In Italia si Franta au loc in aceste zile mai multe manifestatii de solidaritate fata de jurnalistii rapiti in Irak. Desi demonstrantii au avut in vedere in principal sa-si transmita sprijinul catre ziarista franceza Florence Aubenas, manifestantii s
In Italia si Franta au loc in aceste zile mai multe manifestatii de solidaritate fata de jurnalistii rapiti in Irak. Desi demonstrantii au avut in vedere in principal sa-si transmita sprijinul catre ziarista franceza Florence Aubenas, manifestantii s-au solidarizat si cu cei trei ziaristi rapiti in Irak. Mitingurile au fost ocazionate de implinirea, astazi, a 100 de zile de la rapirea in Irak a jurnalistei Florence Aubenas de la ziarul Liberation. Manifestatiile au inceput ieri seara, in Piata Trocadero din Paris, unde au fost aprinse 100 de torte, in semn de solidaritate cu ostaticii din Irak. Demonstratiile, organizate de "Reporteri fara frontiere (RSF) si de cotidianul Liberation, au loc si in alte orase din Franta.
De asemenea, filiala din Romania a Radio France Internationale, Delta RFI, va avea astazi un program special dedicat ziaristilor rapiti: in toate buletinele sale de stiri (din jumatate in jumatate de ora intre 6,30 si 10,00 si apoi din ora in ora pana la ora 17,00) vor fi difuzate informatii, corespondente si comentarii pe tema situatiei jurnalistilor romani si francezi rapiti in Irak.
Pe de alta parte, mai multe asociatii italiene, in colaborare cu autoritatile locale din Roma si cu reprezentanti ai unor redactii italiene, au organizat ieri la Roma o manifestatie de solidarizare cu patru jurnalisti rapiti in Irak: Marie Jeanne Ion, Sorin Miscoci, Ovidiu Ohanesian si Florence Aubenas. Organizatorii acestor manifestatii de sprijin sunt Federatia Nationala a Presei Italiene, Asociatia Presei Straine din Italia, Provincia Roma si redactiile ziarelor "Il Manifesto" (Italia) si "Liberation" (Franta). (D.E.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.