Roma este astazi sub asediul a peste doua milioane de persoane sosite din toate colturile lumii pentru a participa la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Acestia s-au adaugat celor trei milioane de localnici, facand din capitala Italiei probabil c

Roma este astazi sub asediul a peste doua milioane de persoane sosite din toate colturile lumii pentru a participa la funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea. Acestia s-au adaugat celor trei milioane de localnici, facand din capitala Italiei probabil cel mai aglomerat loc de pe Pamant. Nu mai putin de 200 de sefi de stat si de guvern au tinut sa-l insoteasca pe Sfantul Parinte pe ultimul drum. Guido Bertolaso, responsabil cu mentinerea ordinii in timpul funeraliilor, i-a sfatuit pe noii sositi sa se duca intr-o tabara de primire speciala, la Tor Vergata, amenajata la periferia orasului.
inca de miercuri seara, accesul la coada formata de sute de mii de credinciosi care doreau sa-i aduca Suveranului Pontif ultimul omagiu a fost interzis. Purtatorul de cuvant al Apararii civile, Luca Spoletini, a estimat la un milion de persoane doar numarul celor care asteptau in fata bazilicii. Oamenii erau in stare sa astepte 24 de ore pentru a avea sansa sa-l vada pe Papa Ioan Paul al II-lea cateva secunde si erau necesare masuri energice pentru a se degaja mereu caile de acces si a se evita o paralizare completa a circulatiei. Angajati ai Apararii civile au distribuit paturi usoare celor care asteptau ore in sir pentru a-i proteja de frig. Personalul de pe salvari a venit in ajutorul a 500 de persoane. "Numerosi pelerini si-au atins limita rezistentei fizice", a constatat Rainer Loeb, medic al unei organizatii caritabile. Alaturi de sirul persoanelor care asteapta sa intre in bazilica, cei aflati la capatul puterilor s-au lungit la pamant, in saci de dormit.
Autoritatile emit temeri ca numarul pelerinilor ar putea depasi - astazi - numarul locuitorilor Romei. Hotelurile sunt arhipline, astfel incat din loc in loc in Roma au fost instalate tabere de corturi pe terenuri virane, in cladiri dezafectate si in sali de spectacol. Garile sunt ticsite, iar "metroul a devenit un azil de nebuni", comenteaza Matt Drake, un american de 31 de ani, sosit special din Colorado pentru a asista la funeralii.
sirul demnitarilor care participa la inmormantare a fost deschis, miercuri seara, de trei presedinti americani, intre care si cel in exercitiu, George W. Bush. El a fost insotit de tatal sau, fostul presedinte George Bush, si de succesorul acestuia, Bill Clinton. Cei trei presedinti au ingenuncheat in fata catafalcului si s-au recules timp de cateva minute.
Bush a fost insotit si de sotia sa, Laura, care avea capul acoperit cu un sal de dantela de culoare neagra, precum si de secretarul de stat Condoleezza Rice.
George W. Bush, imbracat intr-un costum negru si purtand o cravata gri, a ramas ingenuncheat timp de cateva minute, apoi s-a ridicat, s-a inclinat in fata catafalcului si a salutat mai multi cardinali inainte de a parasi bazilica.



Masuri de securitate fara precedent

Autoritatile italiene minimalizeaza pericolul unui atac terorist in timpul funeraliilor, dar nu vor sa-si asume nici un risc. Responsabilii cu securitatea de la Roma afirma ca nu au indicatii privind un posibil atac in cursul funeraliilor, dar au instalat in jurul capitalei lansatoare de rachete antiaeriene, iar zona de coasta a Marii Tireniene din dreptul orasului este patrulata de nave de razboi. Fortele aeriene italiene sunt pregatite sa lanseze avioane de lupta. Tragatorii de elita isi vor ocupa azi pozitiile pe acoperisuri. intre alte masuri, au fost intensificate si patrulele inarmate pe Tibru, iar spatiul aerian al Romei va fi inchis. Nu a fost uitat nici labirintul de canale de sub Roma, care a fost atent cercetat de bombe. Totodata, primaria a interzis circulatia rutiera in centrul orasului cu opt ore inainte de debutul ceremoniilor pana seara.

Basescu, Constantinescu, lliescu si Regele Mihai participa la funeralii

Presedintele Traian Basescu a plecat in cursul acestei dimineti catre Vatican, pentru a participa la inmormantarea Papei Ioan Paul al doilea. in avionul prezidential vor fi gazduiti si fostii sefi ai statului, Ion Iliescu, Emil Constantinescu si Regele Mihai.
Alaturi de Basescu ar mai fi trebuit sa mearga si Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Teoctist. Patriarhia Romana a anuntat ca Teoctist nu mai participa la funeralii din cauza unei stari gripale. in locul sau va merge Mitropolitul Daniel al Moldovei si Bucovinei, Mitropolitul Iosif, Episcopul vicar patriarhal Ciprian Campineanul si Episcopul vicar al Mitropoliei Ortodoxe Romane Siluan.
La Vatican va fi prezent si premierul Calin Popescu Tariceanu, care insa, din motive de securitate, nu a putut pleca cu aeronava prezidentiala.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.