Duminica, 27 martie a.c., freamat mare la Galeria "Artis" - un eveniment de exceptie: expozitia de pictura a lui Gheorghe Pantelie si Ion Pantilie, artisti a caror prezenta in plastica momentului este pe deplin confirmata de-a lungul anilor, artisti de mare forta gestuala, coerenta moderna si luciditate expresiva. Dupa cuvinte calde si lamuritoare ale lui Zamfir Dumitrescu si Pavel Susara, care, oricum nu puteau zabovi prea mult asupra imaginii din motive de timp si de ..."verba volant", dupa ce Primaria Pitestiului i-a daruit lui Ion Pantilie un splendid buchet de flori, pentru cei 60 de ani pe care tocmai ii implinise in acea zi, am asteptat cu rabdare plecarea in mici valuri miscatoare a iubitorilor de arta, pentru a putea privi in aproximativa recluziune picturile expuse.
Ion Pantilie este indiscutabil un artist proteic, nu in sensul unei schimbari a logicii picturale, ci in sensul de transformare a abstractului intr-un solilocviu din ce in ce mai dramatic, din ce in ce mai explicit. O stranie singuratate "bantuie" panzele. Sarbatorind "Gradini", "Ingeri", "Ceruri", intr-un fascinant tumult repetitiv si sugestiv al culorii, Ion Pantilie da masura unei profunzimi si limpezimi remarcabile, insotindu-le cu un halou luminos, framantat si totodata saturat de formele pe care adanceste, si le (re)creeaza. Artist al proiectiei muzicale, motivat si implicat intotdeauna, si de data asta a gasit calea de acces spre metafizica, ca spre un limbaj purificator.
Georghe Pantelie, cel de-al doilea expozant, artist plurivalent, cu mare vocatie pedagogica si cu exemplar simt critic, cautand mereu, cu intentia de-a opune cautarii, rezolvarea, aidoma unui demiurg, artist cerebral, meditativ, pentru care forma si culoarea ard in peisaje (iertat fie-mi curajul!), universale, artist ce vede ce altii n-ar putea vedea in trei vieti, umbland prin limbajul plastic cu o vehementa fertila, Gheorghe Pantelie, atat de parcimonios cu demonii celebritatii, si-a asumat cultura occidentala, extragand din ea "miezul" tainic in care ca intr-o rotire apoteotica, culoarea devine intelesul luminii si al intunericului. O lectie de pictura de neuitat, un limbaj in care impresia este invers proportionala cu natura din jurul nostru, adica devine concept mistic, si, dupa cum marturiseste insusi Gheorghe Pantelie, "pictura mea sta la mijloc, intre lumina si intuneric" .
Inca o data ne convingem ca plastica romaneasca sta sub semnul unei coerente pulsiuni universale. Totul este sa stim sa ne-o asumam.