Cu toate ca ne aflam in pragul verii, desi nu a trecut nici un an de la Jocurile Olimpice de la Atena, competitia organizata sub semnul celor cinci cercuri ingemanate, de data asta in peisaj hibernal, la Torino, bate la usa. Mai exact, printr-un conc
Cu toate ca ne aflam in pragul verii, desi nu a trecut nici un an de la Jocurile Olimpice de la Atena, competitia organizata sub semnul celor cinci cercuri ingemanate, de data asta in peisaj hibernal, la Torino, bate la usa. Mai exact, printr-un concurs fericit de imprejurari, avand in vedere evenimentul major care se apropie, la conducerea Agentiei Nationale pentru Sport, doi reprezentanti de marca ai sporturilor de iarna sunt hotarati sa nu mai stam "in umbra". Astfel, presedintele Florian Gheorghe, fost antrenor al nationalei de hochei si Liviu Cepoi, vicele, ocupant al locului patru la Olimpiada de la Lillehammer in "dubloul" de sanie, cu patru participari la JO, s-au hotarat sa restructureze din radacini aceste sporturi atat de indragite chiar si pe plaiuri mioritice. Dar pe care, din pacate, le privim doar pe micile ecrane, cu ocazia transmisiunilor internationale. Cum in ceea ce priveste potentialul uman nu exista dileme, el exista, patrimoniul material este singurul care ne da dureri de cap. Din lipsa unor baze sportive autohtone capabile sa asigure conditii optime de pregatire. Iar costurile pe care le suportam pentru o pregatire cat de cat in strainatate ne golesc din greu buzunarul. In ideea infiintarii unui Centru National la Vatra Dornei, care poate deveni un centru-cheie pentru tarile din estul european, i-am solicitat cateva informatii lui Liviu Cepoi.
V-ati intors de curand din Germania, unde ati discutat cu presedintele Federatiei Internationale de Sanie, Josef Fendt, de care am inteles ca va leaga chiar o veche prietenie!
Avem o promisiune ferma, nemteasca, sa ne ajute cu finantarea unui proiect tehnic al unei piste artificiale pentru bob si sanie pe care vrem s-o construim la Vatra Dornei. Ca am invatat din greseli si nu mai vrem sa aruncam cu banii pe fereastra sau in pusculitele unora care au beneficiat de binefacerile sportive! Revenind, aici intentionam sa infiintam un Centru National rezervat sporturilor de iarna. De altfel, multi dintre performerii nostri au provenit din acest spatiu, chit ca a fost vorba despre sanie, bob, schi alpin si fond, biatlon sau hochei. Localitatea beneficiaza de aceleasi conditii climaterice si de altitudine ca Predealul, in medie cinci grade Celsius pe an, la 830 de metri altitudine. Cu deosebirea ca nu trebuie sa luam in piept traficul comercial din acea zona, preturile pentru cazare si masa fiind accesibile sportului de inalta performanta. Adica noua, cu bani putini la dispozitie, dar cu ambitii mari!
Pe ce sprijin din partea autoritatilor locale va bazati?
Ei bine, exista chiar o emulatie in acest sens. Prefectul Onofrei, presedintele Consiliului Judetean, Marza si primarul Hutanu ne sprijina deja in achizitionarea unui imobil in imediata apropiere a viitoarei baze. Iar trei cluburi cu un cuvant greu de spus sunt izvorul performantei. Impactul economic dar si social pe care le-ar produce o astfel de baza dotata, pe langa pista, cu un patinoar, care exista, dar natural, dar si cu traseele de schi fond si biatlon ar aduce beneficii tuturor si stimuleaza normal interesul autoritatilor locale. In plus, contam pe ajutorul Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor pe terenul careia va fi amplasata baza. De altfel, prin parintele Valica nu este prima oara cand colaboram. In curand vom reda circuitului pista de schi fond de pe Dealul Runc, aflata in acelasi patrimoniu. Cred ca putem conta si pe un sponsor important al locului. Ca nu degeaba laptele si apa minerala poarta numele acestor plaiuri.
Ce este cu Poiana Brasov?
Pana in toamna, promit ca aici se vor putea antrena sportivii nostri de la bob si sanie. Vom amplasa startul artificial langa patinoar, bransandu-ne la instalatia de frig deja existenta. In acest fel, vom face economii substantiale, avand in vedere ca in complexul dotat cu doua hoteluri, unul in renovare, se practica preturi pentru cazare si masa la baremurile ANS. Cum majoritatea boberilor provin din atletism, dar se si pregatesc in paralel, stadionul este la doi pasi. Exista si centrul de refacere si sala de forta. Toate la altitudine, iar temperatura din zona ne permite sa mentinem gheata cinci-sase luni pe an. Putem organiza chiar si competitii internationale. Oricum, prioritatea noastra numarul unu sunt sportivii. Adica performanta!


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.