Hopliti si cavaleri

Cultura romana de astazi nu e chiar asa de saraca si "minora" cum se spune, doar ca e rau chivernisita si (re)cunoscuta. Revistele "culturale" ofera o imagine trunchiata a peisajului, pentru ca diriguitorii acestora sunt, in majoritate, hopliti, nu cavaleri. Cavalerul cuprinde un orizont, hoplitul priveste la nivelul genunchilor.
Cu mai multe saptamani in urma, un prieten foarte tanar m-a rugat sa-i propun o lista de zece nume "cu adevarat importante" din Romania pentru o lectura sistematica. E vorba de zece nume din ziua de astazi, si cu adevarat importante pentru mine. Mi-am amintit imediat de parintele Iustin Marchis, care obisnuieste sa ceara intelectualilor si artistilor cu discernamant asemenea liste de orientare in toate domeniile, de la muzica si literatura pana la istoria stiintei si patristica. Gest sanatos si firesc. Nimeni dintre noi nu poate acoperi astazi cu temeinicie mai mult de doua, trei discipline. Un istoric al religiilor interesat de pictura cu greu se va putea descurca in hatisul bibliografiei vechi sau noi. Unde se afla cele mai importante muzee si colectii de arta moderna sau antica? Pe ce manuale sau autori merita sa puna mana pentru o documentare eficienta? Care sunt numele de varf ale unui curent sau ale unei epoci s.a.m.d.? Nu e nevoie sa te inscrii la belle arte ca sa-ti procuri un set de informatii despre subiect; ajunge si rasfoirea unei enciclopedii sau parcurgerea unui site Internet. Dar, personal, cred ca sfatul direct si nuantat al unei persoane cunoscute e de neinlocuit. Cand am vrut sa ma orientez in filozofia politica le-am scris lui Aurelian Craiutu si Toader Paleologu; cand m-au interesat cateva titluri despre romantism am apelat la Virgil Nemoianu; cand m-am ocupat de gnoza i-am cerut titluri lui Giovanni Filoramo; pe Ayán Calvo l-am rugat sa-mi incropeasca o bibliografie despre teologia spaniola; cronicile lui Dan C. Mihailescu, Alex. Stefanescu si Tudorel Urian ma orienteaza cat de cat in literatura romana de azi (cel mai adesea ii plang pentru vremea pierduta cu opurile despre care scriu, dar faptul ca ei scriu despre carti proaste sau mediocre ma scuteste pe mine sa le citesc). Iata asadar lista (vor fi mai mult de zece nume) pe care i-am propus-o prietenului meu, o lista subiectiva, dar cu dezideratul dreptatii. Ordinea numelor e destul de aleatorie, la nivelul "semnificativilor" o ierarhie oarecare fiind imposibil de alcatuit (ideea insasi mi se pare usor indecenta).
Paleologu, "un boier destept, genial, agreabil"
Pentru eseistica ii pretuiesc si-i citesc, pe orice meridian m-as afla, pe Al. Paleologu, Virgil Nemoianu, Andrei Plesu, Gabriel Liiceanu si Horia Patapievici. Paleologu ma scoate sistematic din depresie si-mi da senzatia aceea, inefabila, de confort pentru care francezii au expresia être bien dans sa peau. Boierul e destept, genial chiar, agreabil, foarte digerabil (fara sa fie deloc "usor"), franc: il port in valiza oriunde ma duc. Recitesc adesea texte din L'Occident est l'Est, Lucrurile cu adevarat importante si Alchimia existentei, dar totul merita avut in preajma. La fel mi se intampla cu Virgil Nemoianu si cu Andrei Plesu. Ca se suporta sau nu, este treaba lor, eu ii am alaturi in biblioteca si-i deschid cu bucurie. Amandoi sunt grasi, dar in feluri diferite: unul e supraponderal american, celalalt, balcanic. Aici sta toata diferenta... stilistica (in sens blagian). Nemoianu vrea sa acapareze, Plesu absoarbe ospitalier. Cartea preferata din Plesu este Calatorie prin lumea formelor. Pitoresc si melancolie: ca teza de doctorat m-a intrigat, ca eseu, m-a amagit; Jurnalul de la Tescani e o capodopera; Despre ingeri, o minunata reusita. Articolele sale "dilematice" ma intereseaza doar prin anecdotica si "sintaxa" (oh, si ce suculenta barbara!). Virgil Nemoianu scrie aproape pe dos de cum este. Cartile lui au caldura, sarm si consistenta. Livrescul devine arta de a trai, arta burgheza de a trai. Doar la Steinhardt am mai "pipait" o asemenea fuziune intre citit si existenta. Cu Gabriel Liiceanu n-am reusit sa intru in rezonanta. Dar intre cartile lui Plesu si cele ale lui Nemoianu stau, citite "cu creionul" macar o data, Jurnalul de la Paltinis, Introducere in politropia omului si a culturii (excelenta culegere de studii), Cearta cu filozofia, cea mai buna carte a eseistului, dupa mine, si una din cele mai bune din eseistica romaneasca; plus traducerile din Heidegger, bine lustruite si "conaturale". Nu recomand oamenilor seriosi ultimul sau jurnal, Usa interzisa, decat pentru vreo saizeci de pagini, in ciuda opiniei criticilor strict literari si a cucoanelor sentimentale. Horia Patapievici: Cerul vazut prin lentila (apogeul); Politice (percutant); Omul recent (substantial cu anumite stangacii de regie). Zbor in bataia sagetii n-am izbutit s-o duc pana la capat. Atunci cand evita registrul "tomistic" H.R.P. e un regal. Dar autorul din Romania actuala pe care-l citesc patimas si asiduu, si din motive "profesionale", se numeste Ioan I. Ica jr.. De fapt, ii citesc... editura, pentru ca Ica jr. n-a publicat inca nici o carte de autor consacrandu-se unui proiect teologic si carturaresc transpersonal. Fiecare aparitie de la Deisis merita avuta in biblioteca: Sfantul Silvan, Spidlik, Gabriel Bunge, Columba Stewart, Pelerinul rus, Simeon Noul Teolog etc.
Neagu Djuvara, Andrei Pippidi, reprezentativi pentru istorie
Alte nume semnificative: Neagu Djuvara, Al. Zub si Andrei Pippidi, pentru istorie si filozofia istoriei; Matei Calinescu, Nicolae Balota, doi membri virtuali ai unei Academii reale a Romaniei; Vladimir Tismaneanu, politolog erudit si volubil; Nicolae Manolescu, Octavian Paler, Teodor Baconsky, Sorin Antohi. Daca Matei Calinescu a fost reprimit aproape in triumf pe meleagurile natale, Nicolae Balota mi se pare inca un nedreptatit. Nu are pereche printre criticii si istoricii nostri literari de azi. Si totusi iradiaza cu parcimonie, tinut parca de o piaza rea "sub obroc". Lui Manolescu ii recitesc chiar si azi cartile care m-au incantat pe vremea liceului: Arca lui Noe (capitole remarcabile, ca si schema tipologica, preluata de la Thibaudet); Contradictia lui Maiorescu, cartea despre poezie si cea despre Sadoveanu, plus cateva din volumele de cronici saptamanale de pe vremuri.
Teodor Baconsky, cochet, scolit si cu umor
Teodor Baconsky (alaturi de Sorin Dumitrescu si Dan Ciachir) a ridicat stacheta eseisticii religioase. Dintre volume: Rasul patriarhilor, traducerea romaneasca a tezei sale din Franta, Iacob si ingerul, Ispita binelui. Cochet si substantial, scolit, elegant si cu umor, ii doresc sa nu devina ministru decat dupa vreo inca trei, patru volume de eseuri. Dintre prozatori si poeti ii frecventez si urmaresc pe simplul si stralucitul Nichita Danilov; pe Dan Stanca, fireste; pe Ana Blandiana, ultimul monstru sacru al generatiei 60; pe trubadurul Serban Foarta; pe Cartarescu, numai cu volumele scrise sub Ceausescu, Nostalgia si Levantul.
Cam atat mi se pare inconturnabil din unghiul subiectivitatii mele! Am lasat deoparte o multime de domenii - istorie, cinematografie, teatru, cronica literara, sociologie etc. - pentru ca nu sunt capabil de evaluare. Orice om interesat de cultura romana de azi cred ca trebuie sa treaca obligatoriu prin cartile autorilor de mai sus. Lectura lor te familiarizeaza cu pulsul normal al unei lumi si al unei culturi, iti da reperul interior datorita caruia poti lauda cinstit si critica eficient. Nimeni nu ne impiedica sa-i citim si pe ceilalti, nementionati aici de mine. Se poate chiar ca unii dintre ei sa-i depaseasca prin valoare ori sa aiba un ecou mai amplu in cutia personala de rezonanta. Dar nu despre asta e vorba aici! Aici e vorba de balizarea adecvata a cadrului in care dorim sa ne miscam. Orice tanar (sau cititor strain) dornic sa plonjeze in cultura romana vie trebuie sa-i citeasca obligatoriu pe Al. Paleologu, pe Nemoianu, pe Plesu etc. si abia apoi sa faca si alte experiente de lectura. Altminteri nimic nu va mai insemna nimic pentru nimeni, manualele vor fi incinerate, granitele vor fi sterse ori revizuite de prima lichea semidocta, inaltimile se vor nivela si totul nu va fi decat platitudine dezolanta. Or viata (biologica, sociala, spirituala, culturala) refuza naturaliter entropia si aplatizarea. Desigur, pentru o justa valorizare, in plus ori in minus, numele cu pricina trebuie puse in balanta culturii mondiale. Dar aste e o alta poveste si nu mi se pare ca ar schimba semnificativ conturul engramei.
(n.r. - intertitlurile apartin redactiei)

---

Despre autor: