In Franta si Marea Britanie se organizeaza pelerinaje literare pentru turistii care doresc sa mearga pe urmele faimoasei scriitoare cu nume de barbat, George Sand. Se pare ca sunt multi turisti amatori de literatura, care doresc sa vada si sa admire
In Franta si Marea Britanie se organizeaza pelerinaje literare pentru turistii care doresc sa mearga pe urmele faimoasei scriitoare cu nume de barbat, George Sand. Se pare ca sunt multi turisti amatori de literatura, care doresc sa vada si sa admire locurile care au inspirat si in care au trait scriitorii pe care ii apreciaza. Acestia considera ca aceste "calatorii literare" reprezinta o modalitate de a intelege mai bine "invatamintele profunde din romanele si vietile acestora", se arata intr-o prezentare a acestor calatorii.
Una dintre acestea urmareste traseul sciitoarei George Sand, ale caror scrieri descriu cu fidelitate locurile prin care aceasta a trecut si a trait.
Astazi, viata aventuroasa a lui Sand este la fel de renumita ca si romanele sale. Ea credea ca dragostea este o problema care tine de pasiune si nu de datorie, si ca relatia sot-sotie, mama si copil, mentor si protejat sunt mult prea complexe ca sa poata fi ingradite de conventii.
Castelul care a apartinut romancierei in secolul al XIX-lea, din Nohant, Franta, care este acum considerat monument istoric si care este administrat de catre Guvernul francez, este vizitat de mii de turisti si gazduieste anual, in luna iunie, concerte de pian care celebreaza operele compozitorilor din perioada romantica. Concertele se desfasoara de obicei in gradinile castelului, iar unele seri se incheie cu focuri de artificii. Anul acesta, tema festivalului va fi "Doua sute de ani de Romantism".
Scriitoarea a fost crescuta in castelul din Nohant de catre bunica sa, dupa ce tatal sau, ofiter in armata, a murit, iar mama sa a parasit-o.
Ulterior, Sand a locuit aici cu sotul ei, baronul Casimir Dudevant, un gentleman de tara, care prefera vanatoarea mai mult decat muzica, arta si literatura. Mariajul celor doi s-a dizolvat in anul 1836, din cauza caracterului necioplit al baronului, care era si afemeiat pe deasupra si pentru ca baroneasa avea convingerea ca si femeile atunci ar trebui sa se bucure de aceeasi libertate sexuala ca si barbatii.
De la plecarea baronului, casa lui Sand, pana la moartea acesteia, a rasunat de muzica si rasete, reprezentand un refugiu unde scriitoarea isi gasea inspiratia, scria, se distra si unde si-a crescut copiii, pe Maurice, al carui tata era Dudevant, si pe Solange, care se spune ca ar fi fost fiica sa facuta cu primul iubit al scriitoarei, Jules Sandeau.
In fata castelului strajuiesc si acum doi cedri, plantati de Sand pentru fiecare copil al sau, iar casa este inconjurata de gradini, pajisti si un parc deosebit de frumos.
George Sand si-a petrecut de asemenea mult timp la Paris, unde ocupa mai mult de 25 de apartamente. Unul dintre acestea se afla in Square d'Orléans, care era o adresa "la moda" pentru artistii si scriitorii vremii.
George Sand a fost inmormantata in cimitirul familiei din Nohant, iar mormantul sau este tot timpul acoperit de flori aduse de admiratori.
Amandine Lucie Aurore
George Sand, pe numele ei adevarat Mandine Lucie Aurore Dupin de Francneil, s-a nascut la Paris, in anul 1804.
Cand micuta Aurore avea patru ani, ea isi pierde tatal, care moare intr-un accident in anul 1808. Pentru ca este parasita si de mama sa, este crescuta de bunica ei (care era fiica nelegitima a maresalului Saxe). Despre copilaria sa, petrecuta in Nohant, George Sand isi amintea ca a fost o perioada foarte fericita si linistita, unde ulterior isi gasea linistea si inspiratia.
La varsta de 13 ani, micuta Aurore este trimisa la o manastire din Paris, pentru a-si desavarsi educatia. Viata monahala o atrage si trece prin diverse stari confuze, mistice. In anul 1821, moare bunica acesteia si Aurore decide, din cauza faptului ca nu se intelegea deloc cu mama sa, sa se marite cu oricine ii va cere mana. Din pacate, acesta este baronul Casimir Dudevant, o persoana cu care Aurore nu avea nimic in comun. Ii desparteau pasiunile complet diferite, precum si apucaturile baronului (afemeiat si brutal). In urma casatoriei rezulta doi copii, Maurice si Solange (despre care unele voci afirma ca nu ar fi totusi fiica baronului). Intr-un final, cei doi divorteaza.
O aparitie non-conformista
Din anul 1831, Aurore se muta la Paris impreuna cu copiii ei, si are mai multe incercari nereusite de a se angaja pentru a-si intretine familia. Totusi, reuseste sa obtina un post la revista Figaro, care pe atunci nu era atat de renumita ca acum. La scurt timp de la angajarea sa la revista, debuteaza si literar, insa fara un succes notabil din partea criticii.
Cu toate acestea, devine "faimoasa" in societate, prin faptul ca nu este deranjata deloc de statutul sau de femeie non-conformista, libertina. Toata lumea vorbea despre obiceiurile sale "scandaloase", faptul ca purta pantaloni, ca fuma inclusiv pipa si ca avea numeroase aventuri, pe care nu se ostenea sa le ascunda. Relatia sa cu Jules Sandeau, o determina sa-si aleaga pseudonimul literar, Sand. Scrie si primul sau roman, "Rose et Blanche, ou la Comedienne et la Re-ligieuse", insa abia cel de-al doilea roman, "Indiana" este semnat cu pseudonimul care va deveni celebru: George Sand. "Indiana" se bucura de un succes rasunator, fiind laudata chiar si de Balzac. In aceasta perioada, destinul Aurorei se impleteste cu cel al pictorului Delacroix, care ii va deveni prieten foarte bun, si uneori chiar iubit. Acesta o picteaza, iar tabloul este intitulat "Revue de deux mondes".
Are o relatie, in ciuda opozitiei familiei acestuia, cu scriitorul Alfred de Musset, care o inspira sa scrie romanul "Ea si el". Totusi, il paraseste pentru medicul Pagello. In acest timp, publica o serie de alte volume de succes: in 1832, apare "Valentine", un an mai tarziu "Lelia", apoi "Jaques" iar in 1837 publica romanul "Mauprat".
Iubita lui Chopin
In anul 1836, George Sand il cunoaste, prin intermediul unui prieten comun, Franz Liszt, pe cel care ii va marca intreaga viata: compozitorul Frederic Chopin. Doi ani mai tarziu, cei doi devin iubiti, si scriitoarea ii este alaturi artistului, care era foarte bolnav, dand semne de tuberculoza. Desi cei doi erau diametral opusi (Chopin era discret si linistit, iar Sand plina de viata, extrovertita), relatia lor devine tot mai stransa. Insa acest lucru nu dureaza mult, pentru ca o data cu avansarea bolii lui Chopin apar si certurile, care devin tot mai dese si mai taioase. George Sand scrie in acea perioada chiar si un roman in care descrie o femeie devastata de scenele de gelozie ale iubitului care era bolnav. Relatia celor doi se termina, dupa opt ani de convietuire, cu un scandal monstruos, ale carui detalii nu le-a aflat nimeni.
George Sand continua sa scrie si are in anturajul sau o serie de scriitori celebri, precum si mai multe tinere sperante ca Dumas fiul si Flaubert. Printre numeroasele romane, scrie in 1854 si o autobiografie, intitulata "Istoria vietii mele". A fost una dintre cele mai prolifice scriitoare, publicand 70 de romane, 24 de piese si peste 40 de mii de scrisori. Insa adevarata ei mostenire o reprezinta forta personalitatii sale. Ea a afirmat odata ca "nu cer ajutorul nimanui, nici ca cineva sa ucida pentru mine sau sa-mi culeaga flori sau sa mearga cu mine la teatru. Aleg sa duc singura, ca un barbat. Iar atunci cand vreau flori, merg in munti si-mi culeg". George Sand a murit in anul 1876, la Nohant. (B.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.