Pe la ora 6 in acea joi, am iesit din apartament. Jos, la un bar, ma asteptau, asezati la o masa, Ana, Ana lui Lucian, Lucian, Gadinima, Joi. Deja se apucasera de baut. Mai aveam patru etaje, doua trotuare, o strada, o portiune din bar inainte sa-i i
Pe la ora 6 in acea joi, am iesit din apartament. Jos, la un bar, ma asteptau, asezati la o masa, Ana, Ana lui Lucian, Lucian, Gadinima, Joi. Deja se apucasera de baut. Mai aveam patru etaje, doua trotuare, o strada, o portiune din bar inainte sa-i intilnesc. Am inchis cu cheia usa in urma mea. Mi-am aprins o tigara. Cind sa pun bricheta la loc in buzunar, am simtit fosneli si zornaieli. Mi-am numarat banii. Aveam vreo nouazeci de mii, saptezeci in bancnote de cite zece, restul de nouasprezece in marunti. Sper ca sint destui pentru seara asta.
La etajul trei m-am intilnit cu Paul Godeanu, betiv. Tocmai venea acasa dupa citeva paharele de tuica. Nu se clatina, insa putea ingrozitor a bautura, ochii ii luceau, buzele tremurinde erau uscate, gestica teapana, fire razlete de barba nebarbierita pe barbie. Ma opri. Ii placea mult sa vorbeasca, nu puteam scapa de el.
- Stii de unde vin acuma? Nu, nu de la bar cum iti inchipui, acolo am fost dimineata. Vin de la cimitir, de la nevasta-mea. Stii ca are sapte luni de cind a murit, saracuta de ea. I-am facut o cruce frumoasa, din lemn de cires, vopsita in verde, culoarea prospetimii. Sub datele obisnuite i-am scrijelit un epitaf, compus chiar de mine, vrei sa-l auzi? Cei ramasi in viata / si care te iubesc, / Nu vor avea greata/ Pina nu te dezvelesc. Rima mi-a iesit bine, nu? Cu sensul nu-i problema. Am prieteni poeti, cu care mai beau din cind in cind cite un pahar, care mi-au spus ca de fapt sonoritatea e cea care conteaza, despre sens inchipuie-si cine ce vrea, muzicalitatea e partea samanica a cuvintelor, asa m-as putea simti mai apropiat de biata nevasta-mea. Prietenii mei mi-au zis c-as avea si eu gene de poet si-ar trebui sa exersez mai mult, poate voi scoate citeva volume bune de poezie. Dar am sa ma mai gindesc la asta, mai am timp. In orice caz, arata bine epitaful meu pe cruce, e bine pozitionat, exact in centru. E scris cu litere rosii pe fondul ala verde de care ti-am mai spus. N-ai fost sa vezi, nu? Am sa te duc odata. Am fost azi, am udat florile, am aprins o luminare. Am aranjat o gradinita frumoasa acolo, sa vezi primavara cite culori si mirosuri. Am si un ciine care pazeste sa nu intre hotii. Azi, pe cind il hraneam, ciinele a inceput sa latre. Am intors capul si, peste umarul meu, se desfasura o inmormintare. Cunosteam citiva tipi de acolo cu care mai bausem citeva pahare in circiuma de linga noi, unde o masa imi poarta numele. M-au chemat sa ma alatur. Cica nici ei nu aveau decit legaturi indirecte cu moarta, care dupa cite am vazut imi amintea destul de mult de moarta mea. Am plins si lumea s-a uitat curioasa la mine, cit am putut sa tin la cea care tocmai murise. Le-am explicat si m-au compatimit. Impreuna cu cunoscutii mei am format un cerc al plingerii, o procesiune din bocitori. Auzindu-ne si vazindu-ne cit de frumos bocim si cit de frumos ne iese gestica respectiva, ne-au servit cu bautura. Vin de pe podgoriile proprii, sec. Era tare, bun. Cind am plecat de acolo, eu si prietenii mei de-abia ne mai tineam pe picioare. Pe drum spre casa ne-am oprit la o circiuma, aveam prea multe noi impresii. Intr-o pauza de tacere mi-am amintit ca ma astepta fiica acasa. Ma intrebam daca mi-a facut de mincare, cum i-am spus eu - o ciorba si varza cu cirnati. Poate mai are ceva bani prin poseta, dupa ce-am sa maninc, trebuie sa ajung din nou la circiuma - sper sa se fi culcat, sa pot lua fara grija banii. Toata ziua nu e frumos decit sa bei si sa maninci. In curind voi face un nou parastas, de noua luni, esti si tu invitat. Fac din trei in trei luni, sa ma mai intilnesc cu lumea, sa-mi mai comemorez nevasta.
Am coborit la etajul doi. M-am intilnit cu Dan Jar, hot. Tocmai venea acasa dupa citeva paharele cu tuica. Avea cearcane imense in jurul ochilor, pesemne nu dormise ultimele citeva nopti. Hainele ponosite, pline de praf, in dezordine, rupte pe alocuri, putind irecognoscibil, fara nasturi, cu pieptul si burta la iveala, slitul descheiat, nuante de albastru si cafeniu peste ce mai ramasese din culorile originare, tenisi cu sireturi atirnind. Ma opri. Intr-adevar nu dormise vreo citeva nopti, abia astepta sa ajunga acasa, sa faca o baie, sa se schimbe, sa "traga un pui de somn". De-abia isi putea coordona muschii fetei pentru a articula cuvintele.
- Azi e joi, nu? Am pierdut sirul zilelor. Mi se pare ca am plecat de acasa tot joi, dar asta nu inseamna ca am pierdut o saptamina pe drumuri. Mi se pare ca in fiecare zi a fost joi. Oricum toate seamana intre ele si ce mai conteaza daca punem numele uneia din ele, cel mai scurt si mai sonor, pentru toate celelalte? Desi, intr-un fel, o particica din mine, mai curioasa, nu s-ar supara daca ar sti, cite zile am fost plecat, in ce zi am plecat. Dar oare ce-oi fi facut zilele astea? Zau daca-mi mai amintesc ceva. Parca mi s-a pus o ceata. Deasa. Aaa - imi afecteaza si productia de cuvinte, nu mi le mai gasesc, cit le-as cauta. Pina si for-forma, am inceput sa ma-ma bil-bil-bol-bal-bilbii. Ceata peste tot. De-asta-i naspa s-avem organe precum creierul, masa lui asa viscoasa, virstata, vargata, vomata, voalata, varsata parca cere ceata - si i se da. Zau daca nu-s mort de oboseala. Acuma creierul meu cetos nu se mai satura decit cu cuvintul ceata, imi vine mereu sa-l rostesc - ceata, ceata, ceata. Zau daca nu-s mort de ceata. si miinile si parul mi le simt naclaite de ceata. Dar destul despre ceata. Adevaru-i ca toate zilele astea, cite-or fi fost, mi le-am petrecut in ceata sau, ca singur insotitor vizibil, cu ceata. Cum ti-am mai spus, nu pot scapa de compania asta, a oboselii cetoase. De asta si plecasem initial de acasa, de asta, si ca sa plec la lucru. Nu dormisem de citeva nopti, atit de obosit eram. Plumbul de pe pleoape se sudase, nu mi se mai puteau inchide ochii, cind in sfirsit reuseam sa-i, se deschideau la loc, impinsi de arcuri dureroase. Nici cafeaua nu ma mai salva, inainte beam cafea ca sa adorm, cu putin inainte de a ma azvirli in pat, acuma zatul care-mi raminea in gura, zatul care raminea pe fundul cestii, eu imi fac de obicei cafeaua ca nesul, pun cafeaua in ceasca, peste ea apa fierbinte fiarta cu resturile de cafea de zilele precedente, fara zahar, acuma zatul ramas imi gidila tare nervii, de la ris nu mai puteam dormi, pesemne de la zatul asta mi se trage ceata, pesemne s-a tot acumulat de cind beau cafea, a ajuns acum la cli - cum se spune? - climax, s-a infiltrat in creierul meu momentan fara filtre, a urcat pe faliile ramificate, a fost absorbit de ca de o suprafata buretoasa, a fost acumulat, asimilat, a umplut pina la refuz, pina n-a mai ramas nimica de umplut, mi-am dat seama cam tirziu, nu mai aveam ce sa fac, eram pierdut, as fi vrut sa ma las, insa mecanic continuam gestica ce mi-a adus pieirea, imi umpleam ibricul cu apa, o puneam la fiert, imi puneam in ceasca cafeaua, beam cafeaua. Atunci mi-am zis: ba Dane, hai sa mergem sa lucram putin, poate ne-o mai trece. Nu stiam cu ce sa ma imbrac, care haina sa fie mai de neobservat. Nu ma puteam decide asupra locului lucrului, stiam mai multe piete unde era mult de lucru, toate erau la fel de bune. Pina la urma am ales-o pe cea mai apropiata, din comoditate, dar care sa fie destul de departe de cartierul meu. Nu stiam pe ce drum sa merg, toate erau la fel de apropiate, toate aveau aceeasi destinatie. Nu stiam daca sa merg pe jos sau cu vreun mijloc de transport. Nu stiam ce mijloc de transport sa aleg, asta daca n-ar fi fost picioarele. Nu stiam, in multimea aia mare din piata, asupra cui sa actionez. Nu stiam ce buzunar sa am in vedere, de la pantaloni, care de la pantaloni, de la sacou sau de la camasa, care de la sacou sau de la camasa. Nu stiam cind sa actionez, ce moment oportun sa gasesc. Nu stiam cum sa, procedura pe care s-o. Nu stiam daca sa-mi fie frica. Nu stiam daca era vreun sticlete prin jur. Nu-mi prea inspirau incredere oamenii din jur, pareau ca n-au mult asupra lor, totusi trebuia sa fac ceva sa-mi mai treaca oboseala. Insa imi lipsea indeminarea, omul a strigat, un politai pe urmele mele, am fugit, mai multi politai, pina la urma am reusit sa-mi pierd urma. In coltul intunecos de strada unde ma refugiasem, am simtit in primele momente de respiro ca ma mai inviorasem, totusi dupa ce-au trecut momentele astea eram din nou mort de ceata. Situatia s-a repetat obositor de fidel in urmatoarele zile, adica pina azi, cind am hotarit sa schimb locul, de la citadin sa trec in cimitir. Aici in fiecare zi erau prilejuri, sticleti erau mai putini. Acolo m-am intilnit cu vecinul Paul Godeanu si-am mers sa bem un pahar de tuica la o crisma din apropiere.
Am coborit la etajul unu. M-am intilnit cu Cristi Crainic, cersetor. Tocmai venea acasa dupa citeva paharele cu tuica. Era cu hainele rupte, de lucru. Isi indrepta miinile, picioarele, nasul, isi aducea la loc irisurile, isi scotea aparatul dentar ce-l facea sa arate fara dinti, peruca de jumatate-chelie, isi punea urechea la loc si alte gesturi care-mi scapau, cit de rapid le efectua. Cind s-a pomenit cu mine la citiva centimetri in fata lui, a tresarit speriat, cit pe ce sa-si scape ustensilele.
- Vai!, ce m-ai mai speriat! Era sa-mi tisneasca inima prin ruptura asta de la haina, cu vase de singe, cu mate, cu tot, jumate din piept mi-ai fi scos afara, m-ai fi patat tot. Era sa tip, ca o muiere, tipat de groaza, mai strident, nu cel de placere. Sa nu mai faci asa ceva!, sa te furisezi prin intunericul asta de pe scari si sa-mi rasari deodata in fata, fara sa ma previi printr-un zgomot cit de mic. De altfel am observat la tine tactica asta, de a nu scoate zgomote in timp ce mergi - nu e o tactica prea buna pentru sanatatea mea, care am probleme cu inima, am si fost internat de vreo doua ori pentru infarct. Dar de unde-ai facut rost de incaltarile astea? Sint bune, nu te simte nimeni cind pasesti, de astea mi-ar trebui si mie, nu-mi faci rost? Ah!, din intimplare le-ai ales! Nu face nimic, cind nu-ti mai trebuie nu mi le dai mie? iti trebuie acum? Adica nu in momentul de fata, sint constient ca te duci undeva si nu poti sa te duci descult - desi am putea face schimb, ale mele sint destul de bune, ti-as da si ceva banisori peste, negociem, nici o problema!, vrei? Ei, daca nu vrei, asta-i optiunea ta, nu pot sa te oblig, poate sint mostenire de familie, in ele a asudat cine stie ce bunic de-al tau. Nu, nu-i ironie, n-am vrut deloc sa fiu ironic, te rog nu pleca!, mai avem de vorbit!, simt nevoia sa vorbesc cu cineva!, nu ma lasa singur! De fapt eu inteleg chestiile astea cu familia, le respect, nu mi-am cunoscut niciodata familia, as fi vrut, as fi vrut sa-mi fi lasat si mie mostenire bunicul o asemenea pereche de pantofi, careia sa-i miros zi de zi amintirea sudorii lui, dar asta-i o alta poveste. Cind nu-ti mai trebuie stii unde ma gasesti, am sa pastrez cu sfintenie sudoarea bunicului tau, vorbesc serios! Chiar mi-ar fi utile incaltarile astea! Sa nu fac zgomot e visul meu de-o viata. Mereu am avut probleme cu zgomotul, intotdeauna mi s-a parut ca fac prea mult zgomot, lumea din jur ma aude, se uita la mine, as vrea sa nu se mai uite la mine!, sa trec neobservat, ma sperie privirile lor, de asta cind o cersesc adopt, pe linga altele, postura cersetorului orb, imi dau ochii peste cap, nu neaparat ca sa le provoc mila, ci ca sa nu-i pot vedea cum se uita la mine. Ar fi ceva sa nici nu ma poata auzi. Asta in drum spre lucru, cind nu ma pot juca cu ochii. E o nebunie a mea, stiu, o obsesie, un complex, insa nu pot scapa. In fiecare noapte visez priviri, oameni, ciini negri cu ochi rosii. Macar in timpul zilei sa scap, sa fiu cit mai invizibil, sa atrag atentia doar la locul meu de lucru. Ti se pare ciudat caci vorbesc acuma cu tine care ma privesti, insa ochii tai au o expresie atit de inexpresiva, incit nici nu poate fi numita privire, esti privitorul ideal! As vrea sa ma privesti mai des, privirea ta ma linisteste, ma face sa ma gindesc ca exista si alte priviri decit cele incarcate cu viata de afara, viata care imi repugna. Citeam printr-un cotidian ca vederea era vazuta mai demult ca o intimpinare cu flacari a celuilalt, de unde si focul din priviri, a ta n-are nici o scinteie, a ta absoarbe, nu arunca. Nu-ti fac acuma declaratii de dragoste, doar te ung la inima ca sa ma privesti mai des - si sa ma ai in vedere cind nu mai ai ce face cu incaltarile. Azi a fost foarte nasol cu treaba asta cu privirea. N-am avut ce face si m-am dus la o inmormintare, sa cistig mai mult, lumea e mai darnica cu astfel de prilejuri, pesemne de bucurie ca a scapat de cel mort. Acolo m-am intilnit cu citiva vecini, care m-au corupt sa mergem impreuna sa bem o tuica intr-o crisma din apropiere. Tot drumul mi-am tinut ochii a orb. Unul din ei ma conducea de brat. In crisma numai dupa gust mi-am dat seama ce beam. Inainte sa apari tu, tocmai imi dezmorteam ochii - imi amortisera de cit ii tinusem in pozitia aia.
Am coborit la parter. M-am intilnit cu Floarea Cenuse, curva. Tocmai venea acasa dupa citeva paharele de tuica. Avea vinatai peste tot, la ochi, nasul umflat in jur cu singe coagulat, urechea dreapta rosie, pe brate, pe picioarele dezvaluite de fusta mini, buzele julite - ma intrebam daca nu va aduce clasica explicatie ca a cazut de atitea ori. Totusi isi pastra eleganta de curva de lux, fusta si bluza simple insa absorbind privirile, culori puternice, senzuale, in special nuante de rosu infocat. M-a fixat cu o privire sagalnica si mi-a zimbit. Gestica repezita, nestapinita, jocuri de miini si picioare. (...)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.