Cine e rege in tara resentimentarilor?

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand ma gandesc la tarisoara mea, nu ma pot opri a spune ca la resentimentari avem densitatea cea mai mare pe plan mondial. Suntem si noi primii la ceva pe lumea asta. Clasamentul nu este de azi, de ieri, ci avem o traditie in spate si un viitor in fata. Desi nu exista statistici relevante, intuitia, experienta si tot ce vad in jur imi spun ca in Romania resentimentarii sunt majoritari. Mentalitatea "sa moara capra vecinului"/"sa moara dusmanii de ciuda"/"ce bine imi pare ca ai luat teapa" semnifica in jargonul predominant mahalagesc-manelesc ceea ce un ganditor politic precum Francis Fukuyama desemneaza prin termenul "low-trust societies" (societati cu nivel scazut de incredere, prin opozitie cu "high-trust societies"). "Increderea sociala", "capitalul social", retelele active ale partii civice din societatea civila functioneaza cam la fel de deficitar in postcomunism precum importurile institutionale si civilizationale din vremea dezbaterii cu privire la "formele fara fond". Resentimentul, invidia si ura au schimbat destinul istoric al natiei. Niciodata in bine. Gandurile de acum mi-au fost provocate in timp ce incercam sa analizez cu mijloace metodologice, conceptuale si teoretice fenomene politice recente. Tentativa mea de analiza institutionala era sortita esecului daca nu pricepeam ca trebuie completata prin procedee care sa surprinda personalizarea extrema a politicii autohtone, in care dimensiunea resentimentara este predominanta. Nu lipsesc nici alte sentimente. Lipsesc insa sentimentul romanesc al fiintei, cum s-ar fi exprimat Noica, sentimentul tragicului existentei sau cel al absurdului. Ar fi abuziv sa spun ca resentimentul este o inventie postdecembrista, chiar daca multe din esecurile ultimilor 15 ani se explica astfel.
S-ar putea rescrie istoria nationala ca istorie a resentimentului. Nu stiu care dintre stramosii nostri erau mai resentimentari - cei expliciti si recunoscuti (dacii, romanii), sau cei nerecunoscuti si care fac parte din zecile de triburi, popoare barbare si migratoare care au stapanit aceste meleaguri sute de ani si au contribuit la amprenta genetica (hunii, vizigotii, pecenegii, cumanii, slavii sau tatarii)? Resentimentul majoritarilor romani fata de minoritarii maghiari, tigani (romi) sau evrei are o evaluare sociometrica partiala si superficiala. Ce resentimente or fi avand minoritarii fata de majoritari nu este imposibil de ghicit. Daca ne referim la orizontul istoric cu repercusiuni in prezent, perioada interbelica a fost o culme a resentimentului. Cei mai violenti resentimentari au fost legionarii, care asasinau prim-ministrii si intelectuali. Intre taranisti si liberali resentimentele nu erau intrecute decat de resentimentele din interiorul fiecarei tabere. Din pricina resentimentelor fata de statul national, comunistii au fost scosi in afara legii. Cand au venit la putere adusi de tancurile lui Stalin si NKVD-ul lui Beria, comunistii au facut din resentiment resortul psihologic al regimului totalitar. Comunistii ii invidiau si ii urau pe toti ceilalti, iar resentimentele lor s-au exteriorizat prin persecutiile si crimele impotriva taranistilor, legionarilor, liberalilor, social-democratilor, a elitelor nationale din toate domeniile (intelectuale, politice, financiare, industriale, din armata, servicii secrete), dar mai ales a majoritatii tacute alcatuite din tarani, legata de pamant si proprietatea privata, impotriva caracterului national al statului si a culturii, impotriva romanilor majoritari si a tuturor minoritatilor nationale, a reprezentantilor celor mai importante grupuri profesionale, etc. Componentele "lupta de clasa" si lupta impotriva capitalismului mondial, a democratiilor "burgheze" occidentale au agravat mentalitatea resentimentara prevalenta.
In ciuda schimbarilor de regim politic petrecute in 1946 si in 1989, a existat o continuitate in istoria nationala, pe linia resentimentului ca sentiment predominant. In plus, regimul resentimentar comunist si-a propus un obiectiv social, pe care l-a indeplinit - spalarea creierelor supusilor. Asta se simte in postcomunism, cand nu putini urasc democratia si institutiile ei, desi inca nu s-au bucurat de roadele lor. Oricat de greu ar trai unii, resentimentul fata de democratie si nostalgia dupa comunismul abominabil reprezinta nu doar un fenomen de psihopatologie sociala, dar mai ales o alienare a esentei umane. Nici fortele politice hegemonice, nici acelea care abia mai supravietuiesc nu sunt scutite de efectele dezastruoase ale resentimentului, invidiei si urii. Ca exemple extreme, istoria FSN-ului de la infiintare pana la PSD este dominata de resentimente, iar lupta actuala dintre Iliescu si Nastase sau Geoana confirma ipotezele de mai sus. PNTCD este parca un partid blestemat, osciland intre ura contra comunistilor din jurul lui Iliescu (care de fapt au devenit capitalisti din momentul prabusirii comunismului) si ura reciproca. Ce lovituri si-au mai dat taranistii intre ei si continua sa-si aplice! Doi premieri a avut acest partid, iar cand au fost fortati sa plece din functie fiecare si-a facut partid. Daca-i compar pe Iliescu si Constantinescu, mi-e greu sa spun care-i mai resentimentar, dar nimeni nu poate sustine ca vreunul a fost neresentimentar. Inaintea lor, tiranii care au condus tara (de la Carol al II-lea la Ceausescu) au fost resentimentari. Spatiul fix al rubricii ma obliga sa pun punct, desi abia am scris cateva enunturi introductive la tema.
P.S. Cum se intampla cand te eliberezi de cineva scriind despre el, uitasem de Goma, cand m-am trezit cu replica lui Dan Culcer. Cum lucrez la carti vechi si cursuri noi, precum si la formularea primelor teste pentru studenti din acest semestru, nu stiu cand voi avea timp sa le raspund. Pana atunci, o tema de reflectie: oare de ce prefera sa traiasca in exil cel mai resentimentar dintre romani, Paul Goma, cand ar putea sa fie rege la el acasa?

---

Despre autor: