In privinta relatiilor cu Fondul Monetar International, nimic nou sub soare. Fiecare guvern care se perinda pe la Putere in Romania isi incordeaza muschii si spune ca nu avem nevoie sa ne caciulim la finantistii mondiali, ca imprumuturile acordate pr
In privinta relatiilor cu Fondul Monetar International, nimic nou sub soare. Fiecare guvern care se perinda pe la Putere in Romania isi incordeaza muschii si spune ca nu avem nevoie sa ne caciulim la finantistii mondiali, ca imprumuturile acordate prin acorduri sunt insignifiante in raport cu nevoile Romaniei si ca, in general, nu trebuie sa vina altii sa ne spuna cum sa ne conducem economia. Din pacate, istoria a demonstrat ca absenta unui acord cu FMI inchide aproape toate portile finantarilor nerambursabile si ca relatiile economice, in general, cu partenerii straini stagneaza sau inregistreaza chiar regrese. A dovedit-o guvernul Vacaroiu, care nu a reusit sa incheie nici un acord cu Fondul, asumandu-si performanta unei inflatii care a oscilat in jurul cifrei de 300%. Acum, si cabinetul Tariceanu cocheteaza cu ideea unei rupturi fata de acest organism financiar, deoarece economistii occidentali nu pot sa priceapa cum vine treaba cu scaderea impozitelor, in conditiile in care statul merge pe muchia dintre faliment si stabilitate. Ca ne place sau ca nu ne place, acordul cu FMI reprezinta un certificat de buna purtare la care orice investitor strain serios se uita inainte de a baga macar un cent in economia romaneasca. Iar daca acordul nu va fi incheiat, inseamna ca ceva este putred in programul de guvernare al Romaniei. Iar cu putregaiuri nu putem spera la integrare. Nici in 2007 si nici mai tarziu. Pana la urma, acordul cu FMI reprezinta biletul nostru pentru ultima statie catre Uniunea Europeana. Sa speram ca nu va fi uitat la casa.
Despre autor:
