George Balaita, scribul

"O mirare plina de teama si bucurie ma cuprinde cand ma gandesc ca eu sunt acela care scrie", nota undeva George Balaita. Indraznesc sa cred ca intreaga opera a autorului Lumii in doua zile sta sub semnul acestei mirari. O mirare care-l face mereu egal cu sine si-i imprumuta aerul de adolescent perpetuu: curiozitatea lui e totdeauna proaspata, plina de vivacitate, dinamica. Si mai cred ca aceasta adolescenta sufleteasca vine dintr-o buna, subtila si misterioasa relatie cu timpul.
George Balaita s-a nascut pe 15 aprilie 1935, dar printr-un concurs de imprejurari, deloc intamplator ni se pare noua acum, a fost trecut in acte pe data de 17 aprilie. In acest interval de doua zile, in acest netagaduit interludiu se prea poate sa se fi copt si curiozitatea lui neostoita pentru toate cele ale lumii, si luciditatea, si relatia buna cu timpul. Un ragaz lasat de cel care stie si poate sa-i distinga pe cei alesi pentru a-si intelege rostul si pentru a-si lua in stapanire uneltele.
Poate ca aici isi gaseste salasul si sentimentul, mereu prezent printre cei care-l cunosc, dar si printre cei care-i urmaresc scrisul, al unui om negrabit, neprins in valtorile trecerilor si petrecerilor vremii. Exigenta lui a devenit deja proverbiala, deoarece pentru el scrisul e la fel de important ca si diagnosticul unui medic sau formula matematica a unui savant sau desenul unui constructor de nave cosmice. George Balaita s-a luat intotdeauna in serios din respect si iubire pentru materialul artei sale: natura umana. Si din credinta ca totul poate fi spus in cuvinte, ca totul trebuie spus in cuvinte, fiindca, fara ele, toate legaturile lumii ar plesni din incheieturi si s-ar pulveriza in cele patru vanturi.
Mereu fascinat de lumea din jurul sau, George Balaita si-a asumat rolul scribului care s-o prinda in cuvinte, s-o subjuge, fara sa-i anestezieze ororile, neputintele sau stupiditatile, dar nici frumusetea, savoarea ori misterul. De aici, probabil, si senzatia ca pe tot ce pune mana si ochii, tot ce aude, gusta si pipaie se transforma in poveste. De aici si ideea coplesitoare ca nimic nu scapa atentiei scriitorului, ca nimic nu ramane pe dinafara.
Este cert ca dupa aparitia romanului Lumea in doua zile, lumea literara de la noi n-a mai putut sa fie privita ca pana atunci. Poate nici lumea in genere, de vreme ce a fost pusa in fata intrebarii grave si tulburatoare: pana unde se poate glumi? Dar George Balaita a continuat sa faca figura de lup singuratic, in sensul in care el insusi il vedea pe nordicul Hamsun, increzator intr-o armonie mai presus de fire a lumii, in care hazardul si buna randuiala, luciditatea si uimirea stau bine laolalta si incheaga un poem care se cere de fiecare data gandit si scris. Si pe care el chiar il scrie aluziv si direct, scaparator si profund, fermecator si ironic. (As deschide aici o lunga paranteza, daca spatiul mi-ar permite, despre ironia si umorul lui George Balaita, necomentate indeajuns pana acum.). Lumea lui George Balaita a taiat orizontul lumii noastre diametral, precum corbul din poezia lui Bacovia, lasand o urma adanca, de neconfundat despre avatarurile naturii umane.
Acum cand lumea cea mare si lumea cea mica par ca tin cu tot dinadinsul sa incerce sa vada pana unde se poate glumi, o mirare plina de teama si bucurie ma cuprinde, gandindu-ma ca eu sunt acela care scrie: La multi ani, maestre!

---

Despre autor: