responsabili" - ginecolog, preot, ofiter - a subliniat dimensiunea si consecintele experimentului. "Este vorba despre libertate si despre valoarea ei", a conchis regizorul Florin Iepan.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.