Numirea, la 14 aprilie 2005, a lui John Negroponte in functia de director al "National Intelligence" a dat nastere la numeroase controverse in Statele Unite, scandalizandu-i pe militantii pentru drepturile omului si pe aparatorii libertatilor civile.
Numirea, la 14 aprilie 2005, a lui John Negroponte in functia de director al "National Intelligence" a dat nastere la numeroase controverse in Statele Unite, scandalizandu-i pe militantii pentru drepturile omului si pe aparatorii libertatilor civile. Noul "tar" al comunitatii americane de informatii are un trecut nu tocmai curat: el e unul dintre artizanii razboiului de contra-insurgenta sponsorizat de Statele Unite in America Latina in anii '80. In calitate de ambasador in Honduras, Negroponte a coordonat intregul efort al SUA de a sustine fortele "contras" (anticomuniste) din Nicaragua vecina, dominata pe atunci de "sandinistii" (pro-comunisti) ai liderului Daniel Ortega, element format si sustinut de URSS si Cuba. Nu a fost strain de abuzurile si excesele dictaturilor militare din regiune. "Marginalizat" in anii '90, Negroponte a revenit in forta pe scena politica in timpul Administratiei George W. Bush. Ca ambasador al SUA la Natiunile Unite, el a reusit, in 2001, sa treaca prin Consiliul de Securitate - unde functioneaza legea "veto"-ului - o serie de rezolutii care acuzau regimul de la Bagdad, pavand astfel drumul pentru invazia americana din Irak (2003). Ulterior, acuzatiile s-au dovedit false. In iunie 2004, presedintele Bush l-a numit pe Negroponte ambasador la Bagdad, cu misiunea de a-l sprijini pe primul-ministru interimar, Iyad Allawi, in combaterea rezistentei irakiene si a organizarii primelor alegeri "democratice" din Irak. A parasit acest post pentru a lua in primire nou infiintata functie de director al "Informatiilor Nationale", creata pentru a "sincroniza" activitatea serviciilor secrete din Statele Unite. Negroponte va coordona 15 agentii (civile si militare) americane care actioneaza in domeniul informatiilor secrete, avand la dispozitie un buget de aproximativ 40 de miliarde de dolari. Functia sa a fost creata in cadrul amplei reforme a serviciilor secrete, promulgate de presedintele Bush in decembrie 2004. Intre altele, Negroponte va avea sarcina de a-i prezenta presedintelui Bush un "raport zilnic" privind amenintarile iminente cu care se confrunta Statele Unite.
"Daca vrem sa oprim terorismul inainte ca acesta sa loveasca, trebuie ca agentiile noastre de informatii sa lucreze unitar", a declarat presedintele Bush in discursul prin care anunta numirea lui John Negroponte in functia de director al "National Intelligence". Pana la reforma din decembrie 2004, "liderul" comunitatii americane de informatii era, prin traditie, directorul CIA, insa accesul acestuia in "bucataria" celorlalte servicii secrete ramanea limitat.
Sincronizarea si comanda unitara au fost pricipalele recomandari ale Comisiei bi-partite care a investigat evenimentele din 11 septembrie 2001. Reforma serviciilor secrete aduce, insa, si alte noutati.
Marea schimbare este abrogarea interdictiei CIA si agentilor de informatii militare de a se angaja in operatiuni de spionaj pe teritoriul SUA (spionajul domestic), precum si in actiuni interne "acoperite". Aceasta interdictie data inca din 1947, si nu a fost niciodata pusa in discutie pana acum.
Militantii pentru drepturile omului si organizatiile pentru apararea libertatilor civile avertizeaza asupra primejdiei utilizarii unor metode specifice CIA impotriva unor cetateni americani. Este vorba despre metodele clandestine, "ilegale", despre operatiunile a caror paternitate nu este niciodata recunoscuta. Astfel de metode, considerate uneori indispensabile (si deci acceptabile) in spionajul extern, au fost pana acum strict interzise pe teritoriul Statelor Unite.
Numirea lui John Negroponte in fruntea serviciilor secrete americane nu este de natura sa-i linisteasca pe cei care se tem de eventualele abuzuri ale administratiei.
470 de documente confidentiale ale ambasadorului Negroponte din Honduras
La 13 aprilie 2005, cotidianul "Washington Post" (invocand "Freedom of Information Act") a obtinut desecretizarea a 470 de documente confidentiale - telegrame si rapoarte diplomatice - din perioada in care Negroponte a fost ambasador in Honduras si coordona activitatea fortelor "contras".
Desi documentele confidentiale privind activitatea lui John Negroponte in Honduras fusesera scoase de sub clasificare inca din 1998, initiativa lui "Washington Post" a permis, abia acum, accesul opiniei publice la aceste documente.
John Negroponte fusese trimis ambasador in Honduras, dupa ce predecesorul sau esuase in tentativa de a ascunde opiniei publice valul de asasinate, rapiri de persoane, arestari ilegale si torturi ale regimului militar Roberto Suazo, sustinut de Statele Unite. Negroponte nu numai ca a reusit sa elimine orice raport despre violarea drepturilor omului in Honduras, dar a izbutit sa creasca ajutorul american pentru acest stat de la 4 milioane pe an, la 80 de milioane. De aproape 20 de ori! Personalul Ambasadei SUA de la Tegucigalpa a crescut la 3000 de oameni - in vremea aceea constituia cea mai numeroasa ambasada americana. La Washington erau discutii daca Ambasada lui Negroponte din Honduras mai poate ramane in subordinea Departamentului de Stat, sau ar trebui sa fie trecuta in subordinea Pentagonului, spre care se indreptau marea majoritate a rapoartelor din Honduras.
In acelasi timp, spirit meticulos, John Negroponte a largit considerabil sfera de activitati a CIA in zona. Operatiunile CIA includeau si finantarea, organizarea, antrenamentul si echiparea unei unitati militare ilegale, o "echipa a mortii", cunoscuta ca "Batalionul 3-16 (316)". Acest batalion se specializase in rapirea, retinerea ilegala, torturarea si asasinarea a numerosi ziaristi, lideri sindicali, studenti si alte persoane, banuite de simpatii de stanga. Marturiile celor care au reusit sa scape cu viata sunt cutremuratoare. Ei au povestit ca au fost batuti, torturati cu bestilitate, drogati. Femeile erau violate. Unii dintre supravietuitori au indicat ca, in cateva randuri, au fost interogati de personal american. Probabil agenti CIA.
Este foarte interesant faptul ca metoda "rapirii ziaristilor" si a altor persoane a reaparut in 2004 in Irak, - cand Negroponte a devenit ambasador - fiind atribuita unor asa-zise grupuri islamiste "teroriste". In mod straniu, insa, grupurile teroriste urmaresc cu precadere ziaristii si activistii independenti, atat de detestati de autoritatile Coalitiei. Nick Berg este primul si cel mai bun exemplu in acest sens. Giuliana Sgrena, impuscata ulterior de o "patrula" americana, este un altul. Ziarista la cotidianul comunist "Il Manifesto", Sgrena protestase contra invaziei Irakului, si adunase marturii la moscheea Universitatii din Bagdad despre utilizarea la asediul orasului Fallujah a unor "arme interzise".
Peter Roff si James Chapin scriu in "Bush's foreign policy warriors" urmatoarele: "Conform unui articol in 4 parti, publicat de "Baltimore Sun" in 1995, numai in 1982 s-au inregistrat oficial in Honduras 318 asasinate si rapiri efectuate de armata". "Sun" descrie activitatea unei unitati militare ultra-secrete din Honduras, antrenata de CIA, intitulata "Batalionul 316", care utiliza la interogatorii, in mod frecvent, socurile electrice si tehnici de sufocare a victimei. Prizonierii erau tinuti dezbracati, iar atunci cand nu mai erau utili, erau omorati si inmormantati in gropi comune."
Roff si Chapin mai scriu: "Pe 27 august 1997, Inspectorul General CIA, Frederick P. Hintz, a inaintat un raport secret intitulat "Problema privind activitatea CIA in Honduras, din anii '80". Acest raport secret a fost declasificat in 1998, ca raspuns la solicitarile organizatiilor pentru apararea drepturilor omului din Honduras. Criticii lui Negroponte au solicitat ca toti senatorii americani sa citeasca raportul, inainte de nominalizarea lui Negroponte ca reprezentant permanent la ONU."
"Sunt intrebari serioase care nu au primit inca raspuns, privind complicitatea lui Negroponte la atrocitatile din Honduras si in razboiul civil din Nicaragua", a declarat Keneth Roth, director executiv la "Human Rights Watch".
Documentele din dosarul John Negroponte "au disparut" din 1998
Dupa declasificarea din 1998 - cand John Negroponte s-a retras, pentru moment, din politica externa americana - documentele secrete din dosarul sau au disparut, in chip ciudat. Au reaparut insa in urma demersului lui "Washington Post", prin Freedom of Information Act (FOIA).
Documentele confirma ca Ambasadorul Negroponte avea relatii "speciale" cu seful Fortelor armate din Honduras, generalul Gustavo Alvarez Martinez, "omul forte" al regimului militar al Tegucigalpa. Generalul Alvarez coordona "echipele mortii" din Honduras, inclusiv activitatea infamului "Batalion 316". Alvarez adoptase metoda preferata a dictatorilor latino-americani din anii '70-'80, adica rapirea ziaristilor si activistilor pentru drepturile omului, care avea rolul de a elimina persoane incomode pentru regim si a instaura un "regim al fricii", menit sa descurajeze orice opozitie.
Ambasadorul Negroponte se intalnea saptamanal cu Generalul Alvarez, care ii prezenta raportul. In privinta "sandinistilor" din Nicaragua vecina, strategia lui Negroponte a fost aceea de a nu negocia cu stanga la putere si de a sabota sistematic orice incercare de tratative cu comunistii. Negroponte planificase o "escaladare" a razboiului dus de fortele anti-comuniste "contras" din Nicaragua, care foloseau Hondurasul ca baza de refacere si antrenament, sub conducerea agentilor CIA si coordonarea directa a ambasadorului SUA de la Tegucigalpa.
Intr-un memoriu secret din 19 mai 1982, Negroponte sublinia ca eliminarea de la putere a "sandinistilor" lui Daniel Ortega este absolut necesara, pentru a putea elimina influenta sovieto-cubaneza din regiune. Intr-un alt memoriu secret, din 21 mai 1982, adresat directorului CIA William Casey, asistentului pentru Securitate Nationala William Clark, si asistentului Secretarului de Stat Thomas Enders - Negroponte a subliniat din nou ideea de mai sus pentru a justifica refuzul oricaror tratative cu "sandinistii". Negroponte scria ca eventualele tratative de pace cu acestia vor "torpila definitiv proiectul nostru special", finantarea si utilizarea de CIA a fortelor "contras". Conceptia radicala a ultra-conservatorului John Negroponte se intalnea in acest punct cu cea a Administratiei republicane Ronald Reagan si George H. W. Bush, care, la inceputul anilor '80, atacau, pe toate caile, regimurile "pro-sovietice" din lumea intreaga. Cand Mexicul a intreprins, in 1983, un efort regional in vederea incheierii unui acord de pace in Nicaragua, Negroponte a reactionat imediat. El a sustinut, in telegramele secrete expediate la Washington, ca o asemenea intelegere va lasa pe "sandinisti" si pe Daniel Ortega la putere in Nicaragua, de data aceasta printr-un acord international.
In mai 1983, Negroponte s-a intalnit cu Adolfo Calero, conducatorul FDN (Frontul Democratic din Nicaragua), cel mai important lider al fortelor "contras", si a discutat probleme de finantare si echipare. De remarcat ca ambasadorul american din Nicaragua, Anthony Quainton, a protestat la Departamentul de Stat, sustinand ca s-a trecut peste el: "Am dubii asupra acestui "dineu" la Ambasada din Honduras, cu un om care se ocupa de rasturnarea regimului (Calero - n.n.)".
La 13 mai 1983, Negroponte (ambasador in Honduras intre 1981 si 1985) a trimis o telegrama secreta lui Casey, Clark si Enders, solicitand o suplimentare a furnizarii de armament pentru fortele "contras", cerere aprobata imediat de Administratia Reagan. "Nu ar fi o surpriza pentru mine daca fortele "contras" s-ar dubla numeric, in urmatoarele cinci luni, daca le furnizam armamentul necesar", telegrafia la Washington Negroponte. El mai descria "iritarea" generalului Alvarez fata de interdictia partiala de a furniza arme fortelor in conflict din Nicaragua. Hotarare luata prin Amendamentul Boland de catre Congresul SUA, dominat de democrati, dornici sa-i puna "piedici" Presedintelui republican Ronald Reagan. In timp ce URSS si Cuba aprovizionau, nestingherite, fortele "sandiniste", in noiembrie 1983, Presedintele Reagan a suplimentat masiv "ajutoarele" pentru fortele "contras", urmand sugestia lui Negroponte.
Atacurile "contras" din Honduras in Nicaragua au facut circa 50.000 de morti printre civili si sabotaje economice de mare amploare. Incetul cu incetul, tactica adoptata de Negroponte incepea sa dea roade.
John Negroponte contra Congresului SUA: Operatiunea "Contra-gate"
La mijlocul anului 1984, membrii democrati ai Congresului SUA au introdus o modificare la Amendamentul "Boland", pentru fortele din Nicaragua. Perspectiva "embargoului total" american la livrarea de armament a speriat Guvernul din Honduras, preocupat si de inceputul unei instabilitati interne, provocata de prezenta a mii de luptatori "contras" pe teritoriul sau.
Negroponte a ripostat. Intr-un memorandum secret, din 8 august 1984, dupa o intrevedere cu presedintele Hondurasului, Roberto Suazo, Negroponte anunta Departamentul de Stat ca fortele FDN si-au pregatit "surse private" de aprovizionare cu arme. "Surse private" insemnau colonelul Oliver North si contrabanda acestuia cu arme pentru fortele "contras". Era inceputul afacerii "Contra-gate". In octombrie 1984, Congresul SUA, dominat de democrati, adopta modificarea Amendamentului "Boland", care instaura un "embargou total" asupra livrarilor de arme americane pentru Nicaragua.
La 6 februarie 1985, John Negroponte a trimis la Washington o telegrama secreta, in care avertiza: "Daca nivelul actual de efort nu este imbunatatit, GOH (Guvernul din Honduras) va fi nevoit sa-si reconsidere intreaga atitudine. Infrangerea din Congres va determina GOH sa inceteze orice colaborare cu contras si chiar sa nu mai tolereze elemente anti-sandiniste pe teritoriul sau".
Potrivit lui "National Security Archive": "Acest avertisment a stat la baza hotararii lui Reagan de a convoca, in ziua urmatoare, "Crisis Pre-Planning Group" la sediul lui National Security Council si de a promulga in secret strategia "momirii" Guvernului din Honduras prin sporirea ajutorului economic si militar, precum si a platilor efectuate de CIA, pentru ca acesta sa sprijine in continuare fortele "contras"."
In acelasi timp, la ordinul presedintelui Reagan, colonelul Oliver North a inceput o operatie secreta de proportii, vanzand armament din arsenalele NATO regimului fundamentalist de la Teheran, iar cu milioanele de dolari ale iranienilor a achizitionat in secret arme pentru forta "contras". Inclusiv din tarile socialiste - Polonia si Romania (Proiectul "Demavand").
"Stratfor" dezvaluie ca John Negroponte si-a organizat in Irak "un serviciu paralel de informatii"
Experienta lui John Negroponte in domeniul contra-insurgentei a fost probabil determinanta in alegerea sa pentru postul de ambasador al Statelor Unite in Irak, in aprilie 2004. Instalat in noua sa functie, Negroponte s-a grabit sa "inverseze" strategia lansata de predecesorul sau, Paul Bremmer III, care ceruse dizolvarea intregii armate irakiene si epurarea din aparatul de stat a tuturor functionarilor vechiului regim. Cotidianului "Los Angeles Times" explica, la 22 aprilie 2004: "Negroponte a urmat sfaturile unor generali americani, permitand unor membri ai Partidului Baath al lui Saddam Hussein sa ocupe posturi guvernamentale in noua administratie de la Bagdad. Exact ca in Germania sau Japonia postbelice, fostii membrii ai aparatului de stat s-au dovedit utili prin experienta si relatiile lor."
Potrivit prestigioasei organizatii "Stratfor", Negroponte a trecut si la racolarea unor elemente din fostul serviciu secret al lui Saddam, carora le-a garantat imunitatea si un salariu foarte bun.
In mod oarecum ironic, in timp ce Negroponte trebuie sa "unifice" acum comunitatea americana de informatii, organizatia "Stratfor" a dezvaluit ca marele maestru in "contra-informatii" si-a organizat in Irak un "serviciu secret paralel". Citand surse din mediile militare si de informatii secrete americane, "Stratfor" a aflat ca Negroponte nu avea nici cea mai mica incredere in informatiile care proveneau de la noul serviciu secret irakian. Ca orice expert in intelligence, John Negroponte a inteles imediat primejdia de "a merge" pe informatii provenind din surse nesigure.
In Irak exista si alte agentii de informatii si operatiuni "acoperite". Un exemplu notoriu este "Counter-Terrorism Evaluation Group" (Grupul de evaluare contra-terorista) al Pentagonului, ai carui specialisti in contra-gherila incearca sa anticipeze actiunile rezistentei anti-americane si sa le combata.
In acelasi sens - observa "Stratfor" - "Stratfor" noteaza: "Proliferarea in Irak a unor mini-servicii secrete, separate, afecteaza eforturile de colectare a informatiilor de catre serviciile noului guvern, impiedicandu-l astfel sa aiba o imagine clara a realitatilor din teren".
In felul acesta, Negroponte a fost insa in masura sa contraatace rapoartele CIA din Irak, care avertizau inca de anul trecut ca instalarea noului guvern de la Bagdad va declansa "o spirala a actiunilor teroriste". Iar acum, sa preseze CIA si alte agentii sa-si "alinieze" rapoartele la "cerintele politice" ale noului mandat al Administratiei Bush.
Eforturile lui John Negroponte se intalnesc aici cu cele ale noului director CIA - Porter Goss. Numit anul trecut in fruntea Agentiei, Goss este un alt expert in "contra-insurgenta", specializat in actiuni contra Cubei (Operatiunea 40) si in monitorizarea "echipelor mortii" din America Latina.
Un fost analist CIA avertizeaza asupra numirii la DNI a conservatorului John Negroponte
Ray McGovern a fost analist CIA intre 1963 si 1990. Timp de 27 de ani a servit agentia de informatii, sub noua directori. Ulterior a devenit co-fondator la "Veteran Intelligence Professionals for Sanity", care supravegheaza caracterul constitutional al activitatilor CIA. In ultima perioada de activitate, McGovern a fost presedintele lui National Intelligence Estimates, a carui principala sarcina era sa-i inainteze zilnic presedintelui american un raport, strict confidential, asupra primejdiilor iminente la adresa Statelor Unite.
Enorma experienta si cunoasterea oamenilor il indreptatesc pe Ray McGovern sa dea verdicte demne de atentie.
Ray McGovern pune numirea unui veteran al "contra-insurgentei" ca John Negroponte in functia cheie de director al "Informatiilor Nationale" (DMI) si de sef al comunitatii de informatii secrete a SUA, in rand cu alte numiri de personaje cu vederi conservatoare, care indica viitoarea politica a presedintelui George W. Bush.
McGovern remarca confirmarea, ca procuror general, a lui Alberto Gonzales, omul care l-a sfatuit pe Bush sa ignore "US War Crimes Act" (Legea Crimelor de Razboi) ca si prevederile "Conventiei de la Geneva" asupra torturii.
Al doilea personaj remarcat de McGovern este Michael Chertoff, numit ca secretar la Departamentul Securitatii Interne". Sub primul mandat Bush, Chertoff a arestat, fara mandat, 762 de imigranti din state arabe si din Asia de Sud - in urma evenimentelor din 11 septembrie 2001, pe care i-a tinut luni de zile in detentie, sub pretextul "suspecti de terorism".
In acest context, numirea unui veteran ca John Negroponte in functia de director al Informatiilor Nationale - institutie recent infiintata, cu o puternica functie de centralizare - apare pentru Ray McGover de rau augur pentru "libertatile civile". McGover remarca faptul ca in subordinea lui Negroponte se afla CIA, ai carei agenti "operativi" au tinut rareori seama de legislatia straina in misiunile lor. Acum, cand reforma serviciilor secrete permite CIA sa desfasoare operatiuni acoperite pe teritoriul SUA, invadarea domeniului particular, sub pretexte anti-teroriste, va aduce in memoria americanilor "Operatiunea Cointelpro".
Ray McGovern se teme ca aceste "atributii extinse" vor fi utilizate inclusiv pentru a limita drastic libertatile cetatenesti, si chiar pentru a intimida si descuraja opozantii politici ai Administratiei Bush. Trecutul sau nu-l recomanda in nici un caz pe John Negroponte drept un garant al transparentei si constitutionalitatii activitatilor serviciilor de informatii americane.
Un alt aspect asupra caruia Ray McGovern atrage atentia in mod deosebit este "politizarea informatiilor secrete". McGovern se teme ca DMI si Negroponte au sarcina sa promoveze informatiile secrete nu in functie de importanta dezvaluirilor, ci exclusiv in functie de interesele politice ale Casei Albe. Informatii extrem de sensibile vor fi de acum inainte evitate, daca acestea contrazic cu ceva politica generala a Administratiei Bush. Asa cum a subliniat generalul William Odom - unul dintre cei mai respectati veterani ai serviciilor secrete americane - intr-un articol din "Washington Post", din 1 august 2004, acest gen de "politizare a informatiilor secrete va conduce la aparitia "carieristilor si sicofantilor", ceea ce va atrage - mai devreme sau mai tarziu - "incompetente" intr-un domeniu atat de important.
Ray McGovern se intreba retoric: "va mai fi capabil vreun agent CIA sa dea, fara sa se teama de represalii, o informatie sensibila privind - sa zicem - programul nuclear al Iranului, daca informatia contrazice politica oficiala a lui Bush? Agentii CIA sunt "evaluati" anual, iar la o "recidiva", agentul ar putea sa-si caute alt loc de munca.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.