Nu autonomia culturala e problema, ci business-ul etnic

Suntem in plin proces de promovare a legii minoritatilor nationale. Constitutia revizuita a inclus-o pe lista noilor legi organice. UDMR a preluat redactarea ei, caci pentru maghiari legea ofera ocazia promovarii autonomiei culturale. Simplificand, aceasta ar insemna ca minoritatile sa aiba un cuvant de spus in selectia persoanelor care raspund de cultura si invatamantul in limba materna. Institutii specifice precum Consiliul National al Autonomiei Culturale urmeaza sa isi dea avizul cu privire la conducerea institutiilor care au legatura cu identitatea minoritatilor. Nu e nimic exceptional, nefiresc sau periculos in asta. Pentru maghiari, legea ar fi fara sens daca nu include autonomia. Sintagma "autonomie culturala" a produs insa prima criza la trecerea proiectului de lege prin Guvern. Din pacate, atentia a fost capturata de cuvinte in loc sa se indrepte spre adevarata hiba.
Care hiba? Situatia minoritatilor nationale ofera una din putinele istorii de succes ale ultimilor 10 ani. Cadrul normativ romanesc arata generos si a fost ameliorat constant dupa 1997. Organizatiile minoritatilor nationale au posibilitatea sa trimita un om in Parlament cu doar putin peste o mie de voturi si obtin, ulterior, miliarde de lei de la buget. Tentatia de a profita de astfel de oportunitati este evidenta. Dar de abia dupa 2000 atractia beneficiilor a produs o criza a sistemului. Vasile Savu, lider sindical din Valea Jiului, a devenit deputat intre 2000-2004 ca reprezentant al minoritatii macedonene slave. S-a spus ca postul a fost recompensa pentru ca l-a tradat pe Miron Cozma in timpul ultimei mineriade. Oricum, aceasta "minoritate nationala" nu a existat niciodata. La recensamantul din 2002, 695 de persoane s-au declarat macedoneni, dar organizatia inventiva a primit 25689 de voturi. Disproportia nu e singulara. Ruteni s-au declarat 257, au obtinut 2871 de voturi. Gheorghe Firczak, ajuns reprezentant al Uniunii Culturale a Rutenilor, este etnic maghiar care la alegerile din 1996 si la cele locale din 2000 a candidat pe listele Partidului Liber Democrat Maghiar.
In anul 2000, si macedonenii slavi, si rutenii au fost contestati de celelalte organizatii ale minoritatilor nationale, dar reprezentantii lor au fost validati de Camera Deputatilor. Odata impartind aceleasi banci, minoritarii parlamentari s-au inteles foarte bine cu totii. Incat, in anul 2004, au impus impreuna amendarea legii alegerilor locale ca nici o alta organizatie a minoritatilor sa poata concura pe cele aflate deja in forumul suprem. Una din urmari a fost scaderea dramatica a voturilor castigate de catre Partida Romilor Social Democrata (PRSD). Comunitatile romilor sunt dispersate si au diferite loialitati locale. Cum aceste comunitati nu s-au putut inscrie la alegeri, voturile romilor s-au diminuat. Numarul consilierilor locali romi a fost mai mic, iar toti au apartinut PRSD.
Intre celelalte organizatii ale minoritatilor, PRSD pune cel mai bine in evidenta o alta fateta a business-ului etnic. Banii care vin de la stat pentru minoritati au ca scop, in conformitate cu prevederile Constitutiei, prezervarea identitatii comunitare. Ca urmare, banii primiti de organizatiile reprezentative ar trebui cheltuiti in principal pe proiecte culturale. Or, din suma de 24 de miliarde primita in 2003, PRSD a folosit 84,49% pentru organizare si dotari. Activitatile, acoperind 6,57% din buget, au avut in vedere in cea mai mare parte actiuni ale formatiunii, de genul: 10 ani de la infiintarea filialei Campia Turzii, reorganizarea filialei Sibiu etc. Partida Romilor publica "Asul de trefla", care serveste in intregime PRSD. In schimb, nu a fost cheltuit nici un leu pentru editare de carte, desi, in principiu, aceasta corespunde in mai mare masura valorilor culturale, constructiei comunitare. Deci obiectivelor pentru care e de presupus ca statul are responsabilitati de finantare. (Interesant de notat, la acest punct, ca Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania a alocat in 2003 pentru editarea de carti, 40,52% din suma primita.)
In concluzie, PRSD a cheltuit banii destinati comunitatii romilor aproape in intregime pentru ea insasi. In 2003, PRSD avea 10 sedii in proprietate, iar pentru alte 106 platea chirie, in timp ce zeci de organizatii ale romilor se lupta din greu pentru spatiul necesar activitatii lor.
Se pune atunci intrebarea: de ce a platit contribuabilul roman, in 2004, circa un milion de euro pentru Partida Romilor? Privind la detalii, raspunsul este uluitor: statul roman cheltuieste impresionanta suma ca sa asigure intrarea unui reprezentant rom in Parlament si pentru ca aceasta organizatie sa poata impune oamenii ei pe lista consilierilor locali si a unor institutii publice. Cu alte cuvinte, pentru a bloca competitia libera la pozitii de decizie, unde concureaza alti romi, unii cu o neta ascendenta profesionala si etica. In aceste conditii, solidaritatea fireasca a majoritatii, de a asista comunitatile fragile, ajunge sa lucreze impotriva sensului ei. Mecanismul face rau chiar minoritatii presupuse a fi ajutata. Si totusi, transformarea sistemului de protectie a minoritatilor in business-ul etnic a unor organizatii este astazi sustinuta de totalitatea uniunilor culturale. Proiectul de lege privind minoritatile nationale a fost astfel construit incat sa bata in cuie monopolul etnic al grupurilor aflate in parlament. Or, legea este chemata sa promoveze democratia interna a grupurilor minoritare, nu sa o distruga. Utilizarea arbitrara a banului public, ba chiar impotriva intereselor minoritatilor, constituie o forma de coruptie.
Adoptarea unei legi a minoritatilor nationale poate intari sistemul de protectie a minoritatilor. Autonomia culturala reprezinta partea pozitiva a ei, nu problema. Inacceptabila este rusinoasa componenta a proiectului gandita sa impuna monopolul reprezentarii politice si cheltuirea dupa bunul plac a banului public. Adica, business-ul etnic.

---

Despre autor: