Rata inflatiei a "sarit", in luna aprilie, la 1,9%, maximul lunar incepand din septembrie 2003, fapt care a readus cresterea anualizata a preturilor de consum (aprilie 2004 - aprilie 2005) peste pragul de 10%, au declarat pentru Mediafax surse oficia
Rata inflatiei a "sarit", in luna aprilie, la 1,9%, maximul lunar incepand din septembrie 2003, fapt care a readus cresterea anualizata a preturilor de consum (aprilie 2004 - aprilie 2005) peste pragul de 10%, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. Curba ascendenta a inflatiei a fost partial anticipata de Banca Nationala a Romaniei, intrucat, luna trecuta, au fost operate majorari la preturile administrate si s-a aplicat in avans programul de crestere a accizelor stabilit initial pentru jumatatea anului. Cu toate acestea, cele mai pesimiste previziuni ale analistilor situau rata inflatiei la 1,2%. Inflatia a coborat sub pragul de doua cifre in luna noiembrie a anului trecut si a inchis anul la 9,3%. In primele trei luni, preturile de consum au avut o dinamica in scadere, de la 0,8% in ianuarie, la 0,6% in februarie si 0,3% in martie.
Spre sfarsitul anului trecut, BNR anticipa o "cocoasa" a ratei de inflatie chiar in primul trimestru al anului, dar previziunea avea in vedere ajustari la preturi administrate care au fost amanate ulterior. Pentru acest an, Guvernul si BNR au stabilit ca tinta pentru inflatie un nivel de 7%, urmand ca in 2006 acest indicator sa coboare pana la 5%. (A.M.V.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.