Meritocratie: cuvantul suna imbietor. Inseamna domnia celor care sunt merituosi. De obicei, meritul de acest tip este perceput ca izbanda academica, combinatie de talent si formare profesionala. Aceasta din urma se exprima prin variatele distinctii s
Meritocratie: cuvantul suna imbietor. Inseamna domnia celor care sunt merituosi. De obicei, meritul de acest tip este perceput ca izbanda academica, combinatie de talent si formare profesionala. Aceasta din urma se exprima prin variatele distinctii si grade academice.
Cine nu s-ar dori sa traiasca in meritocratie? Sigur ca ea este preferabila plutocratiei, in care averea determina statutul, sau gerontocratiei, in care varsta este criteriul de omologare. Meritocratia este de asemenea preferabila aristocratiei, conform careia conteaza cel mai mult titlurile si proprietatile mostenite.
Deci cel putin la prima vedere meritocratia este de preferat. Dar daca privim mai de aproape, lucrurile nu mai sunt asa de simple.
Multi au vazut in Franta un epitom al meritocratiei. Cei ce ocupa functiile cele mai inalte in serviciile civile, sistemul juridic, politica, afaceri si in lumea academica erau, de obicei absolventi ai faimoaselor Grandes Ècoles. Apoi multi au parcurs o riguroasa perioada de formare pentru a deveni "inspecteurs de finance", oficiali superiori.
Totusi, elitele din Franta sunt astazi suspectate din ce in ce mai mult si chiar acuzate de anumite categorii de populatie. Sigur ca liderii francezi nu sunt imuni fata de coruptie. Stanjenitoarea relatie stabilita intre politica si bani a dus la mai multe rasunatoare scandaluri in ultimii ani. Nu mai este clar ca mult-scolitii lideri francezi se pricep mai mult la probleme nationale, tratandu-le mai onest si mai eficient.
Si birocratia japoneza, selectata dupa principiul meritocratiei, se confrunta cu acelasi oprobiu. Intr-adevar, birocratia insasi este adesea considerata vinovata pentru rigiditatea tarii si persistenta ei stagnare.
In Marea Britanie, un guvern aproape de al treilea semestru de conducere a afirmat de mai multe ori ca doreste ca aceasta tara sa devina "meritocratica". Mai ales Cancelarul Gordon Brown, aparent urmasul lui Tony Blair, este nerabdator. Totusi, Michael Young, un britanic specialist in stiinte sociale, politician din Partidul Laburist, a scris acum patruzeci de ani o carte ce a starnit dezbateri animate: Ascensiunea meritocratiei. Nu era o descriere a drumului spre taramul fagaduintei, ci o viziune distopica de dimensiuni aproape orwelliene. Aceasta carte a fost un fel de "1984" scris de Young.
Doua dintre principale probleme pe care cartea le-a pus sunt de actualitate si astazi. Daca izbanda academica este un bilet de intrare in lumea puterii si a statului, ce facem cu restul? Ce facem cu cei care nu ajung in universitati? Ce facem cu cealalta jumatate, intr-o lume meritocratica?
Young sustinea ca aceasta jumatate este condamnata la slujbe proaste, lipsita fiind de sanse de a atinge eminenta sau cel putin o lejera pozitie de responsabilitate. Young pretindea ca cei care au talent macar vor forma "brigazi" de jefuitori, constructori si alte tipuri de muncitori priceputi. Cei care nici macar nu reusesc sa termine scoala vor ramane "trupele gospodaresti" de muncitori nepriceputi.
Ceea ce este straniu este ca sumbra viziune a lui Young se aseamana foarte mult cu lumea de astazi. Noua subclasa este cealalta fata a elitei meritocratice. In special imigrantii nu se bucura de egalitatea de sanse pe care insusi cuvantul "merit" o sugereaza.
Este adevarat ca azi meritocratia pare sa fie doar o alta versiune a inegalitatii specifice tuturor societatilor. Ea chiar ar putea fi o forma deosebit de cruda a inegalitatii, de vreme ce aceia care rateaza nu pot pretexta ca au avut ghinion sau au fost impinsi in jos de cei puternici. In schimb, ei trebuie sa realizeze ca ei insisi au ratat si ca nici un fel de efort nu ii poate salva.
Acestui aspect, Young i-a adaugat inca unul: meritocratie nu inseamna numai ca un alt group de la conducere va tranti portile in urma sa, imediat dupa ce si-a obtinut statutul. Cei care au reusit datorita propriului "merit" vor acum totul, nu doar bani si putere, dar si oportunitati prin care sa decida ei cine intra in lumea lor si cine nu.
Young credea ca, mai devreme sau mai tarziu, elitele meritocratice nu mai sunt deschise. Se ingrijesc ca odraslele lor sa aiba sanse mai bune decat urmasii "brigazilor" si ai "trupelor gospodaresti". Asemenea tuturor elitelor precedente, mai intai ele isi stabilizeaza pozitia si folosesc toate mijloacele disponibile pentru a o pastra.
Nici nu e nevoie sa urmarim demonstratia lui Young pana la capat, care ne-ar putea revolta. Oricum, e nevoie de un scepticism sanatos fata de cerintele meritocratiei bazate numai pe reusita academica. O astfel de societate nu este raspunsul la rugaciunile ce cer decenta si dreptate sau decizii rezonabile.
Este mult mai bine sa ne amintim ca atunci cand se pune problema pozitiilor de conducere, existe numeroase elemente mai impotante decat diploma cu coronita. In ceea ce priveste institutiile, nu ar trbui sa permiten ca un singur criteriu sa decida cine ajunge in varf si cine nu. Diversitatea este o mai buna garantie a deschiderii decat meritul, iar deschiderea este adevarata marca a ordinii liberale.
Ralf Dahrendorf, este autor a numeroase carti. A fost Comisar european pentru Germania si este membru al Camerei Lorzilor din Marea Britanie. A fost de asemenea rector la London School of Economics si coordonator la St. Antony's College din Oxford.
Copyright: Project Syndicate/Institute
for Human Sciences, 2005.
www.project-syndicate.org

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.