Ultimul mesaj al presedintelui Vladimir Putin este, fara indoiala, cel mai interesant dintre toate cele sase citite de el. Si, tot fara indoiala, cel mai "filosofic" din toate cele sase mesaje ale sale. Inainte de a desface partile componente ale fil
Ultimul mesaj al presedintelui Vladimir Putin este, fara indoiala, cel mai interesant dintre toate cele sase citite de el. Si, tot fara indoiala, cel mai "filosofic" din toate cele sase mesaje ale sale. Inainte de a desface partile componente ale filosofiei politice a lui Vladimir Putin, punctez cateva momente importante neapreciate, dupa parerea mea, de comentatorii mesajului si care, in marea lor majoritate, s-au limitat la o examinare a aspectelor conjunctural-politice si a contradictiilor dintre tezele "corecte" si actiunile "incorecte" ale puterii de la Kremlin.
Deci, despre conjunctural. Filosofia sa politica, Vladimir Putin a formulat-o in al saselea an de presedintie. Daca este simpla intamplare sau totul s-a produs sub presiunea experientei acumulate, sau daca asa a fost gandit de la bun inceput, nu este chiar atat de important. Esential este ca aceasta filosofie a fost facuta public in 2005. Esential este ca ea exista acum. Desi mandatul prezidential expira in 2008, adica peste trei ani. Nu voi intra in detaliile scopului acestor idei, la care pot fi adaugate alte numeroase argumente, precum si dovezi directe sau indirecte pentru ceea ce vreau eu sa sustin. Voi trece la subiect: dupa toate probabilitatile, Vladimir Putin a luat deja hotararea de a-si continua rolul de lider in politica rusa si dincolo de limitele anului 2008. Sub ce forma statutara - este alta discutie. Dar, repet, hotararea ca atare a fost, dupa toate aparentele, luata deja.
Acum, despre aceasta filosofie politica a lui Vladimir Putin, expusa, deocamdata, prin teze, cu omiterea unor componente esentiale, dar nu pana la capat definitivata, aproape deloc prelucrata instrumental, si totusi absolut determinata. Descifrand aceasta filosofie, ma voi axa la maximum pe textul lui Putin. Fundamentul general metafizic al filosofiei lui Putin este urmatorul: "Rusia a fost, este si va fi cea mai mare natiune europeana".
De-a lungul a trei veacuri, Rusia s-a dezvoltat impreuna cu alte popoare europene, din punct de vedere cultural, politic si social-civic, ramanand pe undeva in urma, dar luand-o, oarecum, inaintea altor tari si popoare "clasice", adica ale Europei occidentale. Rusia reprezinta una dintre cele mai vechi natiuni ale Europei, cu o istorie milenara a statalitatii sale.
Traditia democratica nu este ceva adus in Rusia de undeva, ci o cale fireasca si, intr-un anumit moment istoric, confirmata ca valoare, egala in constiinta sociala cu alte doua valori - libertatea si dreptatea. Perioada sovietica nu este "gaura neagra" a istoriei Rusiei, iar URSS nu a fost "imperiul raului", mai degraba invers - un lucru spus de Putin nu direct, ci tangential - prabusirea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului al XX-lea si o adevarata drama pentru poporul rus. Soldatii Marelui Razboi de Eliberare (adica soldatii sovietici) sunt soldatii libertatii, pe care ei au adus-o nu doar in tara lor, ci intregii lumi, eliberand-o de o ideologie si tiranie bazata pe ura fata de om.
Tanara democratie rusa este continuatoare a statalitatii ruse, nu colapsul ei. De bunavoie si nesilita de nimeni, Rusia a trecut de la sistemul sovietic la o noua etapa de dezvoltare - construirea unui stat si a unei societati democratice si in acelasi timp libere (suverane) si juste. Iar ele, societatea si statul rus, vor fixa singure termenele, etapele, conditiile si formele dezvoltarii sale. Democratia suverana a Rusiei - iata formula lingvistica si primordiala a folosofiei politice a lui Putin.
De regula, cuvantul "libertate", fara alte precizari suplimentare, este folosit in textul putinian fie separat, fie compact in doua sensuri: ca libertate a omului in interiorul societatii ruse si ca libertate (suveranitate, independenta) a Rusiei in lume, inclusiv si in fata altor tari mari si cele mai mari. Societatea rusa trebuie sa fie libera (deschisa) atat in interiorul ei, cat si in afara ei, fara a-si pierde identitatea, nici integritatea teritoriala.
Copyright: Agentia "Rusia la zi", Rossiiskaia Gazeta


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.