Comentariile de dupa congresul de saptamana trecuta al PSD au transformat treptat in banalitate ideea ca infrangerea lui Ion Iliescu si victoria lui Mircea Geoana ar fi fost logice. Surprinzatoare, dar logice. A fost - sigur - o confruntare dura, o c
Comentariile de dupa congresul de saptamana trecuta al PSD au transformat treptat in banalitate ideea ca infrangerea lui Ion Iliescu si victoria lui Mircea Geoana ar fi fost logice. Surprinzatoare, dar logice. A fost - sigur - o confruntare dura, o cursa stransa, dar rezultatul detasat al castigatorului ar fi dovedit ca "vointa de schimbare" din partid era prea mare pentru a mai fi oprita. Numai lipsa de perspicacitate a analistilor politici ar fi facut ca deznodamantul sa nu fie corect anticipat in perioada premergatoare congresului si nici macar in preziua reuniunii.
Insa logica politica nu e chiar atat de limpede si nu toate rezultatele confruntarilor de acest fel pot fi anticipate. Nici macar sondajele de opinie, realizate dupa metodologii stiintifice, nu sunt confirmate intotdeauna de numaratoarea voturilor. Intre momentul investigatiei sau al analizei si desfasurarea efectiva a evenimentelor pot interveni multe. De pilda, noi negocieri, castiguri spectaculoase la capitolul "imagine" sau... "loviturile de teatru".
Ipoteza pe care o sustin e aceea ca Ion Iliescu a pierdut sefia PSD ca urmare a unei asemenea "lovituri de teatru". Pe care a produs-o singur. E vorba despre binecunoscutul moment - reluat pe toate canalele de televiziune - in care l-a invitat pe Adrian Nastase la microfon pentru prezentarea raportului de activitate al PSD la finalul celor patru ani de mandat la conducere. Iliescu i s-a adresat atunci cu "are cuvantul tovarasul..."!
Sa reconstituim momentul mai in detaliu. Congresul n-a inceput de mult. Iliescu e asezat la mijlocul lungii mese a "prezidiului", la care stau aliniati o parte dintre "fruntasii" partidului. Conduce "lucrarile". E relaxat, e in elementul lui. Batranul politician a asistat la nenumarate sedinte la viata lui: adunari de "organizatii de baza", "plenare", "congrese", "grupuri operative" s.a.m.d. Multe le-a si condus. Are scoala de vechi activist comunist, care stie pe de rost cum se desfasoara o sedinta: momentele obligatorii, "luarile de cuvant", "supunerea la vot", formulele ritualice, limbajul de lemn, intonatia energica, dar si stereotipa, "tovaraseasca". Stie foarte bine si cum se pregatesc congresele de partid: in culise, in sedinte organizate in intreaga piramida, de jos in sus, de la "organizatiile de baza" la cele orasenesti, apoi judetene. Intre timp, se folosesc toate legaturile, toate parghiile disponibile, se fac jocuri, se trag sfori, se fac promisiuni, se profereaza amenintari, se exercita santaje, se pune la bataie tot arsenalul de arme ale "bataliei politice". In sedinte se vorbeste corect, se respecta aparentele, chiar daca mai sunt si confruntari deschise, dar in culise nu se fac nici un fel de concesii. Acolo se castiga - de fapt - "bataliile": prin aranjamente, prin negocieri, prin presiuni, prin eliminarea adversarilor.
De data asta, batranul activist a avut ceva de furca in lunile premergatoare congresului PSD. Are - insa - experienta, a trait toate situatiile posibile, de la promovare la marginalizare, de la ascensiunea de tanar "om de aparat" si pana la functiile cele mai inalte. A reusit sa supravietuiasca politic multor incercari. A fost "pe val" la schimbarea de regim si a devenit presedinte de tara. S-a mentinut acolo, la varf, unsprezece din cei cinciprezece ani de democratie, in restul de patru fiind seful opozitiei. Doar limitarile constitutionale ale noului regim l-au obligat sa se retraga. Dar nu de tot: a anuntat ca nu se va retrage, ca va continua sa faca politica, sa joace un rol. I se pregatise din nou sefia partidului sau "de suflet". Lucrurile s-au complicat un pic din cauza ca PSD-ul a pierdut alegerile. Iliescu si Nastase ar fi trebuit sa faca rocada: fostul premier ar fi devenit presedinte si ar fi demisionat formal din PSD, iar fostul presedinte ar fi preluat conducerea partidului de guvernamant. Asa, Nastase a ramas pe loc. La fel, ceilalti ministeriabili, sefi si sefuleti la diverse nivele ale administratiei de stat, ramasi fara functii executive. Nu mai pot tinti decat pozitii in ierarhia de partid. Si toti vorbesc despre "modernizarea" PSD, despre urgenta unei reforme interne, astfel incat sa creasca sansele de recastigare a puterii. Nu-i nimic: batranul politician se mobilizeaza exemplar, declara ca se simte ca la patruzeci si cinci de ani, organizeaza sedinta dupa sedinta, viziteaza filialele, foloseste tot "arsenalul". "Reformistii" n-au alt candidat decat pe Nastase, care nu indrazneste sa iasa la bataie. Se cade la invoiala: Iliescu va fi presedinte, iar Nastase - presedinte executiv. Unele filiale se agita si se aud vocile catorva contestatari. Dar finalul se stie, incat la congres batranul politician "deschide lucrarile" cu un bun tonus.
Anunta care vor fi "organismele de lucru" ale reuniunii. "Supune la vot". Dupa ce vede mainile ridicate "pentru", nici nu mai priveste sala atunci cand intreaba formal: "Este cineva impotriva? Se abtine cineva?". Totul merge ca pe roate, totul e perfect. Si vine momentul cu pricina: fara sa formuleze spontan, fara sa gandeasca frazele in timp ce le rosteste, recurge la enuntul-sablon, cel cu "are cuvantul tovarasul...". Isi da imediat seama ce-a spus, se corecteaza inainte de a rosti numele lui Nastase, dar raul a fost comis. Sala reactioneaza, rade, apoi murmura minute in sir, comenteaza, nu se potoleste. Pe scurt, Iliescu a scapat congresul din mana. Orice ar mai spune despre "innoirea" partidului, despre reforma si modernizare, nu mai poate fi plauzibil, odata ce a iesit la suprafata vechiul limbaj comunist, care din subconstient nu se sterge.
Aceasta a fost o "lovitura de teatru"...

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.