Rapirea ziaristilor romani in Irak a declansat imprevizibile reactii psihologice si psihopatologice. Intre acestea, un val de antisemitism. Doar agonia si moartea Papei au deturnat delirul colectiv coordonat de televiziuni catre alte manifestari anor
Rapirea ziaristilor romani in Irak a declansat imprevizibile reactii psihologice si psihopatologice. Intre acestea, un val de antisemitism. Doar agonia si moartea Papei au deturnat delirul colectiv coordonat de televiziuni catre alte manifestari anormale. Trepidatia psihica declansata de rapire s-a mutat in profunzime. Dupa arestarea sirianului Omar Hayssam, presa a dezgropat detaliile biografice: s-a imbogatit sub protectia retelei clientelar-oligarhice FSN/PDSR/PSD (fiind chiar membru); ar fi agent acoperit al serviciilor secrete siriene, poate agent dublu (fiind recrutat si de Securitate si/sau de SRI); majoritatea afacerilor erau necurate, "tunuri" etc. Dupa ce telespectatorii au vazut si imagini dinlauntrul uneia din casele lui Hayssam, am auzit reactii dintre cele mai resentimentare in diverse medii sociale.
Intre timp, autoritatile au declansat reverificarea dosarelor de "neinceperea neurmaririi penale" din ultimii zece ani pentru arabi. Daca Justitia va actiona corect, e de anticipat ce urmeaza. Multe lucruri care merg prost vor fi puse pe seama arabilor, desi ei doar au profitat de slabiciunile sistemului corupt. Cand scriu de noul val de antisemitism, am in vedere ca evreii si arabii (ca si babilonienii, asirienii, fenicieni, din vechime) fac parte cultural din aceeasi grupare lingvistica, iar biologic din aceeasi "rasa" - semitii. Multi au obiectat in timp impotriva folosirii inadecvate a termenului de antisemitism cu privire la evrei, pentru ca el include si alte grupuri, propunand substitute restrictive: antievreism, antiiudaism sau antimozaism. Statistic, arabii din Romania ii depasesc ca numar pe evrei, daca ii socotim pe cei care s-au stabilit aici si nu au obtinut inca cetatenia. Grosul strainilor care au obtinut cetatenia sunt arabi. Deja in 1996 reprezentanti ai arabilor din Romania au revendicat pentru prima data dreptul de a avea si minoritatea lor un reprezentant, un deputat in Parlament. Tot Justitia si alte organe de cercetare si ancheta va trebui sa cerceteze loialitatea arabo-romanilor (dar si a tuturor islamistilor, turci, kurzi, iranieni, tunisieni, africani etc.) fata de Romania, tara membra NATO si (curand) UE, care are un parteneriat strategic special cu SUA. Daca unii dintre acestia au trimis bani direct la Al Qaeda, Hamas, sau la alte retele teroriste fundamentalist islamice sau de alta natura (kurde sau palestiniene), sau indirect, la fundatii, scoli religioase, societati caritabile etc., care sprijina terorismul international, dar au beneficiat de "protectia" anumitor forte politice, pentru ca au avut contributii electorale, atunci situatia este grava.
Paradoxul este ca am cunoscut in ultimii 15 ani politicieni, afaceristi, scriitori, ziaristi, votanti romani animati de reactii dure impotriva evreilor "care conduc lumea" si a existentei statului Israel (isi doresc desfiintarea acestui stat si alungarea evreilor inapoi "de unde au venit," din diaspora), iar atitudinile lor de radicalitate politica, rasiala si religioasa au fost formate prin interactiunea cu prietenii arabi din Romania. Este semnificativ faptul ca in tarile UE in care a existat in trecut un antisemitism traditional, dar care disparuse dupa tragedia Holocaustului, acum a reaparut in forme virulente acolo unde sunt semnificative comunitati arabe, islamiste (vezi Raportul Centrului European pentru Monitorizarea Rasismului si Xenofobiei intitulat "Manifestarile antisemitismului din Uniunea Europeana"). Politologii, istoricii, sociologii care au analizat paralelismul dintre atitudinile antievreiesti ale arabilor si islamicilor de pretutindeni (vezi, de pilda, scrierile britanicului Cristopher Hitchens) au ajuns la concluzia asemanarilor de forma si continut cu scrierile lui Hitler. Raportul special nr. 11 publicat de The Middle East Media Research Institute intitulat "Bazat pe versuri, interpretari, traditii coranice, clericii musulmani declara: "evreii sunt descendentii maimutelor, porcilor si altor animale"" arata cum cei mai importanti clerici sunniti, siiti, dar si presa (in frunte cu Al-Jazeera) au contribuit la inflamarea atitudinilor anti-evreiesti. De aici a aparut categoria islamo-fascism. Termenul nu trebuie si nu poate fi extins din sfera militantismului islamic la intregul Islam. Nu se poate insa nega intensa ostilitate impotriva Israelului, ca si impotriva SUA, din lumea islamica. Atitudini asemanatoare fata de Israel si SUA se intalnesc insa si in Franta sau Germania. Totusi, este semnificativ ca sondajele de opinie facute in lunile de dupa dezastrul tsunami din Indonezia, unde generoase ajutoare financiare si logistice au venit din SUA (de la Administratia Bush, dar si de la fundatii private din Hollywood, puternice organizatii religioase, corporatii, miliardari filantropi), dar nu din tarile islamice bogate, a crescut spectaculos sprijinul populatiei pentru SUA si s-a diminuat drastic simpatia pentru ben Laden.
Trebuie sa ne ferim a cauta "tapi ispasitori" pentru relele din Romania. Nu trebuie atribuite nici nenorocirile comunismului evreilor, nici racilele pseudo-democratiei postcomuniste arabilor. Dupa sfarsirea crizei "noastre" a ostaticilor, vom afla adevarul privind responsabilitatile, va urma reasezarea curentelor de opinie publica. Indiferent de rezultat, sondajele va trebui sa includa alaturi de opiniile privind prezenta trupelor americane, romanesti in Irak, si starea opiniilor privind actiunile luarilor de ostatici ale teroristilor fundamentalisti islamici impotriva civililor nevinovati, nu doar privind atitudinile majoritarilor fata de maghiari, romi/tigani, evrei, germani, dar si fata de arabi, turci, kurzi, islamisti in general. Altminteri, inseamna ca sondajele sunt pilotate doar pentru dezvaluirea anumitor teme si ascunderea adevarului cu privire la altele (cate sondaje a platit Hayssam?). Doar asa incepe dezbaterea in spiritul adevarului, dreptatii si interesului public. Pana atunci, domneste manipularea.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.