Ieri, in a treia zi de Pasti, Institutul Cultural Roman (ICR) a organizat prima conferinta de presa de dupa instalarea noii conduceri (Horia-Roman Patapievici - presedinte, Mircea Mihaies si Tania Radu, vicepresedinti), avand drept subiect anuntat pr
Ieri, in a treia zi de Pasti, Institutul Cultural Roman (ICR) a organizat prima conferinta de presa de dupa instalarea noii conduceri (Horia-Roman Patapievici - presedinte, Mircea Mihaies si Tania Radu, vicepresedinti), avand drept subiect anuntat prezentarea strategiei ICR pentru perioada 2005-2008.
Situatia ICR, asa cum functioneaza el in conformitate cu Legea 356/2003, e de "forma cu oarecare fond" in tara si "forma fara fond" in strainatate, cu rol de "agentie de publicitate si sponsorizare" pentru proiectele diversilor ei angajati, in opinia presedintelui Patapievici. Institutele culturale romanesti din strainatate sunt, in fapt, administrate financiar de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care si numeste o parte din personal, iar atributiile si responsabilitatile care-ar trebui sa-i revina ICR-ului sunt impartite intre acesta, MAE si Ministerul Culturii si Cultelor (MCC). Motiv pentru care institutiile implicate au cazut de acord asupra modificarii Legii 356, care urmeaza a fi facuta printr-o hotarare de guvern.
Bugetul ICR este de 110 miliarde de lei (din care doar 48 de miliarde destinate proiectelor), alte sume fiind alocate imaginii culturii romanesti in strainatate de MAE (132 de miliarde, reprezentand intretinerea si plata salariilor pentru institutele din Budapesta, Londra, Berlin, Instanbul...) si MCC (200 de miliarde, bugetul Departamentului pentru Romanii de pretutindeni), ceea ce, in total, poate fi, spune Patapievici, un bun inceput pentru promovarea culturala.
Ca si MCC, Institutul Cultural Roman nu e, in modul in care-si vad misiunea conducatorii lui, un producator de cultura, ci un mediator. Prioritatile actualei echipe (care a inlocuit-o pe cea a lui Augustin Buzura in ianuarie anul acesta) sunt, din acest unghi de vedere, asistenta identitara a romanilor din granitele istorice (se doreste, astfel, crearea unor institute culturale la Cernauti si Chisinau, care sa functioneze pe modelul Consiliului Britanic in tarile Commonwealth-ului), transformarea ICR intr-un administrator competitiv al promovarii culturii romanesti pe piata internationala si al prezentei diasporei in viata culturala din Romania. Motiv pentru care politica editoriala, producatoare pe stoc, a ICR va fi serios revizuita, multe din publicatii vor disparea (revista "Cultura", a carei "suspendare" a nascut dezbateri ample, a reaparut, inevitabil, in discutie), in favoarea unui "site-palnie" (Tania Radu), "colector" al celor mai importante contributii din presa culturala, iar titlurile publicate de editura Institutului vor fi, in marea lor majoritate, instrumente de promovare culturala. In asteptarea numirii Consiliului Director, conducerea ICR are in plan organizarea de cursuri de limba romana pentru straini (la sediu) si conferinte, infiintarea unor librarii romanesti in strainatate (incepand cu Parisul), preluarea Bibliotecii romanesti de la Freiburg (adunand o arhiva exhaustiva a diasporei, total neinformatizata insa) si, intr-un termen aproximativ de doua saptamani, lansarea unui concurs de proiecte, pentru care va fi convocata o alta intalnire cu mass-media.
La conferinta de presa din Aleea Alexandru - asteptata si chiar solicitata imperativ de patru luni incoace - au venit, din cauza programarii ei, destul de putini ziaristi, dar, la fel ca la intalnirile de acest fel ale ministrului Culturii, Mona Musca, in sala a fost chemat un numar considerabil de angajati ai ICR, din diverse departamente. Intr-o coerenta demna de apreciat - se lucreaza chiar la o strategie conjugata a MCC si ICR -, modul de a vedea rolul (de administrator) in cultura al statului si institutiilor bugetare al lui Patapievici se apropie foarte mult de cel al Monei Musca, figura tutelara a acestei ideologii fiind, cel mai probabil, presedintele Traian Basescu. (I. POPOVICI)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.