Povestea cu cantec a unor israelieni rapiti

Nu in Orientul Mijlociu a fost inventata metoda rapirilor si a ostaticilor, dar acolo ea a proliferat cu salbaticie. Razboiul arabo-israelian are inscris in rabojul sau nenumarate actiuni de rapire, supravietuitori au fost putini, dar uneori politica guvernamentala oficiala si serviciile speciale israeliene au reusit in extremis sa salveze vieti.
De-a lungul deceniilor s-a acumulat o banca de date, experienta nepretuita a unor lungi si infernale tratative intre teroristii rapitori si factorii responsabili evrei. De obicei, un singur responsabil, personalitate importanta politica sau militara, sau un avocat celebru, israelian sau de alta cetatenie, preia dosarul. Aceasta masura este indispensabila pastrarii cazului "la foc mic", evitandu-se astfel tapajul mass-media. Responsabilul acesta este singurul care intretine contactele cu rapitorii, el trateaza, respinge cererile lor fanteziste, propune recompensa, totul in afara reflectoarelor publice. Se creeaza astfel culoare valabile, nestiute de nimeni, pe care circula cele doua parti. Numai pe asemenea culoare se poate inainta catre un final care poate fi uneori fericit.
Un asemenea final fericit a incheiat rapirea colonelului Elhanan Tennenbaum de catre o grupare fundamentalista araba. Pentru serviciile Mossadului rapirea lui Elhanan a fost chiar de la inceput o enigma. Au existat banuieli ca ar fi fost implicat in trafic de stupefiante si de arme, de tradare nimeni nu a vorbit. Colonelul avea familie si copii, nu era cunoscut ca stangist, greu de crezut ca si-ar fi tradat tara pentru niste avantaje materiale. Serviciile speciale si autoritatile israeliene au facut tot posibilul ca mass-media sa nu faca jocul rapitorilor. Si au inceput tratativele. Pe culoarele amintite, unde nu circulau reporteri sau camermani. Trei ani si jumatate au tinut aceste tratative si nici pana astazi nu sunt cunoscute darurile primite de rapitori pentru eliberarea colonelului. Probabil a fost un pret foarte mare; premierul Ariel Sharon a declarat dupa sosirea lui Elhanan acasa, ca nu a avut liniste in toata perioada in care Elhanan s-a aflat in mainile teroristilor, si-i devenise un gand insuportabil ca acesta ar putea sa mai zaca in prizonierat fie chiar o singura zi in plus. Chiar daca oficial Israelul nu duce niciodata tratative cu teroristii, si legea aceasta nescrisa calauzeste viata politica inca de la infiintarea statului, Ariel Sharon i-a cerut responsabilului cu cazul Tennenbaum sa "plateasca". Si Tennenbaum a ajuns inapoi acasa. Ca aici l-au asteptat alte necazuri, (colonelul a fost somat de serviciile speciale sa explice de ce a voiajat in tari arabe dusmane), e o alta problema.
Discretia mass-media i-a salvat pe cei doi arabi-israelieni
La 7 aprilie 2005, doi locuitori din Ragiar, un sat din nordul Israelului, Mahmud Micki si Noaf Marhav au disparut de la casele lor. Satul are o configuratie geografico-politica unica in lume: granita dintre Liban si Israel trece prin mijlocul satului. O vreme satul s-a aflat sub suveranitatea Siriei si a fost cucerit de armata israeliana in timpul "Razboiului de sase zile" din 1967. Locuitorii au primit, ulterior, cetatenie israeliana. Serviciile speciale au stiut imediat ca cei doi locuitori au fost rapiti de fortele Hezzbollah, care stapanesc intreaga fasie din sudul Libanului. Patru zile s-au aflat Mahmud si Noaf in mainile rapitorilor, dar niciun cuvant n-a aparut in mass-media israeliene sau internationale.
Discretia aceasta mediatica si poate si altele i-au determinat pe fundamentalistii extremisti Hezzbollah ca dupa patru zile sa-i elibereze pe cei doi arabi-israelieni. Chiar si dupa ce-au sosit acasa, secretul rapirii lor a fost pazit o vreme. Serviciile speciale israeliene au fost curioase sa afle ce-au vrut ofiterii Hezzbollah de la ei. Abia ieri au aflat mass-media de rapirea si eliberarea lor. Dupa trei saptamani. Asadar, se poate si asa!

---

Despre autor: