De cativa ani incoace, romanii sunt multimilionari. Chiar si cele sase zerouri din coada salariului mediu au inceput sa fie prea putine: tendinta e catre sapte. In cazul angajatilor mai bine platiti, veniturile lunare urca spre zeci de milioane, iar
De cativa ani incoace, romanii sunt multimilionari. Chiar si cele sase zerouri din coada salariului mediu au inceput sa fie prea putine: tendinta e catre sapte. In cazul angajatilor mai bine platiti, veniturile lunare urca spre zeci de milioane, iar "executivii" din firmele prospere, nu numai straine sau "multinationale", ci si autohtone, castiga si cu opt zerouri, adica peste o suta de milioane. Sa nu mai vorbim despre oamenii de afaceri care detin companii profitabile si care, sub forma de dividende, pot incasa sume exorbitante. Pana una-alta, ne-am invatat sa facem socoteli cu numere mari, incredibil de mari. Deh, ani de inflatie si devalorizare!
Orice invat are - insa - si dezvat. Ne vom dezobisnui curand de sirurile de zerouri parca nesfarsite. Cu incepere de la 1 iulie, vom trece la "leul greu". Nu va fi "stabilizare", ca dupa al doilea razboi mondial, cand alta solutie de stopare a inflatiei nu s-a putut gasi, ci "denominare": valoarea ramane, dar cifrele vor fi mai putine. "Banii vechi" - adica biletele de 10.000, 50.000, 100.000, 500.000, 1.000.000 - si cei "noi", cu cate patru zerouri taiate, vor circula o vreme in paralel, apoi bancnotele cu sume mari vor fi treptat retrase. Vom incepe din nou sa adunam lei, zeci si sute de lei. Miile vor redeveni mare lucru. Vom reinvata sa folosim si "banul", in acel sens al cuvantului care nu se mai foloseste de un deceniu si mai bine: de subdiviziune a monedei nationale.
Tinerii de azi n-au apucat vremuri in care sa fi facut astfel de socoteli. In copilaria mea, in anii '60, un bilet de tramvai costa 30 de bani la clasa I si 25 de bani la clasa a II-a (vagonul din spate, separat de cel din fata. La autobuz parca era 40 de bani. Pana tarziu, in anii '80, de la telefoanele publice puteai vorbi daca bagai o fisa de 25 de bani. Cele de 1 leu si de 3 lei au aparut in ultimul deceniu al istoriei noastre comuniste. Cu tot controlul strict centralizat al economiei si al finantelor publice, nu se putuse evita o usoara inflatie. De-a lungul adolescentei mele, am avut sentimentul ca valoarea banilor sta pe loc si mi se pareau uimitoare povestile parintilor si bunicilor despre "inflatia galopanta" de dupa razboi sau despre faptul ca in anii '50 salariile erau de o suta si ceva, ca mancai atunci bine la restaurant cu sume derizorii, de pana la 10 lei, iar 20, adica un "pol" (alt cuvant disparut...) era o suma bunicica. Totusi, in anii '80 salariul mediu ajunsese - daca nu gresesc - la circa 2500 de lei. In prima parte a acelui deceniu al noualea, ca tanar profesor, proaspat absolvent de facultate, incasam un salariu de 1900 (sau 1950?) pe luna. Dupa un an-doi, am depasit 2000. Cand ieseai din casa, era destul daca aveai in buzunar cateva zeci de lei, eventual o suta, o suta si ceva (pentru orice eventualitate).
Imediat dupa 1989, de-a lungul lui 1990, situatia a ramas stabila si devalorizarea in cascada a leului fata de monedele occidentale nu se intrevedea. In strainatate, banii romanesti nu se putea schimba decat la unele banci din Ungaria si Germania, rareori si in Franta. La un moment dat am auzit de un fenomen amuzant: pentru ca bancnotele de hartie imprimate pe vremea comunismului se degradasera, era murdare, patate si miroseau urat, iar putinele banci straine care schimbau lei nu primeau decat bilete cu aspect nou, se spunea ca, in targurile improvizate duminica, suta de lei curata se vindea cu... mai mult, cu 120 sau chiar 150 de lei! Apoi s-a declansat "spirala inflationista", cum spun finantistii, s-au tiparit bani noi si am inceput sa invatam socotelile cu multe, cu prea multe zerouri.
De ce "denominarea"? - au explicat in repetate randuri oficialii Bancii Nationale, in frunte cu guvernatorul Mugur Isarescu. Un prim scop e practic: sumele cu prea multe cifre inseamna cheltuieli administrative si contabile mari: timp pierdut de prea multe persoane pentru numararea bancnotelor in casierii, cantitati exagerate de hartie pe care se imprima calculele, evidentele, bilanturile, dificultati pentru programele de computer, care au trebuit adaptate la numere lungi (daca le pot spune asa!). Alte tinte ale "denominarii" sunt - s-a spus - psihologice: romanul sa aiba din nou sentimentul ca banii au valoare si sa-si recapete increderea in moneda nationala; sa se obisnuiasca - in plus - cu preturi similare celor care vor veni odata cu trecerea la euro, "leul greu" urmand sa aiba o cotatie apropiata de a monedei unice europene. Privind lucrurile tot din perspectiva psihologica, e de apreciat solutia - foarte isteata in simplitatea ei - folosita pentru noile bancnote, prezentate nu de mult de Banca Nationala: pe de o parte, a fost pastrat, in linii mari, aspectul celor actuale, cu aceleasi portrete de personalitati culturale, doar cu cele patru zerouri taiate, incat utilizarea simultana a milionului "vechi" si a sutei "noi" echivalente, ambele cu figura lui Caragiale, sa nu puna probleme; dar dimensiunile biletelor "noi" scad pana la cele ale bancnotelor euro cu valori apropiate (10 lei are aceeasi latime si aceeasi lungime ca 10 euro etc.). Fara sa pierdem dintr-o data contactul cu banii "vechi", ne obisnuim din timp cu cei continentali.
Numai avantaje, in ciuda paradoxului ca, desi vom avea bani "grei" in buzunarele noastre, ele nu se vor... "ingreuna"!

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.