Te miri cand il vezi pe Pittis fumand Carpati fara filtru, fumator patimas, nu se fandoseste cu tigara, chiar o stoarce de fiecare molecula de nicotina. Nu-si protejeaza vocea. Pittis mananca inghetata si in noiembrie, bea o halba cu bere rece la taifasurile cu amicii din teatru si muzica. Cand era proaspat absolvent al Facultatii de Teatru, dormea noaptea in cabina de langa scena, ca nu cumva sa intarzie a doua zi la repetitie. Tot ce a facut in viata, Pittis a purtat apasata amprenta originalitatii lui. Inclusiv parul cazut in plete pe umeri. Parul lung, pletele neconformiste le urcau pulsul cu mult peste suta activistilor de partid, pana la punctul de fierbere, sa nu se enerveze tovarasul si tovarasa vazandu-i pieptanatura imperialista.
Pittis isi aminteste cu haz cum intra pe usa sefilor de la partid, care-l convocau: ""Cand deschideam usa, nici nu-i lasam sa rosteasca vreo vorba si turuiam: Nu ma tund, nu-mi cereti sa ma tund ca nu accept"". De fapt, Florian Pittis a dat cu tifla tot timpul obtuzitatilor comuniste. Orice recunoastere a unor valori occidentale era considerata de regimul comunist ca o culpa de neacceptat. Si, cu toate acestea, Florian Pittis a realizat un spectacol de mare succes, ""Poezia muzicii tinere"", in care tineretul si-a gasit o supapa de descatusare din constrangerile anchilozate de ghips impuse de regim. In acel spectacol se canta Beatles, se discuta fenomenul Beatles. Comunistii au incercat sa suspende spectacolul realizat de Pittis, dar afise scrise de mana au anuntat totusi acest recital si tinerii au venit cu mic, cu mare la Teatrul Bulandra, stateau si pe podea, scaunele nu erau suficiente. In ultimii ani, Pittis a preluat si bagheta de regizor. Piesele regizate de el au avut succes. In unele a facut parte si din distributie, in altele a fost doar regizor. Atunci cand nu intra in scena ca actor, ramanea regizor si urmarea din culise, in fiecare seara, evolutia actorilor, cand ritmul lancezea, le soptea: ""Ori puneti suflet, ori luam tramvaiul si plecam acasa!"".
Florian Pittis isi aminteste o intamplare cu chichirez. ""Eram in turneu la Paris si ma plimbam cu Andrei Serban. Era interesant cum regizorul cauta sa nu calce peste umbrele copacilor si ale trecatorilor. Sarea peste umbre. In timp ce rataceam pe bulevardele Parisului, observ o Dacie cu numar de Bucuresti parcata langa trotuar. Am simtit ca trebuie sa-l vad pe soferul bucurestean, habar
n-aveam cine este. Am zabovit langa Dacie vreo trei ore, bucuresteanul n-a aparut. Dar in tot acest timp, undeva in Paris, langa o Dacie, am simtit ca miroase a teiul de pe strada mea.""