Aparitia celor trei volume din scrierile lui Petru Dumitriu, sub egida Academiei Romane si Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, in colectia "Opere Fundamentale", la Ed. Univers Enciclopedic raspunde unei necesare reconsiderari a celui care a scris Cronica de Familie. Necesara, fiindca si azi Petru Dumitriu continua sa fie un "caz". Pentru nu putini el este cel care a semnat un pact cu diavolul, ingenunchindu-si talentul realismului socialist si scriind, de pilda, "Drum fara pulbere" (despre canalul Dunare-Marea Neagra, pe atunci inchisoare politica). Cum scrie acad. Eugen Simion, a dat Cezarului mai mult decat i se cuvenea si din acest motiv i se recunoaste talentul, dar se contesta morala. Nu este acceptat nici exilul in Occident, pentru ca nu a fost "un om persecutat... gestul lui nu pornise din disperare si nici nu avea o motivatie vizibila pe planul constiintei". "Cazul" sau este, mai degraba, unul psihologic si relevant pentru puterea malefica a unei ideologii cu totul impotriva firii umane. De aceea nu si-a gasit locul nici in exil si, cum marturisea, fugind din "socialismul tatarasc" a cazut in "imparatia frigului". Intors dupa 1989, parea ca si-a gasit impacarea cu sine si cu lumea de unde plecase. Parere, fiindca nu a fost sa fie asa, cum nici impacarea cu Dumnezeu nu a fost aceea dorita iar destinul l-a dus din nou in solitudinea exilului, unde s-a si sfarsit. Acestea sunt, pe scurt, faptele... Ramane drama unui om mereu strain intre doua lumi ce-i sunt straine, cand nu ostile. Si, indeosebi, ramane opera unui scriitor complex, contradictoriu, intr-o criza de identitate din care rar si pentru putin timp reuseste sa iasa. Relatand convorbirile pe care le-a avut, Eugen Simion considera ca idealul sau de viata era "filosoful mistic sau misticul filosof. Acela care inainte sa creada, cerceteaza. Si dupa ce afla, se indoieste..." Citindu-i opera, asa se pare ca a fost, ros de viermele indoielii, urmarit de gravitatea pacatului fata de sine pe care il facuse dintr-o prea mare incredere in sine, vecina cu orgoliul. Reconsiderarea operei este necesara, nu doar fiindca nu a fost singurul, ci pentru ca "opera sa - vasta si inegala - reuseste sa izbaveasca omul care a scris-o".
Este un adevar ilustrat in cele peste cinci mii de pagini, din cele trei volume, ingrijite de Ecaterina Taralunga, insotite de o ampla cronologie si note substantiale reusind sa redea nu doar complexitatea solitara a omului, talentul sau incontestabil, dar si atmosfera unui timp a carui umbra ne urmareste inca. Sunt cuprinse, "in conformitate cu optiunile scriitorului", cele doua Cronici (de campie si de familie), Colectiile de biografii, Autobiografii si Memorii contemporane, pagini de publicistica, dosare de securitate, romanele Icognito, Drum fara pulbere, Pasarea furtunii s.a. Si o miza: "sa poata reface din fapte propria sa imagine despre un creator si opera sa, despre lumea lui, in loc sa preia o imagine gata facuta". Substantialul studiu introductiv, o analiza de profunzime si nuanta a operei si vietii lui Petru Dumitriu, semnat de Eugen Simion, il infatiseaza pe Petru Dumitriu ca un mare scriitor, care a adus un nou tip de conflict social si intelectual, "un mare creator care nu si-a incheiat opera si n-a scris capodoperele pe care putea sa le scrie". Nu putem sti care i-ar fi fost destinul literar intr-un timp prielnic, dar e cert ca fara a-i cunoaste opera si locul ei, nu putem intelege istoria literaturii romane contemporane, o epoca si, pana la urma, pe noi insine.
Texte redactate de Elena Solunca Moise; Coordonator: Brindusa Armanca