Ne retragem in fata amenintarii?

Decesul sergentului roman Narcis Sonei, cazut la datorie in Afganistan, redeschide un subiect fierbinte. Acela al prezentei trupelor romanesti in afara tarii. Avem peste 1600 de militari in operatiuni ce vizeaza securitatea europeana si pe cea mondiala. In Afganistan, Irak, Bosnia, Kosovo, in comandamente aliate foarte importante, ofiteri si subofiteri sunt implicati intr-un angrenaj fundamental pentru angajamentele militare si politice ale Romaniei pe plan international. Moartea lui Narcis in Duminica Floriilor pune degetul pe rana. Intrebarea fundamentala, care macina romanul de rand, revine azi in mintea multora: ce cautam noi peste mari si tari, sa ne moara soldatii? Pornim de la cea mai importanta premisa a acestei discutii si anume aceea ca romanii sunt acolo pe baza de voluntariat. Nu-i obliga nimeni. Poate doar saracia pe unii, iar pe altii ambitia profesionala de a participa la misiuni NATO, de a patrula alaturi de americani, de a primi o medalie pentru misiuni de risc maxim. Sunt si astfel de nebuni frumosi, i-am cunoscut in Kandahar, la Nassyriah sau Basra.
In privinta operatiunii din Afganistan, totul e limpede. Este o misiune sub comanda NATO. Iar noi, ca membri ai Aliantei, nu putem face exceptie de la aceasta misiune. Nu ne putem asuma doar beneficiile, fara costuri.
Ne-a prins bine sa ne declaram "membri de facto" ai NATO atunci cand tanjeam inca dupa statutul oficial. Restul aliatilor au realizat atunci ca suntem o tara pe care ei se pot baza, care nu ezita sa se implice la greu. In plus, am dat dovada ca militarii nostri sunt buni profesionisti. Stau dovada zecile de scrisori si faxuri de multumire primite din partea liderilor Pentagonului si ai NATO.
Securitatea nationala a Romaniei, garantata acum de cea mai puternica alianta politico-militara din istorie, nu inseamna doar obligatii din partea altora. Asa cum aliatii nostri sunt dispusi sa ne apere in cazul unei agresiuni, tot asa noi trebuie sa fim dispusi unui angajament militar atunci cand securitatea unui aliat este amenintata. La 11 Septembrie 2001, SUA, motorul NATO, au fost atacate de o retea terorista cu baza in Afganistan. Au murit aproape 3000 de oameni nevinovati. Din punctul acesta de vedere, lucrurile sunt clare. Era nevoie de o actiune ferma, din partea aliatilor, pentru eliminarea amenintarii. Nu ne puteam permite luxul, ca viitor membru NATO si partener strategic al SUA, sa stam cu mainile in san. Amenintarea poate veni oricand peste noi. Terorismul nu tine totdeauna cont de optiunile politice ale unei tari atunci cand loveste. Romania comunista, o buna prietena a lumii arabe, a fost martora unor atentate sangeroase pe teritoriul sau. E o iluzie sa crezi ca, neutru fiind, viata cetatenilor tai nu va fi amenintata. Cazul jurnalistei franceze Florence Aubenas e unul din argumentele irefutabile. Franta, cea care s-a opus cel mai vehement razboiului in Irak, are de mai bine de trei luni o jurnalista ostatica in acea tara. Exista vreo logica in acest caz? Nici vorba! Terorismul n-are logica. Doar gandul negru al mortii, fara vreo legatura cu invocata religie islamica, ii bantuie pe fanatici.
Prin acest exemplu am deschis subiectul Irak. Unul dureros, plin de controverse. De la motivul declansarii razboiului pana la abuzurile de la Abu Ghraib. Acolo unde medicii romani au oblojit, poate, cine stie, ranile unor irakieni provocate abuziv si inuman chiar de aliatii nostri, americanii.
Decizia politica a Romaniei a fost aceea de a participa in cadrul unei coalitii multinationale, nascute cu forcepsul politic. Si fosta si actuala administratie au sustinut fara echivoc implicarea noastra. Puterea politica, cea aleasa in urma unui scrutin democratic, a decis trimiterea de trupe in Irak. Cele mai importante hotarari, cele cu valoare strategica incarcata, sunt luate la cel mai inalt nivel. Noi intelegem mai bine ca oricine ce inseamna o dictatura sangeroasa si cat de necesara este eliminarea ei. Dar inlaturarea lui Saddam si a camarilei sale a aruncat Irakul in haos. Prezenta trupelor americane si aliate a atras organizatiile teroriste ca mustele. Adunati din toata zona araba, sprijiniti de loialistii lui Saddam si de criminalii de rand, fundamentalistii islamici au descoperit cel mai propice teren. Pana cand acestia nu vor fi eliminati definitiv, in Irak va domina insecuritatea. Cei peste 150.000 de militari irakieni ce constituie deja armata regulata nu pot face fata valului urias de atentate cu masini capcana, de luari de ostatici si asasinate.
Rapirea celor patru romani, moartea unui militar la doar 26 de ani in misiune sunt evenimente foarte grave. Au picat amandoua pe fondul unor dezbateri fierbinti. Mintea si sufletul nostru sunt bulversate. Vrem sa-i vedem pe ostatici sanatosi inapoi acasa, vrem sa nu mai moara militari. Dar asta inseamna ca trebuie sa ne retragem din fata amenintarii, ca vom ceda in fata terorismului? O astfel de hotarare ne-ar putea costa scump. Slabiciunea inseamna vulnerabilitate, inclusiv pe teritoriul national. Sa judecam la rece daca ne dorim acest lucru.

---

Despre autor: