"In Tine raman toate, La Tine alearga impreuna-n toate
Si esti sfarsitul a toate si unul si toate si nici unul,
Nefiind ceva din acestea, Nefiind toate"
(Sf. Grigorie de Nazianz, Imn catre Dumnezeu)
St. W. Hawking, numit Newto
"In Tine raman toate, La Tine alearga impreuna-n toate
Si esti sfarsitul a toate si unul si toate si nici unul,
Nefiind ceva din acestea, Nefiind toate"
(Sf. Grigorie de Nazianz, Imn catre Dumnezeu)
St. W. Hawking, numit Newton al sec. XX, afirma ca "Teoria nu ne spune daca Dumnezeu exista sau nu, ci numai ca El nu este arbitrar". Dar, cine stie, nu teoriei (in acceptiunea actuala) ii este dat sa descopere existenta lui Dumnezeu, nu are cum anume si nici ce i-ar fi necesar. Mai degraba ea ne-ar spune cu Ecclesiastul ca "Toate le-a facut Dumnezeu frumoase si la timpul lor; El a pus in inima lor vesnicia, dar fara ca omul sa poata intelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la inceput la sfarsit". Sau cu psalmistul: "Cat s-au marit lucrurile Tale, Doamne, toate cu intelepciune le-ai facut!" pentru a ne intreba cu el: "Doamne, ce este omul ca te-ai facut cunoscut lui?". Si daca este adevarat ca "este vreme pentru orice indeletnicire de sub cer", am spune ca timpul nostru este si unul al dialogului. Un dialog intre oameni, inceput si intretinut de Dumnezeu, unul al imbogatirii de natura sa converteasca cercul vicios al raului lumii intr-un cerc virtuos, al biruintei asupra lui. Ca si cum, doar cu putina atentie, fiecare ar auzi intrebarea pe care Dumnezeu i-a pus-o lui Adam, "unde esti?"; un indemn la cunoasterea de sine, posibila prin cunoasterea a tot ceea ce-l inconjoara si prin comunicare spre comuniune. Doar stim prea bine, sunt diferente care duc la confruntare si vrajba. Dar sunt si dintre acelea care se cauta, se atrag spre unitate si, cultivate, dau seama de rostul fiecareia spre armonie, imbogatindu-ne fara seaman, sprijinind suisul de la cele vazute la cele nevazute, de la cunoastere la intelegere, de la unicitate la unitate.
Acesta a fost spiritul in care s-au desfasurat lucrarile simpozionului "Dialogul dintre filosofie, teologie si stiinta", organizat de Sectia de Filosofie, Teologie, Psihologie si Pedagogie a Academiei Romane. Cum afirma in deschidere, acad. Gh. Vladutescu, vicepresedinte al Academiei Romane, mintea noastra se exercita in domenii diferite - religios, filosofic, stiintific, artistic - si toate se intalnesc, mai devreme sau mai tarziu, in cautarea aceluiasi "in sine". Domeniile sunt complementare, adevarurile specifice, caile altele, ceea ce nu ar trebui sa implice o permanenta galceava, la limita ele fiind convergente. Nu e vorba de slabiciune, ci "dimpotriva, la fel cum taria fiintei noastre individuale si generice vine din aceea ca suntem sensibilitate cu cinci deschideri si pe deasupra ratiune, cultural suntem deopotriva filosofie, teologie, arta, stiinta si astfel dialogul este posibil structural". Au urmat comunicarile sustinute de Pr. Prof. Dumitru Popescu, membru de onoare al Academiei Romane, - "Rationalitatea creatiei si dialogul intre teologie, filosofie si stiinta" - , dr. Adrian Lemeni, secretar de stat la Ministerul Culturii si Cultelor - "Limitele gandirii axiomatice - premisa epistemologica a dialogului dintre filosofie, teologie si stiinta. Apofatismul cuantic - interfata in dialogul teologiei cu stiinta" -, prof. univ. Ilie Parvu, membru corespondent al Academiei Romane - "Albert Einstein si religiozitatea savantului", prof. univ. dr. Wiliu Danca - "Dialogul dintre filosofie, teologie, stiinta. Modele si criterii de orientare din invatatura Bisericii" si prof. univ. dr. Viorel Soran - "Credinta si stiinta".
O "coincidenta semnificativa" a facut ca aceasta manifestare sa aiba loc in anul cand se implineste un secol de la celebra teorie a relativitatii a lui E. Einstein, pentru care, amintea Ilie Parvu "stiinta fara religie este infirma. Religia fara stiinta este oarba". Desigur, una dintre afirmatiile sale provocatoare, ce aveau sa dea multa bataie de cap contemporanilor si nu doar lor. Dincolo de acestea, "conexiunea dintre constructia teoretica, gandirea filosofica si meditatia religioasa in opera lui Einstein poate reprezenta un gen de experienta fundamentala pentru a obtine un model generalizabil al temeiurilor unitatii fatetelor spiritului in actiunea sa creatoare la nivel esential". Nu spunea oare un filosof modern ca "putina stiinta te indeparteaza de Dumnezeu; multa stiinta te apropie de Dumnezeu". Si cat de multe trebuie sa cunosti pentru a intelege ca intreaga ta stiinta reprezinta acel "nimic" de care vorbea filosoful? La hotarul acestui "nimic", pentru a putea merge mai departe, se inalta ruga: "cred Doamne, ajuta necredintei mele!"
Contributiile lui Einstein la dezvoltarea filosofiei stiintei sunt cu totul remarcabile, oferind o teorie fundamentala, un mediu prielnic interogatiilor filosofice si solutii pentru unele dintre problemele ei. Despre relatia lui cu teologia, Fr. Durrenmatt spunea ca "vorbea atat de des despre Dumnezeu incat eram tentat sa cred ca era un teolog deghizat". Monografia ce i-a fost dedicata de Max Jammer incepe cu remarca lui Einstein ca "intre religie si stiinta are loc o relatie asimetrica importanta: stiinta depinde in mare masura de religie, dar nu si viceversa". Dintre modalitatile in care teologia si stiintele naturii si sociale intra intr-un dialog transdisciplinar, Ilie Parvu a prezentat noul statut al divinitatii, "in care Dumnezeu apare intr-o relatie cu totul noua cu timpul si cu lumea, fiind simultan atemporal si imanent, participant la evenimentele naturale" si conducand spre un "veritabil model de gandire ontologica". Influente ale conceptiei einsteiniene sunt prezente si in teologie, unii teologi protestanti, dar si catolici, incercand sa se adapteze exigentelor teoriei care a revolutionat gandirea veacului trecut. Intre ei, Bernard Lonergan, teolog iezuit, a elaborat o metoda generalizata a teologiei, in ideea ca aspectele metodologice ale teoriei einsteiniene pot orienta spre "actul organizarii originare a inteligentei", spre acele operatii ale intelectului care sa permita o perspectiva unica asupra cunoasterii, fie ea stiintifica, filosofica sau teologica.
Definind cultura ca "vastul univers al cunostintelor create de om despre realitatea materiala si spirituala a lumii in care traim", Viorel Soran a propus un model propriu al acesteia. Din unitatea spiritului se desprind patru "regnuri" ale culturii umane: religioasa emanata de divinitate conducand spre fericirea vesnica; artistica imaginata de "arta fierbinte" ce conduce la bucuria de a trai; stiintifica, generata de stiinta rece, generand logica existentei si teologica, izvorand din adancimile cugetarii si indreptand spre intelepciunea varstelor. Fiecare se intemeiaza pe un adevar, are concepte proprii, opereaza cu metode specifice si intre ele apar si se dezvolta legaturi interdisciplinare, ce arata ca "Dumnezeu a voit in mod liber sa creeze o lume in mers catre o desavarsire finala", in sensul subliniat de Th. Chardin, de la alfa la omega, de la biologic, la noetic si cosmic. De aceea fiecare exista si evolueaza sprijinindu-se reciproc si nici una nu poate fi inteleasa singura. Nu scria B. Russell ca orice conflict intre stiinta si credinta nu e generat de continutul lor, ci de divergentele dintre reprezentantii lor?
Facand o ampla incursiune in scrierile patristice si fizica contemporana, Adrian Lemeni, a demonstrat ca nu exista un adevar al teologiei si altul al stiintei, ca atat credinciosul, cat si savantul se impartasesc din unul si acelasi Adevar, "intr-o experienta doxologica in care atat teologia, cat si stiinta devin expresii ale liturghiei cosmice". Fizica cuantica se apropie de apofatism si, o data cu aceasta, "stiinta recunoaste rationalitatea si taina lumii", iar "cunoasterea este o taina a intalnirii care rodeste prin experienta Harului". Sau, cum atat de profund scria Parintele Staniloae, "stiinta nu inlatura misterul omului si al lumii, ci il accentueaza". Si apoi, de unde intreaga stiinta "daca Dumnezeu n-a pus la inceput complexitatea rationala a lumii?"
Logosul si creatia
Ordinea universala armonioasa si rationala are, cum afirma Pr. Prof. Dumitru Popescu, doua componente - ideile sau ratiunile eterne vin de la Logos, ca model al lucrurilor create care se manifesta prin energiile divine si rationalitatea lucrurilor si energiilor create, in care se oglindesc ideile sau ratiunile Logosului etern al Tatalui. Cand savantul descopera rationalitatile lucrurilor ivite din Ratiunea divina, se poate spune, cum a facut-o P. Davies ca "stiinta ne indica drumul catre Dumnezeu cu o mai mare siguranta decat religia". Sf. Atanasie cel Mare deosebea doua lumi - una vazuta, alta nevazuta, una sensibila, alta inteligibila, care depasesc dualismul spirit/materie si se regasesc in unitatea lor interioara si exterioara in Logosul etern, unicul lor Creator. Unitatea acestor lumi se intemeiaza pe unitatea Logosului, ambele fiind create de Logosul divin al Tatalui si sunt destinate sa se impartaseasca de eternitatea creatorului, in puterea Duhului.
Creatia nu este jocul intamplarii, al hazardului si promovarea unor asemenea idei este deosebit de nociva, lasand umanitatea prada fortelor irationale, aflate in adancurile ei si deschid nebanuite cai de manifestare a agresivitatii si violentei. "In concluzie, subliniaza distinsul teolog, lumea trebuie sa ramana intemeiata pe Logos si pe rationalitatea ei intrinseca, asa cum arata teologia, filosofia, fizica noua, pentru ca numai astfel o vom feri de fortele stricaciunii si ale fanatismului global".
Si iar ajungem la importanta dialogului, despre care Pr.Prof. W. Danca afirma ca "trebuie sa aiba loc in interiorul constiintei si intre oameni, nu intre idei". Pentru Biserica, acest dialog, necesar si urgent, are o finalitate pastorala si este confruntat cu trei tendinte - tehnologica, panteista si fideista. Omului tehnologic, credinta ii aminteste ca vocatia sa este de a fi co-participant constient si responsabil la mantuirea lumii. Conceptiilor panteiste actuale, promovate indeosebi de miscarea New Age, autorul, dupa un amplu excurs in teoriile stiintei actuale, le raspunde, invocandu-l pe S.S. Papa Ioan Paul al II-lea, care afirma ca: "Se poate spune ca prin aceasta putere creatoare, Dumnezeu este in creatie si creatia in El. Totusi, aceasta imanenta a lui Dumnezeu nu stirbeste cu nimic transcendenta Lui in raport cu lucrurile care primesc existenta de la El". Pentru crestinism, natura, sora a omului, este "primul stadiu al Revelatiei divine, este lucrarea Spiritului divin, care il face pe credincios sa-L laude pe Dumnezeu Unul si intreit, fara sa se opreasca la ideea unei sacralitati anonime si impersonale". Cat despre tentatia fideista, e folositor sa subliniem ca "pentru stiinta, a cunoaste inseamna a explica, pentru credinta, a cunoaste inseamna a iubi". Pentru a intelege aceasta, se simte acut nevoia unei paidei adevarate, "care sa valorifice inteligenta pentru a echilibra sentimentul". E nevoie, cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea, de o astfel de intelepciune "pentru ca toate noile descoperiri ale omului sa devina mai umane". Ceea ce uneste intr-un singur cuvant, dupa J. Guitton, maretia trupului cu aceea a spiritului si caritatea, desemnand cunoasterea perfecta si pura, este inima; acest "organ al transcendentei", cum spunea unul dintre Sfintii Parinti.
Si cum a fost citat ades B. Pascal, sa amintim ca el a spus ca Hristos sta rastignit pana la sfarsitul veacurilor. Sa nu uitam ca Iisus, pe cruce, s-a rugat: "Parinte iarta-le lor ca nu stiu ce fac", expresie suprema a iubirii divine. Si ne este dat timpul ca "interval care dureaza intre chemarea lui Dumnezeu adresat iubirii noastre - ne invata Parintele Dumitru Staniloae - si raspunsul nostru la iubirea lui Dumnezeu. Este timpul raspunsului omului". Iar omul este, deodata, liber si responsabil. El poate urati sau chiar distruge lumea si pe sine. Dar ii sta in putere s-o si transfigureze, indumnezeindu-se, cum citim intr-o poezie a lui Nichifor Crainic: "Pamantu-n soare se-nvesmanta / si fapta mea-i oglinda-n care vezi / Lumina paradisului rasfranta. / in bratul meu esti Doamne, si lucrezi, / si-n truda mea, cu mine laolalta / Te bucuri sangerand, ca sa creezi".
(Ilustratii din patrimoniul Bibliotecii Academiei Romane)

Ziua

Sursa: Ziua



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.