Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, IPS Teoctist, a facut, la sfarsitul saptamanii trecute, un apel catre ierarhi, preoti si credinciosi, ca incepand cu Duminica Floriilor si pana in Duminica Tomii, in fiecare biserica sa se inalte rugaciuni pentru
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, IPS Teoctist, a facut, la sfarsitul saptamanii trecute, un apel catre ierarhi, preoti si credinciosi, ca incepand cu Duminica Floriilor si pana in Duminica Tomii, in fiecare biserica sa se inalte rugaciuni pentru contenirea ploilor si sa se organizeze colecte in bani destinate ajutorarii familiilor ramase fara adapost, se arata intr-un comunicat al Patriarhiei Romane. Potrivit Rompres, BOR impartaseste suferintele celor care, in urma ploilor abundente si a revarsarilor de ape in intreaga tara, indeosebi in Banat, si-au pierdut agoniseala de o viata. "Rugam ierarhul locului sa randuiasca cu dreapta chibzuiala repartizarea sumelor colectate pentru ajutorarea familiilor sinistrate din eparhia sa, tinand cont ca Banatul este regiunea cea mai grav afectata de inundatii. Fata de gravitatea pagubelor, orice contributie a noastra este si un dar de suflet, inmultind in felul acesta foloasele rugaciunii si postului din aceste zile cu fapta de ajutorare a semenilor nostri greu incercati", precizeaza comunicatul.
Ionel izolat
Majoritatea locuintelor din localitatea Ionel, judetul Timis, au fost inundate, din noaptea de sambata spre duminica, autoritatile locale dispunand evacuarea locuitorilor, informeaza Mediafax. Ieri dimineata, evacuarea locuitorilor din Ionel se facea cu elicoptere deoarece accesul in zona era posibil doar pe cale aeriana, nivelul apei fiind variabil, iar autoritatile temandu-se ca barcile s-ar putea rasturna. Potrivit prefectului de Timis, Ovidiu Draganescu, peste 100 de persoane din Ionel urmau sa fie evacuate cu ajutorul a 4 elicoptere si duse in localitatea Pustinis. Maior Nicusor Stefan, de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Banat al Judetului Timis, a declarat ca, pana sambata seara, 73 de persoane din Ionel au fost transportate cu barci si camioane ale Armatei, in localitatea Pustinis. Potrivit acestuia, localitatea Otelec a fost inundata si ea pe jumatate, o parte din locuitorii de aici fiind evacuati incepand de sambata seara. Viceprimarul comunei Foeni, Viorel Ghilezan, a declarat ca in total 440 de persoane au fost evacuate din Cruceni si Foeni, aproape 150 fiind cazate la liceul din Peciu Nou si la caminul cultural din Cruceni, ceilalti mergand la rude, in alte parti. De asemenea, aproximativ 1000 de persoane din Cruceni si Foeni erau izolate in propriile case, care nu era insa inundate.
Raport la Arad
Aproximativ 200 de locuinte, peste 1300 de gospodarii si 10.000 ha de terenuri agricole din judetul Arad au fost inundate in cursul saptamanii trecute, se arata intr-un raport al Prefecturii Arad, informeaza Mediafax. Astfel, in urma precipitatiilor abundente din cursul saptamanii, apele pluviale si revarsarile unor afluenti ai Muresului si Crisului Alb au afectat 50 de localitati din judet. Cele mai multe locuinte inundate au fost inregistrate in municipiul Arad, unde 5 cartiere au fost afectate de apele pluviale. Aproximativ 20 de familii au fost evacuate din case, pentru ca exista riscul prabusirii acestora. Potrivit raportului Prefecturii, 5 drumuri judetene au fost acoperite cu apa mai multe zile, fiind avariate pe 8 sectoare, iar alte 6 drumuri comunale au devenit impracticabile. Totodata, 10 poduri si podete au fost distruse, iar alte 32 au fost afectate partial de revarsarea apelor.
Apele incep sa scada
Raportul de ieri dimineata al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA) anunta tendinta de scadere a debitelor raurilor, cu exceptia cursului inferior al Muresului, unde vor fi in crestere prin propagare si al raurilor din Dobrogea, ale caror debite vor fi stationare. Vor mai fi depasite cotele de inundatii, dar in scadere, pe raurile Bega, Cerna, Timis si Barzava.
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale precizeaza ca ploile din ultima saptamana au afectat 87.703 ha de teren agricol. Cele mai multe pagube s-au inregistrat in judetele Timis (64.506 ha), Arad (10.168 ha) si Caras-Severin (7.029 ha). Cele mai afectate culturi sunt cele de grau (27.753 ha) si orz (5.605 ha). MAPDR face evaluarea financiara a pagubelor, urmand ca cel tarziu marti sa anunte masurile in sprijinul agricultorilor afectati.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.