S-au implinit, ieri, 60 de ani de la victoria Aliatilor asupra Germaniei naziste si de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial in Europa. Popoarele din est au insa mult mai putine motive sa comemoreze aceasta data ca pe o zi a bucuriei.
S-au implinit, ieri, 60 de ani de la victoria Aliatilor asupra Germaniei naziste si de la terminarea celui de-al doilea razboi mondial in Europa. Popoarele din est au insa mult mai putine motive sa comemoreze aceasta data ca pe o zi a bucuriei.
Pentru romani, ca si pentru multe alte natiuni din rasaritul continentului, ziua victoriei ramane inevitabil legata de debutul cosmarului comunist. Am scapat de dracu' si am dat de taica-su. Cam asta a spus si George Bush in discursul sau de la Riga, cand a declarat ca "pentru tarile baltice, sfarsitul fascismului nu a insemnat si sfarsitul totalitarismului".
Este poate pentru prima data cand un lider occidental indrazneste o comparatie intre cele doua doctrine criminale care au otravit secolul XX. Chiar si in toiul razboiului rece, aceasta comparatie a fost evitata cu grija, nazismul fiind considerat un apogeu inegalabil al raului.
Din Est, insa, lucrurile se vad diferit. Aici, in Europa abandonata timp de jumatate de secol sovieticilor, putini sunt cei care pun la indoiala faptul ca Stalin a fost la fel de malefic ca Hitler. Sau care cred ca exterminarea din gulagurile rosii a fost mai "umana" decat holocaustul, mai putin masiva si sistematica. Sau ca regimul comunist, impus de Moscova cu forta tancurilor, era mai putin absurd si nociv decat fascismul. Sintagma "trupe sovietice eliberatoare" ne da si astazi fiori reci. Multi dintre supravietuitorii acelei epoci marturisesc deschis ca au regretat disciplinata armata germana dupa ce au dat ochii cu rusii, mari colectionari de ceasuri, dar si de "iubiri trupesti" sub amenintarea pustii. Poate ca astfel de "excese" sunt inevitabile in vreme de razboi. Din pacate, pacea nu a adus vremuri mai bune in Europa de Est. Rusii ne-au eliberat de nemti, insa nimeni nu ne-a mai eliberat de rusi. Generatii intregi i-au asteptat zadarnic pe americani.
Comunismul nu a durat un deceniu, ci aproape jumatate de secol. A avut timp sa altereze insasi structura natiunii, sa rastoarne sistemele de valori, sa distruga categorii sociale, sa spulbere aproape toate reperele "normalitatii".
Pentru noi, cosmarul este inca foarte recent. Nu s-a incheiat candva, demult, pe vremea bunicilor nostri, desi ei au suportat represiunea cea mai sangeroasa. Teroarea a continuat, insa, intr-o forma mai difuza, dar cu atat mai perversa, pana in 1989. Abia acesta a fost anul eliberarii pentru Europa de Est. Abia atunci s-a terminat pentru noi tragedia care debutase la inceputul anilor '40. Ranile inca nu s-au vindecat, reconstructia este abia la inceput. Victimele comunismului nu au primit nici despagubiri materiale, nici satisfactii morale. Nu a existat nici un proces de genul celui de la Nürenberg. Tortionarii au murit de batranete, inconjurati de nepotei. Generatiile ulterioare de aparatnici s-au reconvertit in apostoli ai capitalismului salbatic, devenind magnatii zilei de azi. Dar si lideri politici ai noilor democratii. Nu este deci de mirare ca multe dintre tarele vechiului sistem se perpetueaza inca.
In 60 de ani, occidentalii au avut timp sa se impace cu trecutul, sa-si inteleaga greselile, sa le sanctioneze, pentru ca apoi sa ierte si sa mearga mai departe. Franta si Germania, candva inamici implacabili, au devenit acum cei mai apropiati aliati. Cercul vicios al urii a fost distrus. Colaborarea pentru prosperitatea comuna a inlocuit o ranchiuna istorica. Fiindca bunastarea este un factor extrem de important in dinamica reconcilierii.
Cu cat un popor este mai sarac si mai disperat, cu atat este mai probabil sa-si proiecteze nemultumirea asupra unor factori externi, asupra minoritatilor etnice sau religioase. Cu atat mai mult va fi tentat sa recurga la solutii extreme si sa perpetueze violenta. S-a intamplat in Germania anilor '30, se intampla si acum in lumea araba. Noi avem, insa, sansa de a copia miraculosul model vest-european. Integrarea in UE reprezinta mai mult decat o solutie economica pe termen lung. Este o modalitate de a depasi dispute seculare. Iata de ce 9 mai - ziua Europei - mi se pare adevarata sarbatoare a victoriei.
Poate ca, peste decenii, intr-o Romanie stabila si prospera, vom reusi sa celebram cu detasare infrangerea fascismului, fara sa ne crispam amintindu-ne de Armata rosie "eliberatoare". Vom avea atunci puterea sa recunoastem sacrificiul celor 27 de milioane de cetateni sovietici ucisi in timpul "marelui razboi patriotic", dintre care peste doua milioane pe campul de lupta. Vom intelege ca cei mai multi dintre rusii pe care ii detestam atavic au fost la randul lor victimele unui sistem criminal. Mai avem, insa, mult pana la aceasta senina intelepciune. Deocamdata, trecutul este prea dureros. Festivitatile de ieri de la Moscova au rasucit cutitul in ranile necicatrizate ale Estului.

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.