Misticul psihedelic si fratele mitocan

Intr-unul din editorialele trecute ma intrebam de ce ne mai numim "crestini" atata vreme cat ne purtam unii cu altii complet pe dos decat ar trebui sa o faca un crestin adevarat? Problema Bisericilor de azi nu este lipsa de vocatii, cum se tot proclama retoric, ci pur si simplu increstinarea celor botezati. In catolicismul occidental a te declara crestin incepe sa devina o moda cu accente jenante. Nu pun la indoiala impulsul prim de cautare a unei impliniri spirituale, dar marile petreceri cu muzica si dans, cu discursuri patetice si confesiuni sentimentale regizate pe stadioane arhipline, intr-o atmosfera cvasihipiota, cu sloganuri care amintesc mai degraba de "epoca psihedelica" decat de Evanghelie ma fac sa ma intreb daca nu cumva indaratul trebii nu se misca niscaiva codita imbarligata? Toate aceste Zile mondiale ale tineretului, intruniri ecumenice de la Taize, meetinguri papale etc. nu-mi par, sincer vorbind, decat manifestari ale unui fenomen marginal crestin, care s-ar putea numi "turism spiritual".
Asa cum, pentru multi, s-a transformat, de pilda, pelerinajul la mormantul Sfintei Filoteia, de la Curtea de Arges. Am asistat intr-un an la acest spectacol al "fervorii" ortodoxe si, trebuie sa marturisesc, am ramas cu un gust amar, ca dupa o slujba rock pe stadion. Rezumand, fara sa caricaturizez deloc, as spune ca am asistat la inghesuirea unei turme vociferande intru pipairea unui capac de sticla. Cam la asta mi s-a parut a se reduce "piosenia" multora dintre coreligionarii mei. Atavismele epocii de aur revenisera spontan, sporite cu mii de volti. Oamenii se inghesuiau la racla Sfintei asa cum obisnuiau sa se inghesuie odinioara la coada "pentru paine" si "pentru carne" sau la urcatul in autobuz. Ba chiar unii dintre ei, mai vanjosi, trageau coate fara sfiala, sub ochii lehamesiti ai calugarilor vanzatori de lumanari. La un moment dat, nu mica mi-a fost mirarea auzind in spate un schimb cuvios de injuraturi, care mi-au tiuit in urechi multe minute dupa aceea. L-am urmarit, din curiozitate, pe unul din autori, un barbat de vreo cincizeci de ani, cu parul grizonat si musata cocheta. Dupa setul disuasiv de apostrofari s-a avantat spre racla, si-a plecat cu sfiosenie ochii peste geamul protector si a dat drumul unei adevarate moristi de cruci, executate cu o rapiditate demna de invidiat, atingand, simultan, cu mana stanga, toate candelele aprinse deasupra Sfintei. A facut totul cu precizie ritualica, de trei ori, a sarutat indelung tot ce-a gasit de sarutat in preajma, dupa care s-a intors spre noi cu un zambet de vadita satisfactie binecuvantandu-ne cu un: "Faceti, ba, loc sa trec inapoi!". Totusi, mi-am zis, la iesire, dupa ce am asistat la alte cateva scene de tipul celei de mai sus, meetingurile moderniste occidentale sunt de preferat. Cel putin ele se desfasoara intr-o stare de buna dispozitie si minima reculegere care te apropie efectiv de o serie de valori crestine fundamentale: politetea, blandetea, bunatatea, seninatatea, candoarea. Intre candoarea superficiala si evlavia mitocaneasca nu stai pe ganduri sa alegi. Ortodoxia cultiva formalismul gaunos si patetic, iar faptul acesta se reflecta in comportamentul nostru cotidian.
Specimenul care incarneaza comportamentul respectiv e "misticul mitocan". Il intalnesti pretutindeni si sub diferite vesminte, de la episcop pana la mirean, de la carturar pana la analfabet. Misticul mitocan e direct conectat la revelatie, frecventeaza asiduu locasurile de cult, imprastie cu infailibilitate papala sfaturi si verdicte, anateme si binecuvantari. Vesnic incruntat, cu spiritul critic in alerta, priveghind la capataiul unei Pseudo-Traditie absolutizate, el reprezinta Tipul insusi al lui homo orthodoxus. In registru pozitiv (atunci cand vorbeste extatic despre credinta lui) toate cuvintele misticului mitocan incep cu majuscula aldina; in registru negativ (atunci cand pune la punct, cand sfichiueste sau respinge) cuvintele sale devin monosilabice, scrasnite, pierzandu-si functia sintactica si devenind proiectile onomatopeice. Calitatea esentiala a personajului este justitiarismul si legalismul. Din ea decurg toate celelalte: constiinta functiei sale profetice si misionare, apostolice si pedagogice. Misticul mitocan in postura de functionar bisericesc nu raspunde niciodata la mesajele profanilor, la scrisorile lor sau la apelurile telefonice. El este ocupat, eminamente ocupat cu practicarea virtutilor crestine. Nu are vreme de codul bunelor maniere lumesti, sensul vietii sale transcende asemenea mizilicuri. Desi nu va cunoasteti si nu ati impartit nici o experienta comuna de viata sau carturareasca el trece decis la tutuiala, de pe pozitia duhovniceasca a Alesului. Tutuiala "frateasca" mi se pare de o suta de ori mai murdara si mai aroganta decat tutuiala civila. Dar ce nu ne permitem noi intre "frati"!?
Misticul mitocan are in general pregatirea teologica a unui politist in sutana. Dar aici decantarile nu-si au rostul. Ai sutana, esti specialist! Ai barba, dai cu doctoratul sorbonard de pamant de-i merg fulgii!
Politetea este expresia cea mai directa, cea mai palpabila a credintei. Un ins care nu stie sa fie politicos fata de semen nu are nici o legatura cu Evanghelia. E un impostor care trebuie denuntat orice functie ar ocupa, de la patriarh pana la tarcovnic. Abia dupa zeci de ani de rugaciune si intimitate iti poti permite sa-L tutuiesti pe Dumnezeu, in sinea ta. Misticul mitocan il tutuieste din prima secunda, iar din a doua incepe sa-l bata pe umar. Increstinarea lumii romanesti actuale trebuie asadar sa inceapa cu increstinarea pana la capat a celor botezati, prin inculcarea celor mai elementare reguli de politete si urbanitate. In fond, de ce nu s-ar intemeia la fiecare pravoslavnic institut teologic cate o catedra de "bune maniere"? Nu de alta, dar, aici, in Franta, romanii sunt inca vestiti pentru sarmul cu care stiu a se purta in lume si a saruta mainile chiar si cucoanelor cu convingeri comuniste.

---

Despre autor: