Cresterea primelor din asigurarile auto a reprezentat principala componenta a dezvoltarii asigurarilor generale din Romania. In anul 2004, ponderea veniturilor din asigurarile auto a depasit 70% din asigurarile generale practicate de societatile de a
Cresterea primelor din asigurarile auto a reprezentat principala componenta a dezvoltarii asigurarilor generale din Romania. In anul 2004, ponderea veniturilor din asigurarile auto a depasit 70% din asigurarile generale practicate de societatile de asigurari. Segmentul asigurarilor auto, format din doua componente - asigurarile CASCO si asigurarile obligatorii de raspundere civila auto, reprezinta in continuare baza veniturilor societatilor de asigurari. Majorarea substantiala a primelor de asigurare a fost determinata pe de o parte, de cresterea parcului de autovehicule si pe de alta parte, de cresterea primelor de asigurare RCA impuse administrativ si nu determinate de conditiile pietei. Spre deosebire de asigurarile generale, asigurarile de viata au inregistrat un ritm mult mai lent, acestea majorandu-se anul trecut cu aproximativ 10%.
Cresterea consumului in 2004, inclusiv pe piata auto, a determinat o majorare a veniturilor din primele de asigurare generate de contractele de leasing si de creditele bancare care reprezinta surse sigure de venituri pentru societatile de asigurari. Pe masura ce parcul de autovehicule s-a innoit si s-a dezvoltat, atat ca volum, dar mai ales ca valoare, concurenta pe segmentul RCA s-a intensificat prin autorizarea unor noi societati.
Desi anul trecut primele la asigurarile RCA s-au majorat cu 35%, asistam acum la o nemultumire a asiguratorilor in ce priveste ponderea mare a daunelor si marimea primelor, care raportata la valoarea daunelor este insuficienta. In ultimii 10 ani, ponderea daunelor in totalul primelor incasate a variat intre 70% si 80%. Pana in 2003, cand trendul de scadere a dobanzilor bancare s-a accentuat, societatile de asigurari beneficiau de avantajul fructificarii sumelor incasate din RCA. Majoritatea societatilor efectuau de regula, la inceputul anului, plasamente financiare, in principal depozite bancare, pana cand acestea se diminuau pe masura ce erau platite daunele produse. Astfel, la sfarsitul anului, veniturile financiare puteau sa depaseasca profitul din activitatea propriu-zisa de asigurare, compensand astfel daunele foarte mari la aceasta categorie de asigurari. Pe masura ce dobanzile bonificate de banci, dobanzi real pozitive, au scazut ducand la reducerea veniturilor financiare ale societatiilor de asigurari, a aparut necesitatea unei cresteri mai consistente a primelor de asigurare.
Scaderea veniturilor financiare ale societatiilor de asigurari a fost insotita si de un alt fenomen - cresterea exponentiala a importurilor de autovehicule, precum si cresterea ponderii autovehiculelor de valori mari in totalul parcului auto. Diversificarea posibilitatiilor si imbunatatirea conditiilor de achizitionare a autoturismelor au contribuit la boom-ul actual de pe piata auto.
In conditiile in care dobanzile bancare se apropie de rata inflatiei, actualul sistem de stabilire a primelor de asigurare la RCA incepe sa-si arate dezavantajele. Stabilirea primelor de asigurare in functie de capacitatea cilindrica a autovehiculelor, fara sa se tina seama de valoarea de piata si implicit, de marimea pagubei nu mai corespunde cu realitatea parcului auto, unde ponderea autovehiculelor ieftine se micsoreaza constant, cu toate ca aceste masini detin inca o cota importanta. Propietarul unei Dacii care valoreaza 4000 de euro plateste in prezent, acceasi prima de asigurare ca si proprietarul unei masini din import, care valoreaza peste 10000 euro, ambele autovehicule avand acceasi capacitate cilindrica.
Pastrarea actualului sistem de diferentiere a autovehiculelor in conditiile in care trendul de crestere a parcului auto, atat numeric dar si valoric, se va mentine, va atrage inevitabil cresterea primelor la asigurarile RCA. Dezavantajati vor fi in primul rand posesorii autoturismelor ieftine, care vor trebui sa suporte in fapt efectele cresterii valorii parcului auto.
Pentru anul 2005 se preconizeaza o crestere a pietei asigurarilor cu 25%, peste nivelul de 800 milioane de euro, inregistrat in 2004. Cresterea consumului intern de bunuri de folosinta indelungata, pe fondul reducerii dobanziilor si orientarea unor sume suplimentare spre consum, datorita introducerii impozitului unic va stimula in 2005, piata asigurarilor. Tinta de un miliard de euro pentru piata asigurarilor va putea fi atinsa prin intermediul asigurarilor auto si asigurarile generate de cresterea consumului. Nivelul redus al salariilor ramane insa principala piedica pentru dezvoltarea pietei asigurarilor, care a dovedit ca are potential.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.